Blog

ți-am construit o cetate

ți-am adus

un apus,

ultimul ce s-a lăsat dus

la marea unde vrei să-ți arzi singurătățile

în rugul ereziilor tîrzii

din care s-au scris toate iubirile de-o zi,

am murit amîndoi,

oare acum suntem umbre,

ori o vrajă   ne-a aruncat din me

uneori nu te mai regăsesc,

uit pînă și numărul scris

pe poartă...care poartă?

pe zidul...care zid?

mi-a rămas doar acel rămas bun de parcă

doreai să afli cum voi fi cînd nu mai sunt,

știindu-mi ultima obsesie, 

să te iubesc într-o bizară recompunere,

ce săru

A interzis soarele să nu mă urc
într-o ameţitoare căldură de vară
pe cărările cerului?

Într-o parte e o furtună,
într-alta e perfect senin.
Deasupra de nori e o pace divină,
se văd doar nebuloase alb-gri în trecere
jos pământul cu linii despărţitoare

hanibal a murit

murim uciși în fiecare noapte,

se-aud serenade  în șoapte…

prin visele noastre frumoase

adunăm nopțile și zilele ce pier

și facem din ele mister.

îmi plânge în piept un înger,

mă zbat, mă frământ și chiar sânger,

pământul se mută în alt uni

Mi-e dor
Dar de ce anume nu ştiu...
Doar un gând
Printre degete cuibărit
Îmi ridică mâna şi încearcă să se deseneze.
Îl şterge privirea
Lipită de geam
Şi cu ea rămâne
Lângă aceeaşi muşcată
În ochi de fereastră
Ascuns
Cu un alt gând
Să-mi fie şi mai dor
Dar de ce

Altă poveste n-am

Nici măcar să inventez nu ştiu

Nu ştiu

Îmi storc mintea ca pe o rufă uscată

Nimic nu-i de ea

Şi-i subţire de priveşti mai ceva ca-n oglindă

Tot vezi

Fire nervoase din cusături

Cum ies

Dese, dese

Pot bandaja tot capul

Peste altele

De la alte dur

fără puncte puncte la intersecții de gânduri

un algoritm ciudat scris fără acoperire pe o geană de afrodită

fără niciun drept la comunicare între suflete albite de repetări

statui săpate în mușchi la miazănoapte

prin păduri de seqoia și arbori

Când noaptea se destramă peste ape
iar stelele se urcă-n Carul Mare,
în ochiul meu, iubito, între pleoape,
prin sânge-mi faci în inimă cărare.

De-atâta vreme să vii te tot aştept,
de-n gânduri mi-au crescut copaci cu flori
flacăra albastră arde jaru-n

Vine ploaia!

-         Vine ploaia!

-         Las’ că-i bună,

că n-a mai plouat de-o lună.

E urâtă,

vai, ce tună,

norii negri se-ncunună!

Cântă-n geamuri

ca pe strună,

apa plânge-n văgăună.

Puii cloştii

se adună,

semn că va porni furtună.

Plouă-ntruna,

gheaţa

Îşi aminti

panica întipărită pe chip

refuzând să accepte realitatea...

după un moment de linişte stânjenitoare,

întunericul...

                      de culoare

fu cuprins de un vechi sentiment de satisfacţie

                                         a î

Alergând ,

aduna

picături de ploaie

pe limbă

cu greu să-i scape

vorbele

clătinate din cap...

În cosiţe – flori de tei

şi privirea de cicoare,

la urechi cu dulci cercei,

vara vine cu mult soare.

Apa-i bună să te scalzi,

râd în lanuri spice pline,

vântu-adie printre brazi,

mângâind vara ce vine...

Sar copiii bucuroşi,

aşteptând cu nerăbdare,

plini d

Aura invizibilă ca un simbol
urcă în mine adâncul
de te miri câte trepte mai sunt

de scap întunericul ce ne urmăreşte
şi lumina prin el o aprind,

căci numai gândul mă face să înţeleg
punctul infinitului mic
de unde începe urcuşul
şi nu se mai termină.

D

meditație la masa de scris

Lumina a căzut pe masa mea de scris

Cu raze jucăușe prin creanga de cais

Din  visele trecute și din argint de lună

Ne-a logodit destinul ca să fim împreună

Învii desăvârșirea cea fără de pereche

Din amintiri trecute și nopțile

Cu mâinile

sprijinite pe umeri

şi ochii

adânciţi în fundul capului,

părea cuprins

de o nemişcare stranie.

Cuvintele

se întorceau asemenea

ecoului într-o peşteră...

Legănându-se cu gândul,

planta sămânţa îndoielii

lăsând emoţiile

să-i întunece mintea.

Vinovat ca păcatul,

trebuia să vadă

dincolo de ce se afla în faţa sa.

Cu o expresie încruntată,

nu ştia ce să simtă,

îşi alegea cuvintele...

Plânge într-o încăpere a inimii
el nevăzătorul închis în sine,
omul cu gândurile dispuse pe verticală
într-o coloană prin care urcă visele.

Pune flori sub tălpile femeii
şi o sărută mai sus de glezne,
cuvintele nu se mai spun, se ating
ochii lor prind

sa nu mai fie loc pentru sufletul meu?

stelele stau atît de înghesuite încît

din cînd în cand

cîte una cade

răpusă de nesomn,

nici pe luna nu îl pot lăsa,

trec oarbe cîrtițe și zmeie de otel ,

craterele au  gust de nevăzut,

nu rămîne decît

să-ți fur visul iub