mecanica unei indiferenţe totale (cybersonet CMXLVI)

de Arhiva Ruinelor Matematice - Vol. VIII

un zid opac de calcar ne desparte

când amăreala orelor se-adună

o simetrie stranie și nebună

ce duce restul dorului departe

în jurul nostru frigul se răzbună

păstrăm pe buze semnele de moarte

o amăgire extrasă dintr-o carte

unde niciun răspuns nu mai răsună

amorul sterp în puncte se desface

când sorb din gheața orelor de scrum

iraționalul nins în mod absent

matricea stinsă vrea doar să mai tace

lăsând pe margini un pustiu pe drum

ce moare static în acest curent

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

patul ascuns al mării (cybersonet CMXLV)

celei alături de care fiecare val devine început

un val mai îndrăzneț ne-atinge pe nisip

când noaptea din iulie coboară peste mare

nu mai contează timpul nici vechiul tău chip

rămâne doar această fierbinte îmbrățișare

ai treizeci și opt de ani de sfinte împliniri

iar eu la patruzeci un dor mistuitor

o mare de păcate transformi în amintiri

când gura ta îmi cere un mândru fior

erotica simfonie se-adună în suspin

când brațele mele te strâng cu mare foc

ne rătăcim în noaptea discretă și cu vin

purtând în suflet sacru acest romantic joc

iulie ne dăruiește un pat pe sub nisip

să ne unim în taină sub cel mai mândru chip

rima: abab cdcd efef gg

(timpul prezent/viitor — aceleași personaje puterea cuvântului și a lunii)

monolog sub lună plină (cybersonet CMXLIII)

nopți cu parfum de litere în vechea curte boierească

pe verzi pridvoare el va scrie o strofă

iar ea din cărți vechi va citi o frază

în nopți în care luna luminează

o lume veche prinsă-n filosofă

de dor și patimi care-o șochează

cuvântul cald va naște o catastrofă

o caldă și poetică amorfă

când pe hărtie gândul se așează

ei vor visa sub vița cea rodoasă

că timpul lung nu o să mai descrie

o altă vară plină de oftat

lumina albă pură și duioasă

va îmbrăca o lungă elegie

pe care-n taină amândoi au învățat

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

poemul în vers liber

Doamne, sunt atât de mic în marea curgere a acestui veac secularizat,

un simplu grăunte de muștar rătăcit în țarina lumii,

fără volumul mândru al cedrilor și fără faima arborilor regali.

Oamenii mă calcă în picioare fără să știe că exist,

iar vântul ispitelor mă poartă adesea spre marginea prăpăstiilor de lut.

Dar Tu ai pus în mine o scânteie din focul Tău cel necreat,

o iuțeală ascunsă care caută să aprindă inima de dor divin.

Nu mă lăsa să rămân o bobiță rece și moartă în praf, Stăpâne!

Îngroapă-mă în pământul sfințit al ascultării și al totalei smerenii,

lasă să moară în mine tot ce este formă goală și mândrie lumească,

pentru ca harul Tău să poată germina în profunzimile ființei mele.

Dă-mi acea credință vie, organică, pură, cât un grăunte de muștar,

credința care nu se laudă la răspântii și nu caută aplauzele oamenilor,

ci tace, îndură și are puterea de a muta munții grei ai suferinței din mine.

Vreau să cresc, Doamne, sub ploaia milostivirii Tale.

Să devin un copac cosmic al dragostei creștine în grădina Bisericii Tale,

pe ale cărui ramuri teologice să își găsească odihnă sufletele rănite ale fraților mei.

Fă ca gustul vieții mele să devină iute și arzător împotriva păcatului,

dar plin de dulceața tămăduirii pentru cel aflat în necaz,

strigând din adâncul nevoinței mele de lut:

Sădește-mă în Tine, Hristoase!

