la noapte vreau să te vizez femeie,
la naiba cu toţi îngerii din cer!,
că prea s-au şmecherit şi eu disper,
privindu-i, goi, dansând la o nedeie.

la naiba cu toţi îngerii din cer!,
că mi-a-ncolţit sămânţa lor stelară
şi urlu ca un pui flămând de fiar

ieri, recunosc, m-am îmbătat.
mi se făcuse, dintr-odată,
( habar nu am cum s-a-ntâmplat)
o sete, cel puţin, ciudată.

era şi cald, îţi jur, afară,
şi-mpreună cu-n amic
am mai stat la o gargară,
ba o bere, ba un mic,
şi, desigur, o ţigară.

când m-

Iubito,

pe drum de lumină

înalț dorința de a-ți fi aripă în duh

să șterg umbrele din calea ta

poieni racorose să așternem dorului.

Tu cu lacrima mea

să stingi focul ce vântul îl întețește,

nu strânge în piept

mireasma lemnului ars

și nici nu sfărâma poteci pe

Ar

fi vrut

să-şi ia

inima în palme,

să nu-i mai simtă

bătăile zălude în piept.

Era sfârşitul sfârşitului

unui alt început…

.................................................................

gotic târziu

toamna alunecă pe frunze,

un gotic târziu printre raze difuze,

feștilele ard printre brazi

și rozele moarte cad la pământ,

ard pletele blonde

de fete pe cer,

ducând cu ele povești de iubire,

se rup printre pomi goluri de întuneric,

se-aude depar

vino să ucidem șerpii

pe cer un corb doarme ca un prinț

al ploilor de toamnă,

desdemona, du-te la crematoriu,

caută cutia cu cenușa iubitului,

dă-i drumul în vântul toamnei,

imaginează-ți că din ea au răsărit stele,

din stele vise,

zăvorăște-te-n ele,

 te-ai

Când ai coborât prin mine
în gânduri îşi odihnea îndoiala
Cuvântătorul
noi beam vorbele ca pe un vin,

dar între noi cine a rămas
de s-a încins focu-n ţesuturi...

de ard în inimi flăcări
pe care nu le vede altcineva
decât iubirea care se ucide pe sine

Avea

chef să se mire

de raclajul

dintre el

şi el.

Nu stârnea nicio bănuială.

A făcut ştrengăreşte cu ochiul.

TOAMNA FRUMOASA CU MULTA SANATATE SI MULTE IMPLINIRI..CU PROSPERITATE SI BUCURII..

...

E toamnă iar

E toamnă iar
Şi nu e nou să vezi cum frunza moare, cade,
Dar e amar
Să pierzi din coşul vieţii, iubirea, puterea pentru anii de departe.

E toamna iar
Şi-ţ

Labirintul vieţii

Ne-am rătăcit în labirintul vieţii

Perfid şi sinuos destin

Frumoasa clipă a tinereţii

Aş vrea să o întorc puţin.

Să prind secundele în palmă

Să-mi amintească tot ce-a fost

Sau poate de a vieţii karmă

Ce are-n lume al ei rost.

Şi gândul ta

În neguri smolite
în care sapă tunel
Învingătorul
noi fugărim timpul,

dar vâmtul cine-l instigă
de rupe copacii-n drum...

amprenta de neputinţă doare
şi nu ne oblojeşte nimeni
unde am putea izbândi.

Iar speranţele căţărate pe vise
cu gânduri de copil
şi

mai dă-mi o zi, măcar, o zi!,
din toate câte ţi-au rămas,
ce-nseamn-o zi, atât, o zi,
dintr-un etern în care spui,
că ai să pleci mult prea curând?

mai dă-mi un ceas, măcar un ceas,
ce-nseamnă, dintr-o zi, un ceas?
din drumul lung, cu unic sens,

pan

în poiene de pădure

pan dansează peste frunze

cu femei pline de draci,

în poiene de pădure

se-aud cântece ecou,

luna bearcă spânzurată

pe-o creangă,

 drept mantou.

pan dansează nebunește

c-o budelcuță de vin,

mi le ia, mi le-nvârtește

și femeile, regește,

i

Scriu vântului

scrisori de amor

în singura formã pe care o cunosc

a furtunii,

întorcând aripi în culorile azurului,

rãvãşind cerul în gând,

şi uitând acolo unde se nasc griji, ploaia

sã stingã durerea.

Lângã chemãrile întârziate ale vântului

când vara seacã f

Îl

inundau

cuvintele-

alergau

într-o cursă disperată

pe distanţele ce se şterg

pe măsură ce se confundau

cu infinitul.

altă toamnă

altă toamnă, temenele,

fluturi dulci de catifele

ce mănâncă din dantele,

și ne ninge

frunzele,

 paseri flaminge,

și le bat vânturile,

adunând gândurile.

la pustie și la schit,

clopotele-au ruginit

și un popă tot ne minte

cum stau morții

pe morminte,

SEPTEMBRIE

Toamna   pătrunde   adânc

In   inima  mea

Adormită  pleoapă  dezveleşte  un vis

ascuns  intr-o stea

Septembrie  revarsă  nostalgii pe pământ

in curcubeie de culori

Flori in gradină   suspină  de dor

până   la cer

Se aude ecoul unui cuvânt…

Cu  inim

stelele dintre noi se sting pe rând

moare încet tot ce-am trăit deja

murim cu ieri, cu azi, cu mâine…

dans de fantasme,

amintirea

încearcă să răscumpere

sângele, focul, visul…

toate acele cărări

neliniştite

şi nopţi arzând albastru,

copaci desprinşi din plo

Cu efort silit

din ritualul unui scuipat

dintr-o inimă-ncercată,

locuia în frazele

cuvintelor amânate.

Stătea nemişcat

şi lăsa jocul

să meargă mai departe…