Blog

ploaia în șiroaie cade
arămie toamna mea arde
copacii învârt în fuioare
balet în valsuri tânguitoare
frunzele foșnesc bolero auriu
orchestrat de furtuni
șeitanul a slobozit în văzduh
peste culmile verde- galben- cromate
furii în vârtejuri deșănțat

SUB PATRAFIRUL TOAMNEI...

Sub patrafirul toamnei,
pe coli de gând semantic,
s-a mărturisit prin cuvânt,
sufletu-mi primăvăratic.

Iubire tomnatică frunză,
foşneşti în gând răvăşitor,
fluturii-s la fel de zănatici,
căci semnul e Vărsător.

Anotimp cromatic şi mu

        Trotuarul sufletelor

Un pas.

Ecoul zăpezii

și-a îmbrăcat durerea

în lacrimă.

Un timp.

Sufletul ploii

s-a ascuns în trupul

prafului.

O clipă.

La semaforul vieții

aștept ca destinul să-ncălzească liniștea

cu-un sărut.

Rătăciri

M-am rătăcit o clipă în gândul cenuşiu

Totul în jur era întuneric şi pustiu

Secase izvorul gândului frumos

Tenebrele-şi întind ghearele şi totul e ceţos

Secundă trecătoare pe întregul necuprins

Viaţa-i lumină sau umbră în timpul deschis

Amurgul v

Au uitat răufăcătorii să anunţe

că se opreşte Binele

din cauza unor turbulenţe sufleteşti

de care suferă ei tot mai mult

pentru c-au uitat sensul acestui cuvânt.

Dar binevoitorii anunţă

pe ultima sută de metri

că de ceva timp aortele

s-au înfundat pe alocuri

-Opreşte-te Doamne o clipă din adunat,

Nu vezi că nu mai am lemn de lucrat?

La cer, într-o zi, meşterul a strigat îngrozit

Mai sleit de puteri, năduşit de croit.

Stejaru-i bătrân, mâncat, găunos

Din el nu pot scoate pardesiul frumos,

Doar trepte şi-un bla

Cântec de dragoste

Tu eşti o apă lină

Şi un zâmbet de lumină

Ce în zori se-anină

De pleoapa fină.

Eşti ziua în care

Tristeţea dispare

Bucuria s-arată

În inima curată.

Pune-n palmă busuioc

Timpul să-l opreşti în loc

Să ne fie nouă bine

Să nu pleci de lângă min

Calatorii geodezice – Coreea de Nord, toponimie 1989 (VI)

(capitolul precedent)

Marea Japoniei sau Marea de Est?

(Punctul în care Coreea de Nord este de aceeași părere cu Coreea de Sud)

Moto: „Definește lucrul cum vrei, reține fenomenul.” Paul Dirac

Castanii respiră aramă

prinşi într-un amurg potolit

înnoadă inserarea cu un capăt de noapte

ascultă lumina

picură  în cleştii pămantului

nicicând nu a curs atâta împăcare

în inimi  răsfăţate de toamnă

din braţele tale din coapsele mele

creşte chemarea blând

Le aprind o lumânare

Celor ce-n curând se duc

La hotare de sătuc,

Spre a veșniciei zare.

Iar ca pietre funerare

Le aștern frunze de nuc

Și aprind o lumânare

Celor ce-n curând se duc.

Prin biserici, la altare

Lăcrimate rugi aduc

Cerului să dea iertare;

Cât în

(capitolul precedent)

Pyongyang

Coreea de Nord – imagine satelitară

Moto: „Imperiile înghit popoare, dar nu le pot digera.” (din memorie)

Capitala cunoscută de noi ca Fenian sau Phenian (în coreeană 평양 직할시, transliterat în alfabetul latin ca P’yŏng

   Viaţa, niciodată, nu şi-a ales alt (ano)timp să strângă toate culorile din suflet, să le întindă privirii şi nici eu nu mi-am ales altă vreme să mă nasc.

   Nici când mă alergam cu frunzele, pe şosea, să le prind zborul şi şoaptele din vânt, pe a

   3 zile. 3 zile au rămas şi tot atâtea de când gânduri, rânduri se scriu în mintea mea şi toate au semnul întrebării:

   de ce,

   când,

   cum,

da’...

   trebuie să-mi scot buletinul de viaţă nouă.

   Evidenţa sufletelor o fi tot acolo?

   Poză să-mi p

Şi poeţii sunt oameni

simpli sau infatuaţi

nu-s toţi la fel

ca-n vorba cu degetele.

Şi mulţi îţi rămân în suflet

sau nu după ce-i citeşti

că şi gusturile

seamănă cu oamenii.

Şi scriu tot felul

de versuri clasice sau albe

după şoaptele muzei lor

ziua sau noaptea

   Stăteam. Stăteam de vorbă cu mine şi mă-ntrebam:

   Îţi mai aduci aminte unde ţi-ai lăsat inima în viaţa de dinainte de dinainte de viaţă?

Ai împlântat-o într-un colţ de pământ.

   Nu mai ştiu dacă pământul era reavăn sau inima era stearpă. Ştiu că