07. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
Secţiunea „Melancolii în amurg”
stânca ce visează (cybersonet CCXLVII)
o stâncă sură plânge spre apus
și valul mușcă malul fără nume
se sparg în sânge-albastru vechi costume
de scoici și fire albe de nespus
în trunchiuri goale reci postume
păianjenul de brumă s-a supus
pe cerul care-a fost cândva impus
iar păsările-și lasă umbre-n spume
amurg e-n tot și nu mai sunt cuvinte
se stinge-n vânt și creanga și răcoarea
și tot ce-a fost tresare gol în sine
ca o zăpadă caldă pe morminte
rămâne-n aer parcă sudoarea
un gând că lumea toată îţi survine
©Ioan Muntean, 2025
-->
Comentarii