Blog

E atât de orb timpul ce mi-a rămas…

morţii-şi respiră transparenţa din zidurile albe,

trec printre ei că şi cum nu mai sunt înfipt în carne.

Niciodată, nu am iubit mai mult clarul de zi.

Pune zăvorul,

să nu intre vântul

să-mi şteargă urmele ce le-am lăsat

p

Stau de patru zile în vestiarul mecanicilor din depou. M-am spălat, m-am bărbierit, mi-au adus care mai de care haine de acasă și m-am îmbrăcat corespunzător. Mă uit în oglindă: aspectul de homeless alcoolic a dispărut făcând loc unei figuri cam la t

Călătorii geodezice – Coreea de Nord, 1989 (II)

(capitolul precedent)      

Înainte de sfârşit

            Motto 1: „Imperiile înghit popoare, dar nu le pot digera.” (din memorie)

            Moto 2: „Marile imperii, sufletele mici şi creierele mărgin

Noaptea şi-a vărsat sângele cald peste întuneric,
caut în mine resurse nebănuite de hrană spirituală,
să trec peste nevoile celor care nu mă iartă
şi mă supun la chinuitoare închistări.

Trupul meu a parcurs nostalgiile trecutului leneş,
măsor fiecare

Iată că și de-astă dată,

Cu a Domnului poruncă

A venit toamna bogată,

Dar bogată-i doar prin muncă!

Norii neaua pot să cearnă,

Situația-i stenică,

Nu mă tem de greua iarnă,

Ardeleanca-i vrednică!

Pregătit să-mi pun galoșii

Eu n-o să vă vă țin de vorbă

Fiind

Poetul seamănă c-un râu primăvara

Plin ochi de stele nori și fulgere-n doi

Arta dă lumea de la-nceput Numai in

dolența umană își vede de treburile-i

încurcate Cale de-o viață nu se zărește

niciun înger Suntem la dispoziția hazar

dului cotidian 24 de ore pe

A-nceput să privească Domnul prin vertebre

aşa cum privim noi prin binocluri

apoi îşi plimbă ochii peste cele două membre

că i-a venit ideea de a observa mai atent

în privinţa oamenilor pentru a încerca

să le înţeleagă mai bine sufletul şi faptele

din ulti

Într-o stare febrilă de gânduri, în despicătura dimineţii,

Când am prins-a-nţelege că viaţa-i unică şi-mi aparţine, 
Am decis să-mi extind în permanenţă hotarul libertăţii,
Crezând că doar aşa voi căpăta mai multă-nţelepciune.

Poeme într-un vers- Autumnale

Dimineața

Prin amarul viței- de - vie, struguri varsă miere.

Șoapte
Vântul întoarce povestea frunzelor în fila toamnei.

Joc
Numai în pragul toamnei întineresc a drag.

Departe
Între mare și munți, oare auzi și tu gla

deși e toamnă…

deși e toamnă și e trist,
tu îmi zâmbești ca primăvara,
în ochiul tău de ametist,
crește albastră, lăcrimioara.
vreau să culeg din necules
ispita de pe buza ta
și să m-aleg din neales
c-un zâmbet…sau așa ceva.
din ne-nviați vreau să-nviez 
să-ți

 (terține construite pe "tiparul" haiku, exceptând numărul silabelor)

1. Palme crăpate  

Şi obrajii copţi la soare –  

Răsplata-n hambare.
 

2. Ciori în gâlceavă  

Îi răpesc omului roada –  

Nucul îşi zornăie darul.
 

3. Strugurii traşi pe roată  

Varsă-n ci

Să-ncălecăm pe şoareci, să mergem înainte!

Am evoluat greşit, eroarea e în toi.

Asta-i o viaţă vorbită, cu lipsă de cuvinte.

Pe şoareci înainte! Spre primul muşuroi!

Deschideţi-vă braţele, iubiţi acest pământ.

Cu noaptea-n cap cârtiţele traseul au făcut.

I

Se-nvârtesc în cerc cocorii,

Vor pleca din nou departe...

Ploaia ce-ncepu și norii,

Soarele de ei desparte.

Privesc iarăși cu tristețe,

La copaci, la cuib, la case,

Unde lumea cu blândețe,

De plecat nu vor să-i lase.

Copilașii pe toloacă

Înfig bețe în pă

BRIZĂ DE CERNEALĂ

*

Deseori, în puterea nopţii,
găsesc o umbră ce tremură,
pe pereţii unui gând rănit
şi de fiecare dată,
pe buzele sălbăticite,
simt briză de cerneală...
Atunci, cărbunii nopţii
încep să creioneze pereţii
cu emoţia unui anotimp viol

au plecat rândunelele...
ce dor în depărtări le cheamă
ce spaimă le alungă
să fie-acolo cineva
la fel de trist
ce le aşteaptă
ori fug de toamnă
zborul să nu le atingă
sau poate nu pot să îndure
privind cum rozele se scutură
şi cad fără culoare
valuri va