Promisiuni sigilate, care pleacă din noi
pe cărarea ce duce până la inima altora,
prin sita care cerne cuvinte frumos despletite
în speranţe, făcând tiv pe marginea lumii.
Le primim din razele de soare, ce sădesc
încrederea noastră,
ne-ndoim de ele pentru că potopul de ploaie
le udă, transformându-le în şoapte surde,
vântul bate în patru zări,
împrăştiindu-le în gunoaie
de fraze inutile şi scuipate la-ntâmplare,
într-o altă dimensiune de spaţiu şi timp.
Doar aţa tivului îşi caută locul potrivit
de unde să se îmbine cu lumea,
pentru a le împlini în prezent.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
"Doar aţa tivului îşi caută locul potrivit
de unde să se îmbine cu lumea,
pentru a le împlini în prezent."
Prin glasul sufletului meu
îl strig de departe pe-al tău, Marie
îţi sunt aproape, mulţumindu-ţi
cu mult drag.
eu ,sa stii ca nu te voi uita nicand , sa fii sigura si asta, mi-a pormis sufletul,demult , eu nu am de ales decat sa-l ascult , cu toate ca nu prea sunt... nici vorbareata , nici cu vizitele nu prea le am ... eu mai mult tac, doar tac, in timp ce multe se-aud !!!! trebuie si tu sa auyi... ca spun ... muulteee, de drag, numai de drag !
Mulţumesc frumos, Aurora.
Un poem scris într-o manieră deosebită.
Pătrunzător şi elegant.
Felicitări!
.
Cu bucuria lecturii,
Aurora
Mulţumesc frumos!
”... Doar aţa tivului îşi caută locul potrivit
de unde să se îmbine cu lumea,
pentru a le împlini în prezent.”
Superb! Felicitări!
Mulţumesc Lenuş.
-
1
-
2
de 2 Următor →