Blog

Aş vrea să ne-amintim iubite, de o seară

Când roua unui vis de dor ne-a fost vioară

Şi sufletul în care amiezile-au apus,

Purta pe aripi grele un palid iz adus

De vreo suavă, împlinită primăvară.

Cu gesturi vechi chemând fidel cocorii iară.

Aş vrea să n

Îți spui: - Îl uit! Nu-i pentru mine!

Nu-i înțelept că l-am iubit!

Să plâng, să urlu, simt că-mi vine.

Mi-am rupt din suflet, l-am gonit!

De e iubire-adevărată,

N-o poți opri cu-așa un gând!

Voința, inima curată,

Nu o pot stăvili nicicând,

Dar pot să pună-

UN  ALBUM  DE  SUFLET

Sub crengile grele de flori,

Acum în miez de primăvară,

Pe-o bancă stau de-atâtea ori

Cu un album, a câta oară?!

Nu număr ore, zile, luni;

E o durere ce mă cheamă

Într-o iubire de străbuni,

De frați, te tată și de mamă.

Iau fiecar

Sub atingerea cuvântului tău, au înmugurit sentimente al căror parfum a cuprins întreaga zare, transformând clipele în curcubeie ce unesc două inimi așezate la o depărtare de-un gând una de alta.
Visele ce se nasc sub pleoapele tale, îmi prind sufletu

Spintecă pe burtă întunericul
hălci din el sunt vândute la vrăjitori,
din luciul apei ies capete încornorate
care aleargă după umbre.

Ca un făcut în văzul tău
micile lumini te sperie cu forme ciudate,
vrei să fluieri şi nu poţi,
trupu-ţi devine ud şi

Doamne ce ghinion mişto
sunt român n-am încotro

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Ca să te-adun din cioburi de oglinzi,

La -nchieturi mi-am pus mărgăritare

Căci ochii mei de tine sunt flămânzi

Şi tot aştept sa- mi ieşi în cale .

O să te-adun din cioburi de oglinzi

Sa mi racoresc arsita de pe buze

In noptile târzii vin fluturii plăpânzi

Ş

Satul în care m-am născut își punea haine noi în perioada Paștelui. Casele se primeneau, varul alb sau galben strălucea pe pereți plin de prospețime, pe garduri stăteau la aerisit mândrele covoare bătute la furculiță cu motive naționale, perdelele er

Cine va mai avea grijă de mine dacă tu pleci?

Așteaptă-mă, te rog, îmi iau valiza și vin cu tine, 

Nu mă lăsa aici, dacă pleci am să fiu singură pe veci. 

Tu, înger frumos, așteaptă-mă, vreau să vin cu tine....

Nu închide ușa în urma ta, lăsa-mi speranța

Stau urcată pe pervazul geamului și mă uit cum plouă

Trag un fum și îmi scutur scrumul, 

O ultimă satisfacție înainte de ciocnirea cu betonul.

Ce dureroasa e tăcerea....și continuă să plouă. 

Strig, dar strigatul mi se pierde în gol

Oare în cer îngerii au

 Când valul înspumat al mării

 Lovește țărmul dur, in forță,

 Aș vrea să-ti fiu a vietii torță,

 Atunci, în pragul înserării,

 Când vei veni din drumul sorții

 Să știu că mai trăiești iubite

 Si simți amorul meu fierbinte,

 Că nu venit-a ceasul morții.   

De mic taică-meu mi-a spus,

Să-mi măsor cu grijă nasul,

Iar eu, pe unde m-am dus,

Cu cei buni îmi ţineam pasul...

Anii  iată au trecut,

Mi-a venit vremea de ras,

Timp în care n-am ştiut,

Decât să mă uit la nas...

În zadar îmi spunea mama,

Să nu mă întrec

Liniştea a pus stăpânire pe locul nostru de întâlnire, tată.

Doar păsări cântă a primăvară, alături, în pădure. Le auzi?

Ne cheamă Sufletul să fim noi trei, ca la-nceput,

în biserica noastră, unde nu trebuie să vorbim.

Cerul ne-a spălat picioarele cu

Cresc umbrele pe urmele proaspete,
nu este vinovat nici soarele nici luna.

Seara îmi suflă în sân, să nu mă sperie,
înghesuie crepusculul pe linia orizontului.

Aromele coapte adie dinspre câmpie
dar nu se iţeşte niciun vânt.
Aştept o noapte ca o petrec

sărut ce-n purpură preface

iubirea câmpiei -

dar, iată,

metereze de gheaţă

topindu-se-n vitralii, 

grăbite să escaladeze

primăvara

în alaiuri nupţiale.

Eu am ales liniştea,

tu ai ales furtuna,

eu am ales ţărmul,

tu ai ales marea.

Eu îmi iubesc copacul,

tu venerezi frunza.

Eu îţi arăt faţa,

Tu... îmi îngădui umbra.

De ce mor stelele dimineaţa,

când soarele somnoros

îşi scutură primele raze

şi le aruncă pe cer?

O săgeată căzută din inerţie

îţi străpunge inima,

lumina vine

ca o binecuvântare

dureroasă.

Mă enervează iarăşi lumea

deşi o iubesc ca-n prima zi

când ura va atinge culmea

atunci de ce-aş mai înflori

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Ies afară, în natură,

Să alerg, cam de vreo tură.

Faleza îmi e aproape,

Lebedele stau pe ape,

E-un parfum și pe alei

A înmugurit un tei!

Pescărușii-n zborul  lor

Țin concert și-s mulți în cor.

Își încearcă norocelul,

Cei ce au gros portofelul,

Pe vreun iaht