~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

sub piele curge noaptea (cybersonet CCXXXXIX)

sub piele curge noaptea ca un râu

îți simt fiecare fior ca pe-o taină

și-n gura ta se-aprinde luna plină

ca o ardezie de focuri într-un desfrâu

tu taci dar mâinile tale sunt de vină

mângâind umbra pielea mea e-un brâu

și-n ochii tăi se naște un noian fără frâu

o mare adâncă un vis o doină

te caut în întuneric dar nu sunt

decât ecoul tău în geamul spart

și tu mă strigi în zeci de mii de moduri

o bucurie se-nfrânge în cuvânt ciunt

sub pielea ta se simte o tăcere-n cart

și tot ce vreau se-nchide în abisuri

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

în tăcerile tale se aprinde carnea – dorinţe (cybersonet CCXXXVII)

în tăcerile tale se-aprinde carnea

ca un chibrit tras peste glezna serii

și-n sânul tău - povara verii

se rupe caldă ca zăpadă sprintenea

cu care mă lovești în miezul verii

nu spui nimic dar spatele-ți e ruşinea

arde în mine-ncet ca o alarmă de nea

și-n colțul gurii tale gustul cerii

mă-nveți tăcerea ca pe-un dans de limbă

și trupul tău se-mparte-n mii de semne

un alfabet pe piele scris cu gura

n-ai rost dar ai miros atingere și-o sambă

pe coapsa ta se naște-un drum să-nsemne

și-n tine învăț singurătatea pură

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

fascinaţie nocturnă (cybersonet CCXXXVI)

farmecul tău nocturn ca o rană fină

cu buze care nu spun dar știu să cheme

cu ochii care mint o liniște supreme

și pielea ta — o lampă de lumină

când stai întinsă tăcerea ta mă teme

în tine noaptea pare mai senină

se rupe-n mine fiecare vină

și-n gândul tău în care dorul geme

din trupul tău curg umbre azurate

și pașii tăi se-aud ca o vioară

uitată-ntr-o fereastră de castel

în noaptea ta devin ce nu se poate:

o vină dulce o tăcere rară

și-un biet cuvânt aprins pe pielea fel

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

amor nocturn (cybersonet CCXXXV)

ca un amor nocturn cu trup de întuneric

pe pielea ta lumina se dezbracă

și-n pântecul tău noaptea se apleacă

cu buze calde murmurând feeric

iar degetele tale lente mă înfoacă

îți simt mirosul greu aproape isteric

cu carne scris cu dorul tău empiric

ca pe-un poem cu versuri ce se joacă

sărutul tău e foc într-o pădure sfântă

te simt în coapse în mișcări tăcute

și-n gândul meu pătrunzi ca o vibrare

când vii tăcerea-n mine se frământă

și tot ce e păcat devine rugă iute

când ne iubim sub cerul fără soare

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

mitologie nocturnă (cybersonet CCXXXIV)

ești așa nocturnă zeiță din abis

cu pleoape grele și cu sânge rece

când treci tăcerea însăși se întrece

să-ți cânte numele în versul interzis

ești persefona-n pragul unui vis

cu rădăcini de moarte-n carne rece

dar cu privirea-n care focul trece

și frânge ceruri vechi de paradis

în părul tău un nor de zei uitat

în glezna ta o naștere de flamă

pe buze mărul evei se preface

te port în sânge neștiut legat

și-ți simt tăcerea ca pe-o veche teamă

ce arde-n mine fără să te-dezbrace

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

mitologie nocturnă (cybersonet CCXXXIV)

ești așa nocturnă zeiță din abis

cu pleoape grele și cu sânge rece

când treci tăcerea însăși se întrece

să-ți cânte numele în versul interzis

ești persefona-n pragul unui vis

cu rădăcini de moarte-n carne rece

dar cu privirea-n care focul trece

și frânge ceruri vechi de paradis

în părul tău un nor de zei uitat

în glezna ta o naștere de flamă

pe buze mărul evei se preface

te port în sânge neștiut legat

și-ți simt tăcerea ca pe-o veche teamă

ce arde-n mine fără să te-dezbrace

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

natura-ţi nocturnă (cybersonet CCXXXIII)

