Tăcerea rece-a orelor ce zboară,
cu aripa-i întinsă mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor rebel în suflet îmi aduce.
L-așez în partituri de triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar, răscolind apusuri violete,
își pregătește armele virale.
Aduce-n tolbă amintiri uitate
sub zidul neștiutelor redute,
din visurile mele ancorate
pe umbrele iubirilor pierdute.
Și le așază seara la fereastră,
când luna se ivește pe o stâncă,
iar florile, care adorm în glastră,
parfum de neuitare îmi aruncă.
Te readuce-n gândurile mele,
pe-o aripă de vis întârziată,
cu versurile scrise printre stele
pe filele iubirii de-altădată.
Ascult vrăjit mirajul împăcării,
din umbra visului întors acasă,
când clipele din cumpăna iertării
cu vorbe nerostite mă apasă.
-->
Comentarii
Neuitare, neuitare - mângâie sau doare...!