Blog

 prin mine plutesc nave încărcate cu nopți
când cerul se scutură de stele ca un apucat de friguri
un scârțâit lung leagănă miezul
până luna îmi smulge sângele la încheieturi

noroc cu bluza puțin decoltată
cu umitoarea mea bluză albastră

de cât

Am fost la început o undă

Dorul de nou ne-a despărțit,

Ne-a dat dorința cea profundă

S-aducem visul împlinit!

Și-n multe vieți de-atunci te caut,

Ne regăsim, simt cum mă chemi!

Reântâlnirea-i cânt de flaut,

Iubirea-i podul peste vremi...

Iar de te pierd, n

Din iubire!

trecut-ai gând vreodată

printre cetăţi căzute

să-ţi taie fumul galben

abrazul alb de sete

prin tălpile-ţi lucioase

trecut-ai întuneric

s-atingi cu ele-al morţii

teribil maraton

sau e doar o poveste

limfatică

fluidă

întinsă pe distanţa

oricărui zid de timp

cine ma

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

și nu-ți cad la picioare

am strunele calde

de nu mai pot cânta

o lacrimă de verde grâu

să mă destrami

în aburi de zăpadă polară

și ridica-mă-voi

în cercuri de tămâie arsă

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

te las

sfat bahic

Mai stai afară, omule, și- așteaptă,

Raiul e-nchis doar pentru inventar,

Urcă sisific treapta ta cu treaptă,

E ultima distracție-n Fanar.

Mai cumpără pe bani ceva iubire,

Mai râzi de saltimbancii trecători,

Nu îți ieși prea repede din fire,

Trăi

Mi-este frig şi n-am căldură
Acum, prin iarna încă-n toi
Şi nu mai ştiu ce va să vină
Prin sufletul ce-mi este sloi.

Atât de dur este prin iarnă,
De gânduri plină-s, numai gheaţă
Şi simt nevoia, tu, o spargă,
Renască, iar, pline de viaţă!

Atunci, nici geru

melancolia mea

melancolia mea, melancolie stinsă,

în nopți de iarnă tot mai dulci,

mai du-te,-acasă, dragă, să te culci

și lasă-te sedusă și învinsă.

natura toată doarme-n agonie,

într-un lințoliu alb de catifea,

melancolia mea, melancolie,

tu ai căzut în

 eu sunt cea care răsfoiește fantele de lumină ale tunelului
prin care mergi obosit

din când în când arunci o privire pieziș
poate lanțul de întuneric îmi va încinge mijlocul

țin silabele în sân pana ies din cocon spre soare

m-ai fuma cu nesaț ca pe

                                NEBUNUL DIN VIS

Copilăria e un tărâm al visului.

Eram cam de cinci ani,un copil mic și fricos; mergeam adesea prin pădurea Piscului cu cei de seama mea să culegem flori sau să explorăm acel tărâm necunoscut al codrului

Spleen

Pe putredul fotoliu ce-n bej satin se-mbracă

Admir cum focu-n sobă se pierde-n al său fum.

Cu-n ochi pe o fereastră aştept şi-acum să treacă

O umbră de prieten prin prăfuitul drum.

În piept, ca zile-n ploaie, inima stă să tacă

Iar ochii sângerii pe

ÎMI E DOR

Mi-e dor de grădina cu otavă,
Cosită pe sub merii Ionathan,
De troscotul din vechea ogradă,
Prin care copil mă tăvălem.

Mirosul proaspăt de lucernă,
De mugetul boilor din şură,
Care aveau o foame eternă,
Primind mâncare pe măsură.

Şi setea arde peste gând

Încet, la foc mocnit

O simt că frige, rând pe rând

Sărut lăsat pe sân.

Fiori ca fluturii în roi

Se simt din dor curgând

În lanţ dorinţele prin noi

Prinzându-ne, iubind.

Avide şoapte se aud

Ce-s zise a nerăbdare,

Strânsori de braţe le

http://issuu.com/artailiteratura/docs/revista2_1_/1

iubesc lumina

iubesc lumina și doresc să fiu

cu razele de soare ce se ridică-n zare

simbolul vieții de redeșteptare

lăsând în urmă gândul meu pustiu.

m-ademenesc idei înrobitoare,

ce-au făurit din sufletu-mi sicriu,

de azi le voi schimba-n principiu viu,

u

                        FÂNTÂNA  PĂRăSITĂ

ra prin anul 1961, toamna târziu; ploi amarnice cădeau peste sat. Singurile ființe care stăpâneau cerul plumburiu erau ciorile care se ridicau în cârduri uriașe deasupra caselor și se lăsau peste s

Tu, iarba, tot ai mama?..
.Meditatie despre Gradina Maicii Domnului...
:,,Îmi plac florile aşa de mult, încât printre rândurile de cartofi aş pune şi câte un rând de flori. Ceapa şi usturoiul le-aş înconjura cu flori. Şi pe lângă toate aleile aş pun

Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorţii strâns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsân

Tu Soare Sfânt al vieţii

Înveşmântat în roşia hlamidă,

Tu Cel ce roteşti galaxii

sub cupola bolţii divină,

Dacă nu îndrăznesc prea mult:

Ce sunt eu înaintea Ta,

Slăvitul meu Părinte,

Să mă chemi în spaţiile sfinte ?...

Să mă aduci în infinitul Tău,

Cu-n singu

                   PRINȚESA ȘI PATEFONUL

Era prin anul 1946, primăvara, pe timpul foametei…O zi caldă de primăvară. Noi, copiii, ne jucam desculți prin curtea casei părăsită decurând. Ne mutasem în pomostul din partea tatei și aici