Blog

Cu fruntea

frământată de griji şi confuzii,

viaţa îi aluneca printre degete

în amurgul ce se stingea rapid.

Legănându-şi

capul sfărâmat în palme,

nu mai simţea

decât un gol difuz

din trupul

scufundat de suspine.

O frică viscerală

umplea fiece secundă.

             (Umbra din inima mea...?)

    Prințeselor... de salon

Ochi de vultur, răpitoare înnăscută,

– Pe ciocul tău doar moartea te sărută –

Cu gheare ascuțite, ce prind prada-n ele,

Adînc înfipte-n inimi, cu prevestiri rele

A sorț

Toată ziua lumea -i cu ochii şi urechile
pe mine Să nu care cumva să sar gar
dul condiţiei umane Să nu care cumva
să tac mai tare decât ceilalţi Să nu care
cumva una Să nu care cumva cealaltă
Însă eu îmi văd liniştit de treabă
În ferma mea de cuvinte şi fa

Gazeta de Maramureș a făcut o descoperire extraordinară. La doar 200 km de Sighet există 1.600 de oameni care vorbesc o limbă asemanatoare limbii române din Evul Mediu. Li se spune “volohi”. Prin anii ’90 au aflat că nu foarte departe de ei existăm n

O inimă încălzeşte
cu flacăra albastră altă inimă,

într-un piept
un dor nestins caută răspuns.

Împins de pătimaşe imbolduri
gândul călător caută fără preget
universul cald.

...şi prinde
aşteptările în inele legate
prin zile
şi nopţi
lungi ca nişte anoti

nu-mi doresc loc de veci pe un tărâm limitat

nu vreau cruce nici piatră funerară

la ce bun să însemn locul în care putrezesc cu un monument

oricât de vesel ar suna vreau să dau țeapă viermilor

și celor de la fisc desigur

nu-mi place să plătesc taxe direct

O inimă

din care cresc tornade,

vuiet

de tren dezlănţuit pe şine

fără mecanic

şi gri, mult gri, un continent de gri

prin care defilează, hoarde, adolescenţi

buimaci,

abia ieşiţi dintr-un război civil

calcă apăsat

fachiri moderni, indiferenţi

la rănile din talp

Dimineţi de cenuşă

ceaţa

se strecoară şerpeşte,

într-o tăcere de cuţit

înfipt până-n plăsele

cade

o ploaie fină, îngreunată

de memoria atâtor ruguri

pe care-au ars de-a valma

astronomi şi vrăjitoare.

Sub nuc,

bătrânul şi câinele

marea

a murit

odată cu Hemingway

Călărea în fugă ziua, seara îi venea în urmă,
O durere-mi strânge pieptul, dorul, liniştea mi-o scurmă;
O, tu amforă-a tristeţii, suferinţe-aduni în tine
Şi-mi faci inima să bată când, fatidic, noaptea vine

Sufletul îmi arde-n flăcări precum soarele-n z

Cu stomacul

ridicat în gât,

cufundat

într-o neagră disperare,

nu putea

articula decât nişte şoapte.

Când era să fie pregătită,

viaţa avea

să-i iasă în întâmpinare...

În efortul

şi voinţa

ce se dizolva,

revenise printre umbre

nedumerit

de şirul de pete rotunde

care pluteau deasupra.

Inima izbea

cufărul pieptului.

Ești gândul zămislit, cuvântul în popas,
Privire-ocrotitoare și cântecul din glas,
Prietenie sacră, neobosită umbră
Alearga mulți la tine, puțini pot să ajungă.

Absență trecătoare, tăcere fără grai,
Dorința-i ne-mplinită, să ceri fără să dai,
Cei luminaț

Umbra fuge pe fruntea ta gânditoare,
se mişcă încolo şi încoace,
lumina ca o lebădă albă
îmi inconjoară inima cu o găoace.

Nu-mi vine să cred, nu-ţi vine să spui
înaltă cum urci fiecare rostire,
simplă şi plină de miez
de nu-ţi mai încap în iubire.

Şi

soarele

se-aşază lin pe caldarâm

pietrele capătă

străluciri de aur vechi

sfioasă,

umbra mai întârzie puţin lângă bordură,

să se scalde

în balta caldă a dup-amiezii

din streşini picură

cântece de leagăn

trece

un cerşetor, împinge

un cărucior cu sticle şi cartoan

ca râurile spre mări,

fără să ştie

de unde şi încotro

urmele tălpilor desculţe

sunt amprente

ale fiinţei

pe-ai cărei umeri

se sprijină văzutul

- izvoarele Gangelui,

Calea Lactee,

urechea lui van Gogh,

ochii lui Beethoven, cei din spatele luminii -

şi auzitul:

des

Trezit

într-o lume incertă,

s-a înălţat

spre lumina din întuneric

fără a putea

articula niciun cuvânt.

Scufundat

înapoi printre umbre,

se holba rătăcit

să simtă

trecerea timpului.

Linişte

să-şi recapete respiraţia

după nodul din gât

înghiţit.

Nu vroia

să se arunce

în caruselul promisiunilor

vieţii.

Îşi luă capul

în palmele braţelor

tăbăcite de vreme...

Pe retina sufletului  mistuit de dor

păstrez cu sfinţenie momentele nemuritoare

petrecute  în  catedrala iubirii,

mi-e dor de ochii tăi pătrunzători,

de sărutările furate sub

privirile stelelor geloase

Acum pe ecranul minţii

se derulează un film ameţitor;

i

Cât întuneric se-nghesuie înlăuntru
dincolo de marginile luminoase

şi se apropie de piele!

Nu pot să trec prin el
ascuns vederii
spre unghiul respirului înalt.

Voi stărui în umbra orei de platină
văzut în oglinzi bănuite de suspiciune,

cu transparenţă pe

Îmi plec genunchii-n faţa Ta, Tu Doamne!

În rugă cer iertare, primesc de-mi dai canoane,

Cu brâu de îngeri, Tu mă înconjoară

La ceas de taină, noaptea mă împresoară,

(Simt iar puterea Ta, ce dulce mă înfioară).

Privirea mi-o înalţ spre cer în adormire,

Mă