cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde
rămâne neştirbită pe mai departe
dorinţa de a desluşi nevăzutul
trec sufletul prin cuvânt
şi dau gândului îndemn de căutare
îm sălbăticia nemărginirii
luminoasele pant
Mirosul de brad, aroma de măr și scorțișoară ne învăluie simțurile și ne poartă gândul spre vreme copilăriei, când stăteam cu năsucurile lipite de ferestrele caselor și așteptam să ne mângâie îngerii pe obraji , iar Moșul să ne împartă daruri.
Dintre
în brad globurile erau mici
înghesuite în beteala care lega
bradul de liniștea nopții
înflorea cerul
sub greutatea portocalelor
ce răspândeau miros de răsfăț
mama așeza în el speranțele
niște globuri mari
care se spărgeau ușor
din cioburi ea cârpea v
CRĂCIUNUL DE-ACASĂ
Departe, într-un capăt de lume,
sunt doruri ce le simt de plumb,
sărbătorile-s terne, reci ca un iglu,
doar lacrima-i singurul rumb.
În lumea asta nu se cântă colinda
și iernile cu zăpezi, chiar lipsesc,
orașu-i antic... muzeu în aer libe
De ce să ne-ascundem prin case?
E iarnă și ninge, dar nu-i frig.
Capturăm paltoanele roase
Exilând în ele și-un covrig.
Macazul constă în zăpadă:
Bulgări croim cu mâinile reci,
Rupem o fugă-n grămadă;
In curte, ai grijă dacă... treci.
E iarna o albă baladă!
Mulțumesc tuturor celor care mi-au adresat urări și felicitări!
Doresc să mă alătur Domniilor Voastre cu aceleași calde urări și gânduri bune.
Anul care stă în prag, să fie un an prosper pe toate planurile, plin de inspirație și muze pe măsură.
La mulți
Întunericule nu vreau să te mai văd
eşti atât de slăninos şi de guşat
în greutatea urii ce se revarsă-n valuri
din sufletele neştiutoare de iubire
cel mai obez gol pe care l-am întâlnit
vreodată pe unde mergem şi simţim.
Oricât de tare îl doare pe trup
(dur
Dragii mei prieteni, se apropie sfârșitul acestui an și vreau să vă mulțumesc pentru fiecare clipă ruptă din timpul vostru și lăsată aici, pentru fiecare apreciere și cuvânt pe care mi l-ați adresat și vi le-ați adresat.
Poate nu am știut să vă răspun
Zboară fulgii spre trotuar,
Iarna asta e sprințară.
Frigu-i însă mortuar
Și-alte geruri se-anunțară.
Îmi pun ceai într-un pahar
Și privesc, pe geam, afară:
Zboară fulgii spre trotuar,
Iarna asta e sprințară.
Iau paltonul și chiar dispar
Și ce dacă este
Bat clopote azi peste țară,
Cuvântul rămâne iar mut!
În piepturi bat inimi să sară
Să pună durerii un scut!
Nu pot să îndure tăcerea
Impusă de aprig tribut
De vremuri amare ca fierea
Ce-au vrut să uităm de trecut!
Bat clopote azi peste glie
Pentru ce a fost
Cad visele-n zăpadă
Cad visele-n zăpadă prin noapte dănțuind
Și nopțile în stradă prin somnul meu trecând,
Iar vii izvoare, iată, de ghețuri cad pe grui
Din inima cetății, din gândul meu hai-hui.
În casă șade mama și țese la război,
Eu o aud cum cântă d
Un fulguleț cade încet, încet pe buzele Tale frumoase,
E vremea de emoții cerești, de sărbători luminoase.
Le sărut, sunt ferbinți, însă simt răceala de nea plăcută,
Pentru mine Tu... totul ești! Pentru mine ai fost născută!
Este frig, dar în părul Tă
E vremea derdelușului
Și-a oamenilor de zăpadă,
Pe străzile orașului
Facem și noi o escapadă.
Albu-i axa suișului
Cantonat în parazăpadă,
E vremea derdelușului
Și-a oamenilor de zăpadă
Ce-așteaptă ziua Moșului,
Care va face-o paradă
În odaia copilașului
C
Călătorii geodezice – Germania, istoria Germaniei (IV-5)
Istoria Geermaniei – 5
Moto: „Dacă există interes major, istoria trebuie să accepte noi figuri istorice.” aforism de Branislav Crncevic
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!