într-o sălbăticie nocturnă ca o pădure-n brumă

cu ramuri ce se leagănă-n tăceri

prin frunze-n somn îți curg adânci plăceri

și-n pieptul tău se-ncheagă vânt și spumă

tu cânți cu glasul ierbii către seri

cu rouă pe obraji și-n sânge humă

pe căile pe care noaptea-și curmă

și-n pasul tău un cerb răscumperi

ești zarea-n care fulgere se nasc

și-n ochii tăi — un codru se destramă

sub lună umbrele-ți sclipesc în pribege

când taci pădurile din mine pasc

și-n urma ta pe zări rămâne o dramă

de frunză vânt și o iubire-rege

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

melancolie nocturnă (cybersonet CCXXXII)

o melancolie nocturnă rece ca o rugă

și taci cu mâinile în poală strânse

cuvintele-s departe umbrele sunt stinse

în tine dorul a învățat să fugă

tăcerile-ți lovesc ca niște stânci ninse

îți plouă-n suflet dar nu spui nimic sub glugă

și visele-ți dansează în genunchi fără să fugă

pe marginea iubirii fără clic imense

te strâng în gând dar tu ești tot mai rece

te-aud cum plângi în vis fără să suni

și simt că te destrami fără salvare

ești noaptea însăși nimeni n-o întrece

cu ochii grei și pașii-n mări de luni

iar eu te țin — o clipă și dispare

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

Secţiunea „Nocturne în trup”

eşti aşa nocturnă (cybersonet CCXXXI)

ești așa nocturnă trup de catifea

îți curg tăcerile pe umeri goi

se frâng dorințe-n tine dulci și moi

când noaptea-ți cade-n șoapte peste stea

un dans sub clar de lună printre ploi

îți simt parfumul cald pe pielea mea

de vis de foc de liniște și nea

tu-mbraci cu gestul tău păcatul-n foi

în ochii tăi se-aprind păduri de foc

și mâna ta mă cheamă fără teamă

spre templele atingerii suave

tu știi să taci în miezul unui joc

să-mbii cu dor cu umbră și cu flamă

sărutul tău o noapte fără agave*

*agave -  Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

©Ioan Muntean, 2025

îndrăgosteşte-mă de tine noaptea (cybersonet CCXXX)

privind la tine lumea se destramă

cu o licărire în privirea ta mă ului

mă străbat umbre dar și stelele cerului

un dor tăcut ce lin îmi face teamă

prin fiecare gest tu mă dezvălui

o paletă de lumini ce ne cheamă

în adâncul meu un vis să geamă

căci tu iubire ești lumina farului

îmi cer un zâmbet doar un semn incert

și fiecare clipă devine eternă la zenit

în tine mă pierd și mă regăsesc discret

cu tine vreau să rămân și să mă cert

pe marginea unui vis în noapte neîmplinit

îndrăgostește-mă într-un fel secret

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

câteodată seara (cybersonet CCXXIX)

câteodată seara când pădurea vuise

de umbre și de vise înghițită fragedă

îmi amintesc de tine caldă fragedă

și de buzele tale dulci precise

te revăd goală bronzată în iarba umedă

cu dungi albe pe sub sânii de caise

și parcă simt iar mirosul tău din vise

pământul sub tălpile reci mă posedă

apoi în liniștea nopții mă cuprinzi

și razele lunii ne-mpletesc trupurile

iar eu te posed iar tu te frângi

când zorii desprind noaptea din oglinzi

rămânem goi cu umbrele-n odaie umile

două tăceri lipite pe-o pernă rece prelungi

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

taina dimineţii (cybersonet CCXXVIII)

un curent invizibil în taină mă animă

spre-o blândă lume fără-a fi o baladă

unde bruma-i altceva-n grămadă

și-o altă lumină blândă e-o lacrimă

prin breșa zorilor tăcute tiradă

copacul asaltă-un azur fără rimă

spre aceea ce nu știe nicio crimă

prin breșa draperiilor ce-au ca o naiadă

și când te duci prin taina dimineții

prin draperii de tăcere-nstelate

dragostea este-un aer respirat

întâlnești esența pură a vieții

în calea ta cu dureri încet purtate

prin drumuri noi de umbre adorat

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

dragostea poate fi respirată în zori (cybersonet CCXXVII)

animat de un curent invizibil de derute

mă simt purtat spre țărmuri de neștiut

iar lumina devine un gând mai plăcut

unde roua se transformă în cuvinte pierdute

te caut în zori prin gura tăcerii căzut

unde copacul își aruncă umbrele mute

și albastrul plânge în culori tăcute

iar tu mă primești în brațele tale renăscut

și în zori iubirea poate fi respirată

ca o adiere ce străbate văzduhul

într-o lume unde cuvintele nu-s de prins

iubirea noastră se înalță negrăită

într-un cer unde totul pare vredul

dar nimic nu mai poate fi atins

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

privirea ei (cybersonet CCXXVI)

privirea ta mă prinde în văl de lumină

oglindind dorințe ce tac nevorbite

buzele roșii ce-n tăcere se scriu îndelung dorite

se-ntind spre mine cu gânduri de vină

un zâmbet îmi adâncește fiorul în suite

în umbre ochii tăi plutesc mă alină

într-o strângere blândă ce-n trupul meu se termină

pășind iubirea ta trece de doruri pure urzite

mângâierea tăcută adânc îmi pătrunde

privind și simțind fără cuvinte mă dezmierd

dorul se naște și totuși nu se sfârșește

tu ești focul ce în suflet mă aprinde

într-o tăcere arzătoare mă pierd

și fiecare clipă doar pentru noi se naşte

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

privirea lui (cybersonet CCXXV)

