Blog

Am scris și scriu despre iubire

Pe fruntea cerului tainic desenez.

Frâturi de vise pline de fericire,

Un cântec vechi mai fredonez.

Ascunsă mereu prin alte gânduri       

Mai uit ale cântecului acorduri.

Când primul fulg îmi dă de veste,

Scriu a inimii fru

Ia-mă de mână şi priveşte-mi ochii,
În zorii un asfinţit, la venirea serii,
Despleteşte-mi părul , să te acopăr,
Simt în mine numai neastâmpăr.

Iubeşte - mă cu zâmbetul tău cald,
Vin peste noi nopţi de smarald,
Atinge-mi inima cu un trandafir,
Să nu m

Deseori caut printre amintiri, printre vise rătăcite. Merg încet pe stradă, privesc vitrinele luminate de un soare cam rece și chipurile oamenilor când vesele, când triste. Așa sunt eu de multe ori....

Privirea insistă mai mult când un bătrânel îmi

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi

(Dedicată Demiurgului universului poeziei românești, nemuritorului Eminescu)

M-a tulburat mult la marele Eminescu, setea lui imensă de absolut, mai cu seamă în versurile sale de iubire. De aceea îndrăznesc să-i atribui în universul poetic românesc, ti

           Lumina zilei se estompează cu fiecare clipă. Încă nu s-a mărit ziua, chiar dacă la sfârşitul lunii se va introduce ora de vară. Pe litoral vremea este mohorâtă, se simte în atmosferă umezeala adusă de norii încărcaţi cu precipitaţii.
　　　Îm

printre genele timpului visez
 vechea librărie a orașului
 unde printre crăpăturile din zid
 intrau șoarecii să-și găsească
 ascunzători calde în filele cărților
 unse cu degete lipicioase  
 de bomboane linse pe îndelete
 pe acoperiș ploaia își făcea

Cu sufletu-nghețat stihia vine

Din recile abise planetare,

Lovește totul cu încrâncenare

Și albă zboară către zări străine.

În urma ei lucioase trotuare,

Nu trece om , țipenie de jivine,

Căci nu poți merge fără a te ține

Și grei ți-s pașii, pietre funerar

la uzină toți aveam herpes
uni de la gândit
alții de la tăcut și privit cu jind
cică tăcerea separă iluziile
în virtutea aerului îndelung respirat
toți știam mersul târâși
mai știam cum se fac și desfac șuruburile
unii mai îndrăzneți copiau cuvintele

ca să pleci din lume
râcâi pământul cu unghiile
câțiva pași mai spre dreapta
urci pe treapta cerului
de mână cu popa și dascălul
pe la jumătatea scării
rupi din tăcerea pomenii
să-ți ajungă cât pentru sărbătoare
să nu scapi balustrada ascunsă
printre

PUZDERIE DE GÂNDURI

De multe ori, am simţit 
prea apăsat, talpa vieţii,
iar condurii gândurilor
s-au tocit de atâtea drumuri,
înainte şi înapoi...
Dar noroc cu răbdarea,
între timp, a ajuns şcolăriţă
s-a aşezat în prima bancă,
este tare conştiincioasă

MARELE CONFLUENT

Alerg, din greu, 
pe pista unui gând, 
târziu am inţeles
că timpul nu dă rest,
peste duritatea tăcerilor 
am presărat rozmarin 
până s-au destrămat 
în versuri însetate
de buzele amintirilor...
un revers al medaliei, 
fără de care tăc

ŞOTRON

Nu caut demult, răspuns 
la timpul ce doare,
doar uneori, mai încolţeşte 
câte-o-ntrebare sălbatică;
nostalgiile-s ca păsările 
care vin şi pleacă,
purtând în cioc amurgul, 
o povară, când viaţa trişează.

ARIPI DIN GÂNDURI

Cândva, m-ai întrebat de ce sunt tristă?
nu am dorit să-ţi dau răspunsul aşteptat,
o lacrimă, şi astăzi, suspină-ntr-o batistă,
simplu-argument că iubire te-am păstrat.

E mult de-atunci şi totuşi ... atât de puţin,
căci sufletele se-ntâln

Îmbrățișată de Dunăre și Prut  

Zâmbește ca o zi de primăvară  

Și mângâie Carpații din cămară.

E România pe care o sărut!

Istoria-i stă în față ca un scut

Cu Ștefan, Mircea, Țepeș ce luptară

Contra dușmanilor de odinioară.

E România pe care o sărut!

Preze

MICIMEA UMANĂ

Ceea ce nu înțeleg oamenii în micimea lor este faptul că universul în toată infinitatea lui este mult prea departe de înțelegerea noastră. În momentul în care acceptăm că nu înțelegem universul atunci putem gândi mai așezat și mai lucid

Își strigă grabnic maidanezii
Un măcelar c-un braț de oase
Ce cu iuțeală au fost scoase
Din vârful mare al grămezii.

am convocat în zori literele la o şedinţă cu uşile

încuiate

primisem sesizări ( de la mai multe capete pătrate )

cum că unele dintre ele ( nu toate )

se înhăitaseră în cuvinte

ori asemenea aroganţe nu mai puteau fi tolerate

există, doamnelor, o măsură în t