---

©Ioan Muntean, 2026

crin longiflorum crem-pudrat 17

mătase de un crem pudrat (cybersonet CMXLIV)

gânduri sculptate direct în ceară

miroase-a ceară caldă-n vechiul hol

unde un crin lunguieț s-a desfăcut

pe masa veche lângă un mândru sol

un crem pudrat pe frunze a căzut

din tije drepte totul e tăcut

iar praful fin se lasă pe covor

în acest colț de lume cunoscut

eu simt un pașnic dar puternic dor

fereastra lasă raze în decor

iar umbra ta se mișcă lent prin casă

când noi privim spre misticul izvor

ce curge lin prin curtea cea frumoasă

rămâne doar acest pastel curat

un gând frumos în ceară sculptat

rima abab bcbc cdcd ee

--- crinul longiflorum crem-pudrat: varietate cultivată intens în asia de est și olanda derivată din specii japoneze subtropicale populară pentru design interior de lux trompeta lungă are o nuanță caldă de fildeș mat cu parfum fin de vanilie inspiră realism rafinat calm și echilibru simbolizând nostalgia senină

saturarea albedoului* din ceaşcă (cybersonet CMXLII)

de Reflexie Zero

o albă masă-n porțelan se-adună

ce nu acceptă unghiuri de cleștar

ci doar un spectru orb și planetar

în care orice rază se răzbună

lumina moare-n mod involuntar

sub albedoul dens ce ne-mpreună

o cretă oarbă statică nebună

ce-anulează reflexia din pahar

opacitatea-n unghiuri se propune

când sorb din gheața stranie din fluid

iraționalul nins în mod absent

materia mută vrea doar să adune

un sediment de calcar în hibrid

oprit mecanic în acest curent

 rima: abba baab cde cde

* - albedo - s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp.

©Ioan Muntean, 2026

grădina ascunsă a verii (cybersonet CMXLI)

doi îndrăgostiți o singură noapte fără vină

în fânul din iulie sub stele care ard

găsim refugiul nostru de restul lumii ascuns

în jurul nostru crește un nevăzut gard

iar dorul din suflet la apogeu a ajuns

uitați sunt partenerii din viața de zi cu zi

rămânem doar noi doi în iarba cea înaltă

unde secrete sfinte vom prețui și vom păzi

fugind de lumea rece și plină de baltă

maturul tău amant te prinde de mijloc

și-ți lasă pe piele săruturi de jeratic

senzorialul freamăt ne-absoarbe-n acest joc

trăind un sentiment profund și sălbatic

în noaptea asta lungă discretă și senină

iubirea din iarbă ne lasă fără vină

rima: abab cdcd efef gg

crin oriental roșu-rubiniu 16

rubin aprins pe petale (cybersonet CMXL)

sete nebună în nopți lungi

în noaptea caldă pielea ta e jar

iar crinul roșu sângeră-n potir

un strop de rubin se pierde pe altar

mirosul lui ne prinde-n delir

din fire lungi sub mândru zefir

miresme mari din trupul tău adun

și rătăcim prin misticul cimitir

unde nebuni din dragoste apun

un dor sălbatic astăzi îți propun

când gura ta mă mângâie pe piept

sub cerul plin de stele și lăstun

eu nicio altă lege nu aștept

erotism pur aprins pe catifele

o noapte lungă sub mantia de stele

rima abab bcbc cdcd ee

--- Crinul Oriental Roșu-Rubiniu: Hibrid obținut în Olanda din specii native insulelor Japoniei. Răspândit global în florării. Florile uriașe sunt de un rubin saturat, cu margini ondulate și parfum hipnotic, foarte persistent. Este o floare eminamente erotică, dominând spațiul cu autoritate, simbolizând dorința arzătoare și dragostea fără limite.

(timpul trecut — studenta la litere și scriitorul aspirant)

pagini de iasomie (cybersonet CMXXXIX)

lecturi uitate sub vița sălbatică a pridvorului boieresc

pe vechiul balcon ea deschisese o carte

în timp ce el citea din manuscrise

idile lungi și tainice pe fereastră trimise

spre un trecut pierdut și mult prea departe

parfumul de iasomie îi împarte

o dulce vrajă nopților nescrise

când iulie prin frunze-și mai deschise

o poartă veche către altă parte

bătrânul burg dormea în umbra de seară

iar pașii lor treceau prin foi de tei

cât timp lumina lunii mai nuanțează

ea a lăsat un semn pe acea cămară

privindu-l cald cu ochii ei scântei

când noaptea blândă-n juru-le dansează

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

poem idilic ortodox („idila vegetală” - în proză)

Soarele cald al primăverii timpurii scaldă colinele blânde ale Galileii într-o lumină aurie și curată, transformând întregul peisaj din jurul lacului Ghenizaret într-o icoană vie a păcii și a contemplării duhovnicești. În această vale fertilă și ferită de asprimea vânturilor, o uriașă pajiște de muștar sălbatic și cultivat a izbucnit în înflorire, acoperind pantele muntoase cu un covor imens de un galben-aprins, strălucitor. Roua dimineții, strânsă în picături sferice pe petalele fine dispuse în formă de cruce, sclipește ca o puzderie de mărgăritare presărate de mâna nevăzută a Creatorului peste veșmântul tăcut al pământului sfințit. Timpul curge aici într-un ritm liturgic, neschimbat de veacuri, un pastel natural în care fiecare element al naturii participă la o nesfârșită și cosmică Liturghie de laudă adusă Părintelui Ceresc.

