Blog

şerpii aruncă punţi peste ape
în palate de cleştar cresc şobolani
florile câmpului plâng ursuze
lumea lor e vitregă nebună
oamenii nepăsători cad în umbră
sărbătorile astrale se înmulţesc
vuetul pământului nu se aude
zgomotul se transformă în cântec

Un stimul scurt
încinge sângele
pornit
în căutarea inimii.

Curgerea vremii
se amână
cu clipele bucuriei
aprinse,
în imagini
abia percepute.
În sâmburele nopţii,
luna
şi-a pierdut coroana
în teiul înflorit
al vecinului
din camera alăturată
visului.

O st

Flori roşii, flori galbene, flori albastre
Cresc în gândurile căprioarelor.
Covorul lor acoperă conturul rotund
În care păsările au devenit măiastre.
Adorm cu fruntea-n ţărână,
Clopotele-n catedrale bat într-o dungă,
Sunetul lor a încetat să mai fie

Într-un gând de cais
Înflorit între vii,

Într-o clipă
Cuprinsă de incertitudini,

Ascund adânc
Visele
Golite de conţinut
În amforele sparte
Ale uitării,
Din mijlocul cuvintelor
Vândute,
pentru nimica toată
poeţilor.

Preţul cuvintelor
Fluctuează
Pe corzil

Am încercat
să pătrund în interiorul meu,
trecând pragul
prin uşa sufletului,
ca să-mi aşez
tainele, trăirile, faptele,
ca într-o bibliotecă,
pe rafturi adevărate.
Apoi să ies pe uşa gândului,
mulţumit.
Să pot să intru
de fiecare dată
normal,
să retrăiesc totul
f

Cuvintele mele
Zugrăvesc atingerea ta,
Pe o pânza de paianjen
A viselor.

Şlefuire în marmoră
Portretul de madonă,
Închipuind mirarea
În clipe de tăcere,
Însămânţate
Cu plante carnivore,
Ademenite să-ţi atinga tălpile
Desculţe,
În fuga
Din dimineţile r

Aştept să prind aripi
După forma sufletului meu.
În braţele curbate de aşteptare,
Să umplu golul cu sfinte meditaţii.

Ca o brânduşe în zborul unui vis
În care am devenit vultur,
Peste cerul tău lăcrimând din boltă,
Dau contur de stele carului mare.

Voi

Cartea este o pădure de cuvinte
Arborii ei ating cu vârful sufletul
Pe care-l destramă gândurile şi plouă..,
Plouă în eternitate cu lumină.
Păsări de vis o poartă sub aripă-n zbor
Până se îngălbeneşte liniştea templelor,
Unde sosesc la izvoare limpez

Am înfăşurat somnul
cu o năframa de vise,
care se vor izbândi
în zilele luminii.

Prin tăcerea gândurilor
O să mă aştepţi,
să pui vamă cuvintelor
transformate în promisiuni
colorate,
ca şi sufletul tău cald,
care generează credinţe
împărtăşite cu idoli

Pe întuneric,
Ca o nimfă cu coapsele ude
Pe frunza unui nufăr alb,
Pe un lac,
Cu o luntre de lumânări
Din stele.

Visul
Cu o speranţă
Galbenă.

Lacul ţine florile
În lacrimi,
Să nu sece.

Pe margine
Aleile se urcă în luntre,
Aleargă pe ape,
Şi se pierd
În

Tu atingi clipa cu umărul
Topită-n căderea ultimă,
Calculezi în minte numărul
De probabilitate intimă.

Vezi vin fluturii pe magnolii
Simţi când timpul alunecă lin,
Cum viaţa se luptă-n orgolii
Şi rupe-n tăcere un preaplin.

Numai în flux galbene gânduri

Trăiri sângerii violente
Îmi strigă prin carne fiorul,
În oglinzi prefăcute, flutură zborul
Unor păsări de pradă recente.

E pragul întoarcerii indecente
Cu brume forţate în noapte,
Se stinge câmpia din lipsă de fapte
Inundă pustiul prin evenimente.

Inu

Am somnul lac acoperit cu nuferi
Gândurile îl taie cu o lotcă,
Aş vrea, iubito, tu să nu îmi suferi
Neliniştea înecata-ntr-o votcă.

Visele poartă o nestinsă vrere,
În clipe de miracol şi trăire,
Să-mi fii prinţesă, parte din ,,avere"
Cu drept de mângâ

Eşti prea departe, te învălui c-o şoaptă
În liniştea privirii fixă şi gravă,
Pe care dorinţa o transpune în faptă
Ca pe-o mângâiere demiurgic suavă.

E de nebănuit, ochii văd minunea
Acestui gând prin contur şi imagine.
Dezorientat ca săptămâna, lunea

Ar trebui să aprinzi lumânări
Pe urmele paşilor mei
Care s-au stins în înaltul
Veşnicul timp.
Dar nu,
Paşii mei mai lasa înca urme
Ca o logodnica cu părul frumos,
În care ard acum stele albastre.
În drum, pulberi lactee-şi lasă curcubeul
Iar eu trec,

Îţi înfloreşte gândul când te culci
Şi simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat, pe buze dulci,
Ademenind în mreje pe bastarzi.

Se varsă ceru-n ochii tăi străini,
Cu împliniri pe clipe suprapuse,
Ca o mirare prinsă între crini
Să muşte uitarea iubir

Mi-e e dor de tine, atâta ştiu,
În noaptea asta care trece,
Mă plimbă gândul prin pustiu
Spre oazele cu apă rece.

Şi nu sunt oaze şi nici apă,
Doar flăcări iuţi, ca de amnar,
La rădăcina vieţii sapă
Prin suflet răvăşit, hoinar.

Ca o lumină prinsă-n bez

De atâtea zile, cerul apă varsă,
Că-mi putrezesc cuvintele în file
Şi ruga mea-i într-o mănăstire arsă
Cu flăcarile aprinse în feştile.

O Doamne, vino iarăşi printre oameni!
Au uitat devreme, cu toţii să se roage,
Blagosloveşte sămânţa pe care-o samen

Cad florile la margini de cuvinte
Când albele zăpezi topite-n pripă,
Duc semnele iubirii în veşminte
Şi-n flăcări cerul arde doar o clipă.

E verde lemnul porţii, înfloreşte
Dintr-o sculptură plânsă a tăcerii
Şi-n vrajă parcă o taină se urzeşte,
Cu îng

Tu pasăre neînvinsă de zborul cuprins
În aripile vântului,
Aşteaptă să-mi dezleg limba
De mărgăritarele cuvintelor.
Nu mă trăda
Ca pe un poet
Cu săgeţi otrăvite.
Lasă-mă să-mi vindec cântecul
La umbra aripei tale
Ascunsă de atâta timp.
Şi învaţă-mă
S