Monumentul de la Moisei, amplasat pe o colină la marginea localității, pare, la prima vedere, prefigurarea unui templu dacic, cu coloane de piatră abia zgâriate, deschis spre cer, în care, preoți nevăzuți oficiază un rit al unui străvechi cult sola
Malnaș-Băi, în limba maghiară – Málnásfürdő, este un sat al comunei Malnaș din județul Covasna. Localitatea este o stațiune balneoclimaterică cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, izotone și
Mănăstirea Humor, denumită uneori și Mănăstirea Humorului, este o mănăstire ortodoxă, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului, comuna cu același nume, din județul Suceava. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (să
Dobrești, în limba maghiară – Bihardöbrösd, este o comună din județul Bihor, care include și satele: Cornișești, Crâncești, Hidișel, Luncasprie, Răcaș, Topa de Jos și Topa de Sus. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5260 locuitori, în scăde
Prin Hotărârea nr. 66 din 26.07.2012, Senatul Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I” s-a decis înfiinţarea Facultății de securitate și apărare, prin comasarea unor departamente care funcţionau disparat în compunerea instituţiei. Decizia senat
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu este o instituție cu profil muzeal înființată în anul 1849. Actuala clădire a muzeului a fost construită în anii 1894 - 1895 în fostul parc al Teatrului, pe strada Cetății nr. 1. Muzeul de Istorie Naturală este o
Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, care include și satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Economi
Marea piramidă din Giza (Gizeh) (numită și Piramida lui Keops) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo. Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcție din lume mai
Rizeria Română a fost cea mai mare fabrică de decorticat orez, fondată în anul 1904, avându-i ca principali acționari pe principele Barbu Știrbey, deputatul Petre I. Bancotescu, Anton Depope, Frantz Bergamer și Emil von Pustau, iar ca prim director E
Castelul Pelișor este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelul Peleș, pe Valea Prahovei, în stațiunea Sinaia. Ridicat între anii 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhard Ludwig, castelul Pel
Ciobănescul românesc mioritic este o rasă de câini din Carpații românești. Este un excelent câine de turmă, paznic incoruptibil și un minunat câine de însoțire. Este o rasă foarte veche, care s-a păstrat numai datorită păstorilor, fiind foarte folos
Lunga poveste a extragerii sării la Târgu Ocna începe de la limita Oligocenului cu Miocenul și se continuă și în zilele noastre, ca o frescă mereu proaspata a trecutului ce urmează în și prin prezent. Plasarea în timp a începuturilor exploatarii sări
Universitatea din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, are o lungă și frumoasă tradiție, fiind continuatoarea „Școalei de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură” care a funcționat în București din anul 1864, iar din anul 1948 la Petroșani pentru î
Descarcerarea cuprinde ansamblul operaţiunilor destinate identificării victimelor rămase captive în medii ostile vieţii, realizării accesului către acestea şi degajării lor, fără a le agrava leziunile, când acestea sau produs, concomitent cu asigura
Biserica evanghelică fortificată din municipiul Codlea, județul Brașov, a fost construită începând cu secolul al XIII-lea fiind situată în piața centrală a orașului. Ansamblul monumental este înscris în lista monumentelor istorice și cuprinde biseri
Uricani, în limba maghiară - Urikány sau Hobicaurikány, este un oraș în județul Hunedoara care include și satele: Câmpul lui Neag și Valea de Brazi.Orașul Uricani este situat în partea vestică a Depresiunii Petroșani, la poalele Munților Retezat și a
Mânzălești, în trecut și Mânzălești-Mănești, este o comună din județul Buzău care include și satele Beșlii, Buștea, Cireșu, Ghizdița, Gura Bădicului, Jghiab, Plavățu, Poiana Vâlcului, Satu Vechi, Trestioara, Valea Cotoarei și Valea Ursului. Comuna s
În data de 13 septembrie 2021 Banca Națională a Românei va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Aversul monedei
Aproape fiecare oraș are o ”stradă mare” a lui. La Roman, aceasta era strada care pornea de la gară și ducea până la biserica Precista Mare și care s-a numit întotdeauna Ștefan cel Mare (denumire alternativă Ulița evreiască). Încă de la începuturi ș
Măgura este un sat de munte, de 553 locuitori, din comuna Moeciu, județul Brașov. Situat în interiorul arcului carpatic, la poalele munților Piatra Craiului si Bucegi, satul de munte te vrajeste dupa primele aruncări de ochi peste coclauri. Priveliș