Un bătrân monah din primele veacuri creștine, îmbrăcat într-o rasă simplă din lână aspră, coboară agale poteca îngustă ce șerpuiește printre tufele înalte și arborescente de muștar. În mâna sa dreaptă poartă un coș mic împletit din nuiele de salcie, iar în stânga ține un toiag de lemn noduros pe care își sprijină pașii obosiți de anii lungi ai nevoinței și ai rugăciunii de toată noptea. Chipul său, brăzdat de ridurile adânci ale postului, radiază o bucurie interioară profundă, o pace nepământeană ce s-a născut din contemplarea tainelor divine în singurătatea chiliei sale de piatră. Pentru acest bătrân trăitor, această câmpie înflorită nu este doar un loc de odihnă trupească, ci un pridvor al Raiului, un spațiu sfințit unde Dumnezeu Își descoperă măreția prin cele mai mici făpturi ale Sale.

Bătrânul se oprește sub umbra rară a unei tufe uriașe de muștar negru, care a atins înălțimea remarcabilă de trei metri, ramificându-se viguros spre cer ca un adevărat copac al câmpului. Cu o blândețe caldă, el atinge tulpina rigidă a plantei și privește cu ochii umezi de emoție cum zeci de păsări mici ale cerului, sticleți și vrăbii galileene, zboară vesele printre ramurile verzi, găsindu-și acolo adăpost ocrotitor și hrană din abundență. Călugărul rostește în șoaptă versetele evanghelice, iar glasul său stins se împletește armonios cu ciripitul dulce al păsărilor și cu foșnetul subțire al frunzelor atinse de briza caldă a dimineții. În acest tablou pastoral idealizat, munca de adunare a primelor semințe devine o prelungire a rugăciunii, iar fiecare gest este un prinos de recunoștință.

Lângă un izvor mic ce țâșnește limpede dintre stâncile albe, doi tineri păstori biblici își adapă turmele de oi cu o blândețe ce amintește de patriarhii de altădată. Ei poartă tunici simple din lână albă și se odihnesc pe covorul de iarbă crudă, lăsând animalele să pască liniștite printre florile galbene de muștar. Pacea Canaanului s-a pogorât deplin peste această vale, transformând simpla zi de păstorit într-o sărbătoare a simplității și a bunei înțelegeri. Unul dintre flăcăi scoate un fluier din lemn de măslin și începe să sune o melodie lentă, curgătoare, ale cărei note par să mângâie pantele înflorite și să vindece rănile unei lumi uitate, unind omul și natura în aceeași armonie divină.

Aerul din întreaga câmpie devine pe măsură ce amiaza înaintează dens, cald și saturat de un parfum fin, ierbos și ușor înțepător, caracteristic vegetației crucifere. Este mirosul vitalității pure, al unei naturi sfințite de prezența harului nevăzut. Călugărul își continuă drumul cu evlavie, adunând în coșul său câteva silicve uscate din recolta precedentă, știind că în fiecare grăunte minuscul se ascunde secretul unei vieți ce poate cuceri pământul. El nu caută slava oamenilor și nici bogățiile trecătoare, ci se mulțumește cu frumusețea simplă a acestei vieți ascunse în Dumnezeu, unde munca cinstită sfințește trupul și curăță mintea de gândurile deșarte ale mândriei lumești.

Întreaga fire participă la această stare de tăcere și mulțumire sacră. Păsările își domolesc cântecul sub dogoarea soarelui de amiază, găsind răcoare în desișul ramurilor de muștar, iar șopârlele mici se ascund sub pietrele calde, lăsând doar florile galbene să strălucească sub razele intense. Nimic nu este strident în acest peisaj; fiecare frunză lobată mărturisește despre înțelepciunea Celui ce a întemeiat pământul și poartă grijă de cele mai mici detalii ale creației Sale. Monahul se oprește o clipă, își șterge fruntea și privește spre cerul albastru, simțind cum inima sa se topește într-un dor divin.

