Blog

să nu mă părăsești

să nu mă părăsești pe veci,

să nici nu vii, să nici nu pleci,

rămâi în rama ta mereu

să nu te părăsesc nici eu.

să te rotești mereu pe cer,

prin aștrii nopții ce nu pier,

să te confund mereu cu luna

ca să-mi fii dragă-ntotdeauna.

aș vrea

când ramurile toamnei

chiar dacă toamna asta

încearc-a ne-ntrista

privesc la primăvara

 din tinerețea ta

și dacă cineva

 ne-ar face numai rău

privesc la ochii-ți limpezi

 și la surâsul tău.

ascult la trilul dulce

 din glasu-ți diafan,

ce farmecă auzul

 celui m

         Era prin 1986, spre toamnă… Tocmai mă pregăteam să cer prin telefon de la secţia „PVC II” rezultatele pentru cele două şarje industriale experimentale cu un nou agent de suspensie pe care le băgasem în ziua precedentă, când, deodată, sună ac

Mi-e sufletul coardă de harpă
Vibrând la orice adiere
Şi la orice şoaptă
De vânt adusă
Pe-aripă de toamnă-ntârziată.

Iubite,
M-am rătăcit printre parfumuri,
Printre frunze ruginite,
Pe dealuri, munţi şi văi,
Prin anotimpuri căutându-te...

În lacrimă m-am tra

am învățat

am învățat că totul curge

și heraclid avea dreptate,

toate au un început și un sfârșit,

când am rămas eu cu mine însumi,

singurătatea mi-a prins bine,

am învățat că prietenia este rară,

fuge când o cauți

și vine când nu mai ai nevoie de ea.

am înv

Nespusa iubire

Iubirea mea nespusă în cuvânt

La porţile tăcerii, o odă eu îţi cânt

Povestea o ţes în altarul cel sfânt

Imnul iubirii încet îl descânt

Caut descifrarea în liniştea minţii

A firii zbatere o simt in adâncul fiinţii

Pătrund cu privirea în suflet

Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,
Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.

Stăpână, pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler

Tu,

erai acolo în genunchi

icoană încrustată în așteptare

la o lungime de aripă

de cer.

Trudeai pământul grijilor

în formă de zi

și-ți creștea așa de frumos

aluatul de gânduri,

așteptând cuptorul.

Împleteai vise cu mac

și cu miere de dor.

îngenunchiai întuneri

în crescătoria mea de singurătăţi

am descoperit un intrus

uneori îmi ciuguleşte  din palmă

apoi mă priveşte tăcut

ritualul acesta se repetă

dimineaţa

la amiază şi seara

am o poftă nebună să urlu

dar nu pot

liniştea sângerează prin mine

durerea îmi colorează pi

Noapte-mi plânge peste gene

stelele strivind uşor,

timpul trece mut, alene

peste toate-i trecător.

Pasul meu străbate firea

orologii au tăcut,

unde-i Doamne mănăstirea

unde glasul să-ţi ascult?

Ce e viaţa Doamne, ce-i?

Un ulcior din care bei

vinuri dulci, amă

deși e toamnă…

deși e toamnă și e trist,

tu îmi zâmbești ca primăvara,

în ochiul tău de ametist,

crește albastră, lăcrimioara.

vreau să culeg din necules

ispita de pe buza ta

și să m-aleg din neales

c-un zâmbet…sau așa ceva.

din ne-nviați vreau să-nviez

să-

- Nu pânge, puiule… viața e frumoasă! Lasă, lasă... Hai, lasă, nu mai plânge! Uite, ia un măr! Ia, e soi domnesc,

Luna plină, cu un alai de stele,

Tainic mi se prelinge în cale,

O hologramă – neasemuită fecioară –

În suflet îmi pune un dor să doară.

Îmi face semn, celesta arătare,

Să merg spre ea, – irezistibilă chemare:

– Sunt pură și la suflet curată,

Neatinsă de pă

iubito, azi e sărbătoare!
îmbracă-ţi rochia de mireasă,
să-ţi pui condurii în picioare;
să uiţi că eşti bucătăreasă,
azi, vreau să fii cenuşăreasă.

e, a Mariei, zi preasfântă,
simbolul tuturor fecioare,
şi-un cor de îngeri ţie-ţi cântă
în fâlfâit de aripi

stampă autumnală

o pasăre de aramă

plânge pe cerul toamnei,

pârâul murmură-n vale

 scurgerea vremii,

un pițigoi numără

 puzderia de frunze

 care cad doborâte de vânt,

a trecut prin grădină

 toamna îmbrobodită,

ca o femeie în doliu

după iubitul ei,

a lăsat miros

din amintirile unui fost copil

(prozopoem)

…priveam pe fereastră

cum agonizau frunzele salcâmilor

în pragul serilor de vară,

priveam în zare și nu vedeam decât

pete roșii și verzi peste un cer de sticlă,

în timp ce în casă ascultam cum se așează liniștea

c

   Rătăcit printre suflete răscolite de banal, de fals, de apelarea permanentă la calea uşoară a acceptării unei vieţi trăite la intensităţi extrem de scăzute, uitând valorile într-un raft al unei biblioteci pline de colbul cotidianului, auto

Trecut-ai tinereţe ca vântul prin pustie

Vârtejuri ridicând în marea-ţi pribegie

Iluzii, speranţe, poveşti de dor împrăştiind

În cartea uitării pe toate înghesuind.

Privesc acum peste-a vieţii lungă cale

Incet şi sigur,  uitarea se prăvale

În noapea abisu

Apoi,

a fost întunericul

definitiv.

liniștea mirosea orb

a foc fierbinte

și sacru.

timpul s-a terminat

înspre marea tăcere

fără pui de secundă.

durerea avea gust

de tămâie dulce înfiptă

în genunchiul rugii.

înăuntrul crucii

diamantele urlau

a negru încătușat.

pașii

În noaptea rece
din ape curgătoare
ridic năvodul cu înțelesuri
al toamnei adâncite în cuget,
să umplu somnul treaz
cu rădăcina amiezilor.
Să fac din răscolirea vârstei
cărări iubirii
în pieptul ars al păsării ce vine
să fie rod solfegiului d