privirea ta adâncă mă învăluie lin

în strălucirea gândurilor mute

se-ntind spre tine visuri mult prea vrute

cum buzele roșii ce tac în al lor vin

în umbra ochilor dorința se naște pe redute

cu pași tăcuți ce bat în noi ecouri de arlechin

sub falduri de lumini ce-n cercuri se lasă divin

iubirea ta se vinde cu un zâmbet pe viori acute

lângă tine sufletul se topeste îndată

fără cuvinte doar simțirea fierbinte

între pielea noastră dorințele se-ntrepătrund

într-o sărutare ce nu va sfârși niciodată

te-am privit în tăcere și am știut dinainte

că-ntr-un astfel de moment în lumea ta mă cufund

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

privirii neînserate (cybersonet CCXXV)

privirea ta adâncă mă învăluie lin

în strălucirea gândurilor mute

se-ntind spre tine visuri mult prea vrute

cum buzele roșii ce tac în al lor vin

în umbra ochilor dorința se naște pe redute

cu pași tăcuți ce bat în noi ecouri de arlechin

sub falduri de lumini ce-n cercuri se lasă divin

iubirea ta se vinde cu un zâmbet pe viori acute

lângă tine sufletul se topeste îndată

fără cuvinte doar simțirea fierbinte

între pielea noastră dorințele se-ntrepătrund

într-o sărutare ce nu va sfârși niciodată

te-am privit în tăcere și am știut dinainte

că-ntr-un astfel de moment în lumea ta mă cufund

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

trandafirul nopţii de mai (cybersonet CCXXIV)

câtă dragoste poate ține o inimă drumeaţă

cât de mult din iubire în mâini se-mparte

pe buzele tale cuvintele sunt fărâme de soarte

și se topesc în mine ca roua-n dimineață

cu ochii tăi adânci mă pierd în ardoare

fiecare tremur un ecou al dorinței pe-o aţă

mângâierea ta ca un trandafir răzleaţă

pătrunde în adâncuri mistuind orice răcoare

în noaptea de mai se-ncheagă un suspin

trandafirul tău cu petale de dor

crește-n sângele meu și mă frânge-n vânt

și simt că nu pot decât în tine să te-ntâmpin

aș fi totul și nimic într-un vis inodor

căci inima mea ție-ţi e doar un mic cuvânt

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

focul din serile de mai (cybersonet CCXXIII)

nu mă mai dori în serile de mai goale

când buzele tale ard pe pielea mea minune

și-n noapte trupul tău mă cere plin de genune

iar eu mă pierd în fiorul tău nemaiavând vreo cale

când sângele meu îți caută dorința în lagune

te rog nu mă mai ține în zori de mai fatale

că-n fiecare atingere e un foc aprins de jale

ce mă frânge în piese de dor ca o promisiune

în tine trupul meu topit se face foc

și tu mă vrei până când totul arde

într-o scânteie de păcat ce se face cer

în serile de mai nu mă mai sufoc

căci eu sunt doar dorința ce nu se pierde

și tu ești flacăra ce mă arde efemer

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

nu mă mai iubi în serile de mai (cybersonet CCXXII)

nu mă mai iubi în serile de mai

când luna stă ascunsă printre ramuri

și vântul plânge-n vârfuri şi doruri

iar eu mă pierd în tăceri ce-mi chemai

te rog nu mă mai căuta în zori singuri

când cuibul meu e plin şi gol întocmai

mă lasă rătăcit pe drumuri ce-mi chemai

și-n gândurile tale ca niște ecouri

căci am fost doar un vis de boemi

un fruct ce se frânge în mângâiere

iar tu iubirea mea mi-ai fost o iarnă

în serile de mai să nu mă mai chemi

căci am plecat cu umbra mea-n tăcere

și-n sufletul tău nu mai sunt doar o ciornă

©Ioan Muntean, 2025

~ ciclul Calendar ~

în carnea ta amurgul se dezbracă (cybersonet CCXXI)

în carnea ta amurgul se dezbracă

cu degete de foc te iau încet

și-n fiecare umbră stinge-un secret

cu limba timpului ce te apleacă

și-n șolduri curge-un murmur indiscret

tresari sub mine luna albă joacă

ca-n templul tău să-mi ardă rugul seacă

te-mbrac în noapte și te iau complet

ți-e coapsa rug iar sânii două porți

ce nu se-nchid ci nasc din trup lumină

și-mi scapă-n dinți un strigăt ce te prinde

suntem doar vin și piele fără sorți

dar ardem ca o stea ce se termină

și-n tine-ntregul cer se reaprinde

©Ioan Muntean, 2025