În inima sa, el știe că această idilă vegetală este o prefigurare palidă a frumuseții veșnice a Împărăției. Viața religioasă a acestor oameni simpli curge liniștită, în perfectă simbioză cu ritmurile naturii pe care o consideră o biserică deschisă tuturor celor ucenici ai smereniei. Muștarul înflorit devine pentru ei un dascăl mut al credinței vii, ce nu are nevoie de podoabe exterioare pompoase pentru a aduce rod bogat și a plăcea Stăpânului Ceresc.

Când soarele începe să coboare lent spre apus, lăsând umbrele lungi să îmbrățișeze colinele Ghenizaretului, bătrânul călugăr își încheie ascultarea. Cu coșul plin de darurile mărunte ale pustiei, pornește înapoi spre sihăstria sa din stâncă, mulțumind lui Dumnezeu pentru această zi de har. Sunetul fluierului de păstor se stinge treptat în depărtare, dar mireasma și culoarea de aur a muștarului rămân agățate de pantele de piatră ca o rugăciune permanentă, amintind oricărui drumeț că în acest colț sfințit de lume, pământul a redevenit un pridvor al Raiului.

---

©Ioan Muntean, 2026

anatomia unui vector fracturat (cybersonet CMXXXVIII)

de Arhiva Ruinelor Matematice - Vol. VII

direcția din palme-acum se frânge

în punctul fix în care am cedat

un rest de cord complet devalorizat

ce nicio micro-climă nu mai strânge

păstrăm pe buze un îngheț de sânge

traseul vechi în cifre s-a blocat

sub fluxul static și aliniat

o amăgire oarbă ce ne plânge

ecuația-n inele se desface

când sorb din gheața orelor de scrum

iraționalul nins în mod absent

matricea stinsă vrea doar să mai joace

lăsând pe margini un pustiu pe drum

ce moare static în acest curent

---

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

simfonia valurilor tăcute (cybersonet CMXXXVII)

pentru clipa când nisipul ne-a devenit altar

pe marginea de mare sub bolta plină de stele

nisipul fin ne este un cald și mândru pat

trecutul se destramă în valuri grele-grele

iar iulie ne-aprinde un singur dor curat

bărbatul de patruzeci de ani e fermecat

de trupul tău de mare și mândră sirenă

o mare de păcate cu tot am îngropat

lăsând ca patima să curgă prin venă

erotica simfonie se-adună eternă și deplină

purtând în suflet sacru acest romantic val

gura ta o caut și-o beau ca pe un vinde lumină

și ne rătăcim în noaptea discretă de la mal

o noapte discretă se pierde sub un nor

lăsând în urmă marea și sfintele de amor

rima: abab cdcd efef gg

crin trompetă cupru-dizolvat 15

sclipiri de cupru şi bronz (cybersonet CMXXXVI)

o sferă caldă în univers

rotunde arcuri saltă dintr-un nod

trompete mari turnate-n cald metal

pe tije lungi ce cresc ca un pod

se naște-un volum sferic și spectral

culoarea cuprului pe un fundal

trasează cercuri dense pe covor

iar dorul meu adânc și visceral

se-nvârte strâns pe axul trecător

suntem o sferă plină de amor

în universul bine calculat

când bronzul cald întins pe decor

devine-un punct perfect și reformat

sentimentul crește în cilindri noi

păstrând doar sfinte raze în amândoi

rima abab bcbc cdcd ee

--- Crinul Trompetă Cupru-Dizolvat: Hibrid rar dezvoltat în SUA, descendent din specii chinezești (Lilium henryi). Cultivat în grădini botanice și de colecție. Florile cupru-bronz strălucesc sub soare, oferind un volum sferic, roundist. Parfumul este dulce, cu accente de mirodenii. Simbolizează maturitatea sentimentelor și confortul regal.

liniştea de lemn (cybersonet CMXXXV)

ritmuri de vară târzie sub cerul munților

ciobanul tânăr va doini din buciumă

iar fata de la oraș va sta uimită

de liniștea de stâncă rătăcită

când seara pe pământ se consumă

iar inima ei blândă va bate uimită

un fir de iarbă în amurg s-asumă

în nopți în care stelele îndrumă

de vraja munților ce-o să-i înghită

pe creste mari o umbră va deschide

un drum curat spre zările din față

iar sunetul va curge spre vâlcele

nimic în jur nu o să mai divide

idila lor născută în mândreață

sub mii de constelații de mărgele

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

Imnul Copacului Cosmic şi al smeritului grăunte

oda ortodoxă

Te preamărim, o, sămânță de lumină,

Mic dar de preț din țarina de jos,

Ce ai crescut din pământ și din tulpină,

Devenind casă pentru Domn Hristos.

