A fost odatã o pasare. Împodobitã cu o pereche de aripi desãvârşite şi pene strălucitoare, colorate şi minuntate. În sfârşit, o vietate creată ca să zboare liberă şi slobodă in cer, să-i bucure pe cei care o zăresc. Într-o zi, o femeie văzu pasărea şi se îndrăgosti de ea. Îi urmări zborul cu gura căscată de uimire, cu inima bătându-i repede, cu ochii strălucindu-i de emoţie. Se îndemnă să zboare împreună cu ea şi amândouă călătoriră prin cer într-o armonie desăvârşită. Ea admira, venera, proslăvea pasărea.
Dar îi veni atunci un gând: poate că pasărea voia să cunoască cine ştie ce munţi îndepărtaţi. Şi femeia se simţi înfricoşată. Înfricoşată că nu va mai simţi niciodată acelaşi lucru o altă pasăre. Şi se simţi invidioasă pe capacitatea de zbor a păsării. Şi se simţi singură. Şi cugetă: "Am să instalez o capcană. Data viitoare când va veni pasărea, ea nu va mai pleca."
Pasărea, îndrăgostită şi ea, reveni a doua zi, căzu în capcană şi fu închisă în colivie. Si ea privea pasărea. Avea la dispoziţie obiectul pasiunii sale şi-l arăta prietenelor ei, care comentau: "Tu eşti cineva care are totul". Între timp, începu să se producă o ciudată transformare: cum avea pasărea la dispozitie şi nu mai era nevoită să o cucerească, îşi pierdu interesul pentru ea.
Pasărea, nemaiputnd să-şi dea glas sensului vieţii sale, începu să slăbească, îşi pierdu strălucirea, se urâţi - şi femeia nu-i mai dadea nici o atenţie, mulţumindu-se doar să o hrănească şi să-i cureţe colivia. Într-o bună zi, pasărea îşi dădu duhul. Femeia fu cuprinsă de o adâncă tristeţe şi-şi ducea zilele cu gândul la ea. Nu-şi mai amintea însă de colivie, îşi aducea aminte doar de ziua când o văzuse pentru prima oară zburând mulţumită printre nori. Dacă s-ar fi observat pe sine insăşi, ar fi descoperit că ceea ce o emoţiona atât de mult la pasărea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei în mişcare, nu trupul ei fizic.
Fără pasăre şi viaţa ei îşi pierdu sensul şi moartea veni să-i bată la uşă. "De ce ai venit?”, o întrebă ea pe moarte. “Pentru ca tu să poţi zbura iarăşi cu pasarea în cer", răspunse moartea. "Dacă ai fi lăsat-o să plece şi să se întoarcă nestânjenită, ai fi iubit-o şi admirat-o şi mai mult; acum însă ai nevoie de mine ca să o reintâlneşti”. sursa:povesti cu tâlc
Comentarii
Frumoasa povestea,ar trebui sa invatam ce inseamna libertatea,ar trebui sa invatam ce inseamna sa privam pe cineva de libertate,nu trebuie sa devenim posesivi,egoisti,trebuie sa iubim libertatea si sa o acordam si persoanelor de langa noi,vietuitoarelor,orice vietate are nevoie de libertate.
Felicitari,Lenus!