Blog

(Foto de aici)
Chiar de-ai putea să fii nemuritor
ai suferi să vezi atâta dor
și-atîta lacrimă în ochi ce mor.
Etern, deși nu crezi, e doar durerea,
o clipă infinită cât tăcerea,
fără ca să cunoască mângâierea.
Chiar de te bucuri și zâmbești nătâng,

Te știu eu visator cu ochi rotunzi
Ce porți atâtea patimi în privire
Farmece străvechi în vorbe bine-ascunzi 
Să furi din inimi stropul de iubire.

te-am găsit la marginea lumii

într-o dimineață când roua spăla

păcatele frunzelor de a egala

frumusețea florilor.

ochii tăi redădeau  

culoarea pierdută cerului

iar sclipirea lor încălzea

bătrânul Soare

abia ițit de dincolo de zare.

in fiecare floare

se simtea

Cad fulgi din cer, 

Din cerul dintre ceruri, 

Căci şi pământul este un cer,

Sortit pieirii.

Coboară o perdea de fum

imensă, din inima vrăjită acum

sufletu-i  un templu larg deschis

iubito intră-n el cum mi-ai promis!

Acolo vei găsi  numai iubire

Izvor de linişte, tandreţe,fericire,

Îţi dăruiesc cu drag frumoase flori

în braţe  te cuprind, mă  tre

(Foto de aici)

Plouă, plouă, grea povară,
Nu mai știu,
Urlu-a pustiu,
Nu văd soare,
‘N zi de vară
Plouă ca-ntr-o primăvară.

Vreme-n dungă, ești nebună?
Ploaie, ploaie
Curgi șiroaie
Nu te stingi
Și nu te frângi
Vântul aprig nu te-adună.

Plouă ca-ntr-o pr

 În zile de demult eu te-am  lăsat

 Pierdut la marginea uitării,

 Înfășurat doar într-un gând curat

 Și-atunci când vremea înserării

 Va veni, o să te iau cu mine

 Și-o să te duc în dreapta lume,

 Ca un bagaj de amintiri de bine

 Sfidând ale vietii cutume.

 Cum curge apa limpede-n izvor,

 Când cerul e senin și plin de stele,

 Lin susurând, din gândurile mele

 -ți trimit pe cursul apei al meu dor.

 A străbătut și munte și câmpie

 Urmându-ți gândul tău neîncetat,

 Dar nu ai vrut să-l vezi, ai refuzat

 Să-l sim

o picătură de cerneală

îmi murdărește

hârtia cu un vers.

picătură cu picătură

se naște

poemul

în mii de versuri

al subconștientului meu

necontrolat și necontrolabil.

ițe încâlcite demult

se rup la bariera de nepătruns

a sufletului meu

vrând să iasă din amintiri.

 Sunt  zeci de ani de când nu am mai fost acasă,

 Revăd iar munții dragi, pădurile bogate

 Și colo sus în deal e casa bătrânească  

 Ascunsă-n înălțimi, pierdută printre sate.

 Casa e pustie, pereții scorojiți,

 Totul împrejur e parcă fără vlagă,    

 Pom

 În serile târzii îi vezi mereu pe-alei

 Plimbându-se agale, ținându-se de mână,

 Ei sunt îndrăgostiții ce-nfruntă anii grei

 Pierduți în lumea lor de-a pururi împreună.

 Copacii-nalți, frumoși, sub ale căror boltă

 S-au cuibărit în vremuri mii de iubiri

sufletul meu e

o mică sferă din univers.

linia vieții tale

nu a vrut să  o străpungă

rămânând doar

o tangenta a acesteia.

viețile noastre s-au întâlnit 

într-un singur punct…

a durut.

tu ți-ai continuat

tangentiala traiectorie

dar sufletul meu

se mai rostogoleșt

 Scăldând în raze cerul se-ntreabă al nostru Soare

 De ce e trist în lume? De ce iubiri mai plâng?

 De ce sunt flori frumoase pierdute în visare

 Ce nu-și arată fața când nopțile se frâng?

 Dar nici slăvita Lună nu știe un răspuns.

 Cu razele ei blânde î

in zborul  lor

aripile de fluturi

împrăștie

particule de suflet

neîmplinite

peste câmpii înflorite  

polenul florilor le absoarbe

înglobându-le în

parfumul suav al acestora  

astfel o mică floare oferită

deschide minunatele

porti ale iubirii

Caprar Florin

 Pelerin prin ale sufletului căi,

 Mă-ntreb și astăzi pe unde s-a ascuns,

 În ce cotlon al unei vechi odăi

 Din casa inimii-a pătruns?

 Îmi caut iar iubirea mea plecată

 Să își găsească a ei nemărginire,

 Da-n piept la tine, inima curată

 I-a dat eternă gă

primăvară

câte lucruri banale trec pe lângă noi,

păşim parcă pe un pat cu vise,

dincolo şi dincoace de timp zboară imagini:

verdele se transformă în albastru,

munţii sunt nişte fructe strivite,

văile sunt acoperite cu cioburi de azur,

plouă dintr-un cer la

Oamenii nu ştiu decât să moară,
nu simt să trăiască fiecare clipă deplin
aşa cum o fac fluturii pe fiecare floare,
de primăvara se umple cu dragoste
asemeni perechilor de păsări
mândre să-şi înveţe puii să zboare.

Muritorii nu ştiu ce vor,
îşi pierd n

Vina celorlaţi muritori pentru pedeapsă
s-a desprins din cuvintele alungate
din propoziţiile cu finalitate imediată
de un descântec la capul deocheatului
ce aşteată să-şi revină.

Să nu ne îmbătăm nici cu apă sfinţită,
ori să înghiţim fumul cărbunilor

Dimineaţa mă eliberează

din îmbrăţişarea singurătăţii.

Primavara se-adânceşte

în oglinda spartă a cerului

Norii răzleţi  cutreieră zarea

şi-mprăştie în lume veşti de război,

frunzele timpurii  plâng zgribulite

şi-mi smulg o lacrimă discretă,

Dimineaţa

un cânt

IDA - Nu trebuie să mă omori pentru a avea toate acestea! Ida îl privi pe Sofian mijind ochii, zâmbi suav şi desfăşură spectacolul acela uluitor şi captivant ce producea un efect devastator asupra bărbatului, schimbă piciorul stâng de pe cel drept in