Aliluia, Împărăția-n taină crește,

O, mic grăunte plin de mare foc!

Biserica pe fii își ocrotește,

Adunându-i pe toți în sfântul loc.

Deși ești mic în ochii lumii aceste,

Ascunzi o forță care arde, iute,

Și ne aduci o mântuitoare veste,

Că harul face minuni necrezute.

Tu ești măsura sfintei credințe vii,

Ce poate munții grei să-i mute-n mare,

Ridicându-ne din reci și negre nopți,

Spre zarea Învierii cea de soare.

În ramurile tale verzi și sfinte,

Păsările cerului vin la adăpost,

Sunt sufletele sfinților din minte,

Ce în Scriptură și-au găsit un rost.

Cădelnița înalță fum de floare,

Preamărind pe Cel ce te-a semănat,

Și a dat din micimea ta o salvare,

Pentru poporul care a fost spălat.

Să avem și noi credința ta cea tare,

Să nu ne temem de niciun demon rău,

Ci să creștem în dragostea cea mare,

Slăvind mereu pe Bunul Dumnezeu.

Primește, Doamne, oda de mărire,

Pe care firea vegetală o aduce,

Schimbând a noastră slabă rătăcire,

În slava Ta cea sfântă de pe Cruce.

---

©Ioan Muntean, 2026

mutilarea unui segment fix (cybersonet CMXXXIV)

de Arhiva Ruinelor Matematice - Vol. VI

segmentul stins în puncte se desface

când frigul oarbă urcă din potir

iar amăreala orelor de mir

în unghiul mort ne lasă fără pace

sub fluxul înghețat și fără fir

amorul dus în puncte se preface

ce nicio ecuație nu-l mai complace

un rest de cord distrus în cimitir

valoarea noastră-n unghiuri se împarte

când sorb din gheața stranie din fluid

iraționalul nins în mod absent

matricea veche ne trimite-aparte

lăsând pe buze un îngheț hibrid

oprit mecanic în acest curent

---

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026

Dedicaţie: Lor, călătorilor prin nopți de mătase și nisip arzător, care au înțeles că senzualitatea este singurul dialect prin care sufletul și carnea își pot mărturisi nemurirea. Această carte este un recif de chihlimbar dedicat memoriei valurilor din luna iulie și sclaviei absolute a iubirii.

Cuvânt final al cybersonetelor exotice de amor: Geometria dorinţei şi ecoul de dincolo de cuvinte

de Elena Stănescu, psiholog și eseist cultural

A închide paginile acestui ciclu echivalează cu o trezire bruscă dintr-un somn hipnotic, petrecut sub cerul greu al tropicelor. Călătoria prin cele 22 de stații ale dorinței lasă în urmă o dâră caldă, un parfum persistent de nard și sare care refuză să se evapore. Ceea ce rămâne, dincolo de muzicalitatea impecabilă a alexandrinului de 14 silabe și de rimele bogate care s-au succedat fără repetare, este o profundă înțelegere a psihologiei intime și a modului în care ființa umană își negociază vulnerabilitatea în fața celuilalt.

Din perspectiva analizei interioare, ciclul funcționează ca un studiu clinic și poetic asupra atașamentului și a fuziunii. Dinamica impusă de autor prin jocul dintre Varianta A și Varianta B nu este doar o găselniță formală, ci reflectă fidel însăși natura duală a psihicului uman. Avem nevoie, în egală măsură, de distanța estetică, de sugerarea dorinței prin peisaj și metaforă discretă (cybersonetele impare), dar și de descărcarea cathartică a tensiunii, de recunoașterea brutală a carnalității noastre (cybersonetele pare). Această alternanță creează o siguranță emoțională: cititorul este purtat pe culmile extazului fizic, ca mai apoi să fie readus în spațiul liniștit al reflexiei și al peisajului marin.

