Pornesc clipele la drum când răsăritul
se ţine de mâini cu razele ce fac sandwich-uri
cu ingredientele vieţii pentru pământul
călcat de picioare agitate în fuga după
nevoi şi ţeluri prestabilite de nu se ştie când
deşi creierul care le conduce automat
crede că de-aseară sau de câteva secunde
şi-i le-a plănuit şi le vrea înfăptuite pe loc.
Oarbe şi libere merg o dată cu
lumina şi-ntunericul lor fără să simtă
trăistuţa găurită pe care o duce fiecare-n
spinare fiindcă pe măsură ce călătoresc în timp
curg mereu pe-acolo evenimentele ce
marchează viaţa oamenilor şi-a Pământului
întodeauna flămând de istoria veşnic
de acum şi de demult de unde memoria
strigă-n gura mare că s-a-ntâmplat şi jocul
va continua fără precedent şi necondiţionat
de ceea ce-şi doreşte umanitatea şi poate
extratereştrilor care ne urmăresc dintr-un colţ
de OZN sau de spaţiu vecin nebănuit
li se pare amuzant trist sau interesant ce
puhoiul clipelor ne dau fără nicio înţelegere
cu timpul tatăl cel mare al clipelor.
Se perindă pe lângă noi şi spaţiul lor
nu al nostru nu trec pentru ele
deşi habar n-au de vreo treabă cu ce aduc
oamenilor fiind doar nişte mesagere ale vieţii
ce clocoteşte intens în carnea şi sângele ei
de unde natura o ţine în miracolul
înălţat din ţărâna care o înghite mereu
de parcă ar vrea să-i arate reversul
unei monede cu cap şi pajură ca un joc
ai fost eşti şi până când vei mai fi?
Bezele din zbor pe simţite cu indiferenţă prin
faţa nasului nostru al Soarelui şi-al Universului
împrejmuind viaţa moartea totul şi nimicul
din urma cărora se naşte întodeauna câte ceva
ce dă sau nu o cauză de susţinere sau pierdere şi nici
măcar nu ne gândim la ele vreodată doar
ne bucurăm triumfăm plângem suferim printre
bobârnacii pe care ni aruncă în graba lor.
Mihaela Moşneanu
Comentarii