Zăream în rama de oglindă
cum clipele ajung dansând
cu amintiri să mă cuprindă
când orele se scurg pe rând.
Bătea şi ceasul de pe masă
un ritm perfect, ameţitor,
pe gândurile stând să ţeasă
poveşti desprinse din decor.
Dar vraja clipelor senine
deodată se rupea la geam,
ştiam că trenul care vine
îmi va lua tot ce iubeam.
În urmă doar o seară rece
se va lăsa dinspre apus,
și-o altă toamnă care trece
lăsând o umbră de surâs.
Apoi o iarnă încărcată
cu prea ştiutele zăpezi,
va fi la fel ca altădată –
oglinzile să nu le crezi!...
Comentarii
Mulțumesc, Aurora Luchian!
FELICITĂRI!