Un aspect remarcabil, care merită subliniat în acest punct final, este modul în care ciclul tratează conceptul de onestitate și control. Cybersonetul final ne amintește că energia nu trebuie întâlnită prin simulare, ci printr-o „flacără egală”. Într-o lume a măștilor, spațiul de pe plajă, izolat sub soarele de iulie, devine un laborator al adevărului nud. Hainele care cad, pielea care transpiră, buclele trase în spate și respirațiile sufocate sunt semnele unei dezarmări totale. Autorul ne sugerează subtil că sclavie erotică nu înseamnă pierderea libertății, ci, paradoxal, câștigarea ei prin capitularea în fața adevărului celuilalt.

Fluiditatea genurilor și a timpurilor verbale adaugă o notă de universalitate greu de egalat. Trecând de la vocea feminină ce tânjește după marinarul din gânduri la masculinitatea care își devorează templul interior, volumul desființează barierele rigide de identitate. În fața mării și a nopții arzătoare, suntem doar energie care își caută echilibrul. Timpul verbal, pendulând între trecutul nostalgic și prezentul vehement, demonstrează că fiorul nu moare odată cu trecerea lunii iulie; el rămâne depozitat în măruntaiele memoriei corporale, gata să fie retrezit de lectura versurilor.

Acest ciclu nu este doar o culegere de poezii, ci un obiect de artă totală, unde structura, ritmul, alternanța și grafica conceptualizată se unesc pentru a oferi o experiență imersivă. Dincolo de cuvinte, rămâne ecoul — acea tăcere sacră care se așterne peste lume după convulsiunea finală a două trupuri ce s-au recunoscut sub lună. O broşură care demonstrează că, atunci când este condusă de un meșter maestru, poezia erotică poate atinge gloria nemuririi.

---

rima: abba baab cdc cdc

©Ioan Muntean, 2026

sulfină şi amurg (cybersonet CMXXXIII)

pentru clipa în care am ales aceeași tăcere

miroase a sulfină și-a timp încremenit

când brațul meu matur te strânge cu putere

în luna lui iulie sub cerul sfințit

găsim în iarba deasă o magică plăcere

partenerii de acasă sunt umbre fără chip

rămânem doar noi doi în verdele curat

iar pașii din trecut pe veci se risip

când trupul tău pe fân se lasă dezbrăcat

senzorialul joc ne-absorbe complet acum

iubirea se consumă sub tainicele stele

trăind din plin și sacru al patimilor scrum

departe de oraș și grijile grele

regalul de iubire se-oprește în amurg

când lacrimile dulci pe obraji ne curg

rima: abab cdcd efef gg

crin martagon purpuriu-întunecat 14

candelabre din purpură veche (cybersonet CMXXXII)

modernism nocturn în tușe groase

în umbra neagră plină de unghiuri virane

un candelabru purpuriu a crescut

pe tije lungi prin formele betoane

se simte pulsul nopții de la început

parfumul greu și aspru s-a abătut

pe zidul gros din blocul cenușiu

iar trupul tău electric și tăcut

luminează tot spațiul cel pustiu

un joc de linii drepte și târziu

ne prinde-n senzualul ritm bizar

când purpura lucioasă din sicriu

devine-un far pe noul meu trotuar

senzualitatea strigă în ciment

iar gestul tău e iute și urgent

rima abab bcbc cdcd ee

--- Crinul Martagon Purpuriu-Întunecat: Varietate selecționată din flora spontană a Eurasiei temperate, din Franța până în Mongolia. Cultivată în grădini forestiere. Produce zeci de flori mici, purpurii-închise, lucioase, sub formă de candelabru. Parfumul are note aspre de mosc. Are o prezență grafică puternică, potrivită pentru designul modernist și misterul nocturn.

(timpul trecut — fata de la oraș și ciobanul cu flautul din lemn)

ecou din carpaţi (cybersonet CMXXXI)

cântecul nostalgic de flaut în poiana ascunsă a amurgului

un cânt de flaut peste culmi plutea

când fata din oraș urca pe stâncă

sub umbra serii tainică adâncă

iar aurul din zări se topea

prin iarba dulce până jos în luncă

ciobanul blând o doină împletea

cât liniștea prin brazi se răspândea

cu jalea ei ce-n suflet cade încă

ecoul se stingea din culme-n vale

ea îl sorbea cu ochii plini de zare

când iulie-și pierdea lumina blândă

iar vântul depăna tăcute cale

purtând spre cer duioasa lui cântare

sub seara grea de dor mereu plăpândă

rima: abba baab cde cde

©Ioan Muntean, 2026