01. (eseu, prolog)
~ mini-trilogie stele şi şoapte ~
Prolog – „Stele şi şoapte între ani”
Mă așez adesea în liniștea nopții, privind cerul care se întinde deasupra orașului. Fiecare stea pare un gând ascuns, o dorință nepătrunsă, un vis ce așteaptă să fie trăit. În nopțile dintre ani, când artificiile sparg tăcerea și valurile de lumină inundă aerul, simt că timpul se dilată și fiecare clipă capătă o densitate aproape palpabilă. Am început să scriu acest ciclu de sonete într-un moment în care simțeam nevoia de a captura exact această senzație, acel echilibru fragil între efemer și etern, între zbucium și liniște.
Noaptea de Revelion nu este doar o trecere a timpului, ci o stare. Ea adună în sine dorințe nespuse, râsete care se pierd printre artificii, șoapte între prieteni și străini, iubire și pasiune. Fiecare fulg de lumină care se destramă în aer mi-a inspirat câte un vers, fiecare zâmbet care se ivea din întuneric a adus cu sine o rimă, o imagine. M-am lăsat purtat de acest flux, până când am descoperit că nu mai scriu doar despre noaptea în sine, ci despre oamenii care o trăiesc, despre emoțiile lor, despre dorurile și pasiunile care se amestecă cu fumul artificiilor și cu clinchetul paharelor.
Am vrut să surprind trei registre ale acestei nopți: clasic, sentimental și erotico-senzual. În primele sonete, cele clasice, am lăsat loc pentru contemplarea solemnă a momentului, pentru mirarea în fața frumuseții artificiilor, a trecerii ireversibile a timpului. Fiecare catren, fiecare terțină, a fost construită cu gândul la armonia formelor și la eleganța ritmului, pentru a reda, prin simplitate și solemnitate, esența unui Revelion universal, pe care îl poate trăi oricine, dar pe care fiecare îl percepe diferit.
Apoi am trecut la sonetele sentimentale, unde m-am lăsat purtat de emoție și de tandrețea interacțiunilor umane. Am simțit nevoia să scriu la persoana I singular, ca și cum aș fi acolo, trăind fiecare clipă alături de cineva drag. Privirile, râsetele, șoaptele și îmbrățișările sunt descrise nu doar ca gesturi exterioare, ci ca fluxuri de emoție care se răspândesc între oameni și care transformă noaptea într-o experiență intimă, aproape ritualică. În aceste sonete am surprins nu doar bucuria sărbătorii, ci și fragilitatea sentimentelor, acea dulce melancolie a clipelor care se scurg și care, odată pierdute, nu se mai întorc.
Ultima serie, cea erotico-senzuală, a fost pentru mine provocarea cea mai interesantă și totodată cea mai sinceră. Am încercat să nu cad în vulgaritate, ci să transmit intensitatea dorinței și a apropierii fizice ca o formă de artă. Fiecare sărut, fiecare atingere, fiecare șoaptă sub artificii este un univers în sine, unde timpul pare să se oprească și unde emoția și pasiunea devin tangibile. Este partea în care am lăsat libertatea sentimentelor să se transforme în imagini poetice, în gesturi și în tensiuni care se simt pe piele, chiar dacă ele sunt doar transcrise prin cuvinte.
Fiecare sonet are desenul său, un limbaj vizual care completează cel textual. Liniile fine, minimalismul, sugestia mai mult decât reprezentarea: toate acestea sunt menite să amplifice experiența cititorului, să îi permită să pătrundă în atmosferă fără a fi nevoie de detalii excesive. Am ales alb-negru pentru a păstra eleganța și pentru a da fiecărui gest și fiecărei imagini un aer de intemporalitate. Vreau ca cine citește ciclul să simtă că fiecare imagine, ca și fiecare vers, respiră împreună cu el, că fiecare moment este viu, dar efemer, asemenea nopții dintre ani.
Scriind acest ciclu, am descoperit mai multe despre mine decât despre lume. Am descoperit că bucuria nu este doar în zgomotul petrecerii, ci și în liniștea privirilor împărtășite; că pasiunea adevărată nu este doar în gesturi, ci și în tăceri; că timpul, oricât de fugace, poate fi o eternitate atunci când este trăit cu intensitate. Fiecare sonet a fost o mică explorare a acestor adevăruri, o încercare de a înțelege cum se leagă trecutul, prezentul și viitorul într-un moment care, prin definiție, este trecător.
Acest prolog este pentru mine un fel de mărturisire: am vrut să scriu despre Revelion, dar am ajuns să scriu despre mine, despre felul în care percep eu timpul, iubirea, dorința și speranța. Fiecare vers a fost o clipă trăită intens, o respirație prelungită, o scânteie care s-a stins doar pentru a fi reaprinsă în pagină.
Vreau ca cititorul să pășească în acest ciclu cu sufletul deschis. Să accepte că există o ordine și o armonie, dar și libertate, că există solemnitate și tandrețe, dar și pasiune. Să simtă că nopțile dintre ani nu sunt doar treceri de la vechi la nou, ci spații sacre în care sufletele se ating, se caută și se transformă.
În final, acest prolog nu este doar începutul ciclului, ci și invitația mea: pășiți sub stele și printre șoapte, simțiți clipele care se topesc și lumina care dansează, lăsați-vă purtați de emoție și de dorință. Pentru că nopțile dintre ani, asemenea poeziei, nu se pot prinde decât în inimă.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii