Blog

Nu-mi mai sunt şterse ferestrele nopţii,
luna a fugit din dudul vecin,
nu mai ştiu orele când cântă cocoşii,
nu aud portiţa pe care o deschide femeia.

Surâsul ei desfrunzit şi leneş
ochii nu-l mai percep,
pragul de trecere în odăile inimii
e ros de ca

Cu ochii

injectaţi

până în străfunduri,

a tăcut îngândurat.

În naivitatea sa

a trimis

un râs batjocoritor

pe deasupra capului.

Începuse să se abandoneze…

Te-ai lipit de mine

Fără al meu consimţământ,

De urc sau cobor serpentine

Niciodată nu-mi spui vreun cuvânt.

De ei şi de noi toţi

Agăţată eşti şi nu te mai desprinzi

Pe und’ te uiţi, totul cuprinzi,

Din calea ta suntem nelipsiţi.

Te-ntinzi şi peste natură,

Lasă-mi visul iubire,

lasă-l să-mi ude rădăcina

să pot înflori dimineţile

în zâmbetul nopţii.

Lasă-l să zboare

odată cu primul strigăt

al vieţii

şi mai lasă-l iubire,

să mă sărute în zilele

când soarele va uita

să-mi dăruiască

umbra împlinirii!

Rodica Cernea

Gal

Astăzi iubirea nu îndrăznesc să o mai cânt

n-a fost decât un fir de praf,

o amăgire, ce s-a născut cândva

între noi doi, aici, pe-acest pământ!

De-am rătăcit cărare iubire

aş vrea s-o regăsesc,

să pot iară visa,

să pot din nou să stau cu tine, la poveşti!

Ş

Prin

crăpături înguste

ca de piatră,

simţind că n-o să mai reziste,

spre mirarea altora

se punea pe tăcut.

Aflat

la graniţa subţire

dintre viaţă şi moarte,

punea totul pe hârtie…

Plecat pe îndepărtatele ape ale gândului
în corăbii de vânt trase de caii mării,
privesc peştii cum sar peste umerii valurilor
cu sunete ciudate care se-nfiripă în pânze.

De pe istmul cu migdali în floare,
te grăbeşti spre golful înecat în ceaţă
unde vi

alte frunze, alte păsări

alte frunze, alte păsări,

trec prin soare spre apus,

alte toamne călătoare,

alte căi de nepătruns.

draperiile de nori,

pe urcușuri și pe pante,

ne-aduc germeni viitori

și-amintiri despre amante.

un ochi în vârtej de foc,

fluturând d

Părea

că-i plăcea

să simtă

durerea.

Stătea

în pat şi bolea

să-şi ispăşească păcatele

unui secret întunecat

să intre puţin aer.

Plutea

între două trenuri

pendulând pe resortul

fericire…

templul meu

Din silabe fac doar temple,

Ca să locuiesc în ele,

Lumile să le contemple

Sub un roi frumos de stele.

În izvoarele-nserării

Se-oglindesc în ape pale

Chipurile cugetării

De pe bolta frunții tale.

Tot privesc cum unduirea

Preafrumoasei tale firi,

Î

o dimineaţă galbenă se-nalţă…

în zâmbetul tău

se varsă marea

şi valul

se prelinge

sărutându-ţi talpa

materia

îmi cade pe retină

culori solare…

miros de grâu şi pietre

poartă marea

şi insule

la care timpul nu ajunge

noi,

ultimii nomazi

ajunşi la ţărm

prin nopţi

DOINA

 Tu doină – cântec lin, duios

 Pui aripă de vis la dor,

 Împaci iubitul mânios

 Pe înserat, lângă izvor.

 Ne cânţi în luncă ziua-întreagă

 Pe iarbă şi pe fân cosit,

 Prin codrii cu păstori, pribeagă,

Ţi-e cântecul neobosit.

 Şi seara lângă foc erai,

umbra mamei

Am tot stat în poartă, așteptând să vină

Prin amurgul toamnei mama din grădină,

Bate vântul plopii, anii trec la rând,

Eu tot stau în poartă, mama așteptând.

Mă chema la cină, peste gard de porți,

Rămăsese vie, singură-ntre morți,

De-acolo d

Dragi Prieteni, Staţia Meteorologică nu anunta, încă, pericolul ce ne aşteaptă afară, temperaturi de peste 40 de grade... Pedepsele asupra omenirii, iată au inceput... Ne arde Dumnezeu, dar “Fericita Tristeţe” va aduce Bucurie!... care înseamnă Viaţă

Strângând

din dinţi,

se deschidea

cu încetinitorul

în timp.

Sprijinea

cu umărul încordat

zidul

d’un râs neînflorit

de soarele bec

din ochi.

Primea

aer cu cenzura

zilei

ruptă în două…

nebuno,

nu întreba cum de-am ajuns
să mă pierd
prin ale mele gânduri
ştii că dori
cu nesaţ 
dori din prea multă iubire
iar din mine fuge raţiunea 
mai ales noaptea
atunci când mă dezbraci
să te simt 
până în măduva oaselor 
cum mocneşti a dorinţă 
apo

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 

şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e

moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti

îmi lipesc urechea de marginea pământului

şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia

am în

Părea

că se târa

în genunchi

după îndurare

cu mâinile

încrucişate pe piept

să dea timp

la creier

să se oxigeneze

după operaţia de separare

a doi oameni

legaţi prin punţi

sufleteşti…

El şi Sinele lui.

umbra norilor adună

adie-n plopi fior de toamnă,

loviți în talgere de soare,

se-apleacă zidul în afară,

se trag nebunii la răcoare.

în haosul lumii celeste

se zbat antagonice lumi,

marele univers  este

un fel de spital de nebuni.

umbre negre de păduri

au as

Nici moartea nu cunoaşte
amarul din inimile celor rămaşi.

Urcă clipele trecerea în deşertul uitării,
sunt ultimile îmbătate de lumină
şi pleacă spre steaua cea hărăzită.

Lasă pe pământul-popas
mai multă obidă decât umerii pot duce.

Iertarea este singu