Lasă-te trecutule de săpături
în prezentul veşnic trecător
cu pasul mărunt printre clipe
ce calcă sacadat pe minute
pregătindu-se de start
în micul spaţiu al orelor
ce se-aruncă mereu să-noate
în lumina şi-ntunericul
zilelor cu soare sau intemperii
atmosferice şi interioare
paşnice sau cutremurătoare
prin oase şi suflet.
Întinde-ţi spinarea pe sub
paşii noştri şi mai lasă-te
bătătorit de tălpile noastre
că ele nu mai vor să calce pe
bătăturile tale care împung
ci pe linia orizontului
unde sufletul îşi doreşte
să-şi trimită gândurile
prin privirea săturată să-ţi
privească găurile compuse
din ofuri şi suferinţe
ce nu aduc decât nori peste
raze stele şi lună.
Aleargă trecutule în spatele
omului sătul de tine
până deasupra înălţimii sale
de unde aura iubeşte
culorile vii ale vieţii şi-ar vrea
să-şi limpezească nuanţele
obscure datorită avalanşei
de trăiri trase de pe-o zi pe alta
până unde prezentul plictisit
de-atâta rutină vrea să
iasă din circuitul tău care-l
îngrădeşte şi-l leagă-n lanţuri.
Du-te trecutule-n pustiuri
să se mai chinuie şi ele
cu goliciunea lor veşnică
de care nu se scapă niciodată
că sigur te va iubi mai mult
decât omul care nu te mai vrea-n
albumul amintirilor ce-l toacă
mai abitir ca maşina de tocat carne
macerându-i în fiecare zi
câte-un pic din cordul lovit
de câte-o plesneală scurtă de-a ta
ca un bobârnac după ceafă
răsărit din adâncurile tale.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc, d-na Aurelia!