Simt zbaterile din adâncul meu –
Un vechi copac, ce-nvață-ncet să geamă.
Din trăsnetul căzut instantaneu,
Scânteile rămase-n van mă cheamă.
Sunt prinsă-ntr-un năvod de amintiri,
Prin ochiuri zboară câte o secundă.
Rugina nopții-atinge reci priviri,
Pe-o lună-ndurerată și profundă.
Trăiesc într-o poveste de adult,
Cu-„a fost odată“, într-un colț de lume,
Și mor câte puțin când o ascult,
Renasc, apoi, în timpul pus pe glume.
Urcând pe scara înspre miazăzi,
Mă poticnesc în colțuri de tăcere.
Noi răni adânci pe gânduri străvezii
Ating lumina. Nu mai simt durere...
-->
Comentarii
Mă bucur dacă sufletul dvs. se "zbate" alături de al meu, doamna Tănase! :-) Sincere mulțumiri! Cu stimă,
Mulțumiri sincere pentru aprecieri și votul de încredere, Veronica Carjeu! Cu prietenie,
Zbateri ce ating sufletul!
Versuri foarte frumoase!
Mulțumesc mult, Ștefan, pentru popas și semn! Cu prietenie,
Mulțumiri de suflet, Lilioară, pentru lectură, apreciere și semn! Cu drag,
Mulțumiri sincere, AureliaAlbAtros, pentru strofa citată, apreciere și... flori! :-) Cu prietenie,
Mi-a plăcut şi am apreciat poemul tău cu toată dragostea!