Blog

vine iarna

vine iarna cu chiciura pe gene,

 cu  vinul dulce pus în damingene,

cu focul ce trosnește în cămin

și viața zugrăvită  în carmin.

se lasă bruma rece în pahar

și vinul capătă domnescul har,

mă las duios pe apele căldurii

ce-aduc-n cas’ miresmele p

Scrisoarea a-CXI-a 
(GV)

Cum aş putea să ţin în mine sufletul, în timp de râvnă, setea mea de tine, când tu mi-l mângâi dezgrădind în somn, un vis, petale, drumuri, dor ce ţine ? 

Nu pot să mă închin la depărtare şi nici la secoli care-s nesătui, la pie

cresc zero sentimente 
sub cerul zurliu 
pe iarba de piatră 
cu gust de tristeți liliachiu
se revarsă frunze cu cioc de 
prigorii

luna descrește
noaptea merge la pas
în râu se sparg norii
caii nopților sterpe
se rotesc/amurg în vitralii/

mai vino să-mi vii
sau s

O frunză mi-a bătut în geam
*
Așterne seara zăbranic peste codri,
Iar luna îl topește cu razele-i brumate;
Se-nalță frunze ruginii iscate de-o suflare
Și ploaie cad, domol, pe glod împrăștiate.
*
Privesc peste pridvor la stâlpul de la poartă,
Unde un

Când stelele bat la porţile înserării

Şi noaptea se scaldă-n apele visării,

Te-aştept iubite, pe tivul depărtării.

Un murmur de tristeţe mă învăluie dur

Şi dorul s-aşează pe-al inimii contur.

Formă sa-ţi frământe din visul cel mai pur .

Când apele se s

Moșule în acest an, ghete nu mai pun la geam

Am primit daruri mereu de la Bunul Dumnezeu!

Dar te rog să duci colaci chiar la oamenii săraci,

Un bănuț să lași de-o pâine, cel sărman să creadă-n mâine!

În spitale să duci mir celor ce sunt mai umili

Să le pu

Suntem atâta de singuri,

parteneri cu nepăsarea.

dureros de orbi,

dureros de surzi,

decupăm altare uitării,

cernem noroiul

la limita dintre suflet şi lut,

cu tristeţea braţelor rotunjite

în îmbrăţişări goale de noi.

satisfăcuţi agonizăm

într-un zâmbet,

preludi

Păsări albastre se desfac în crini

la ceasul în care-mi rostuiesc adâncul

sau doar răscolesc tăcerile

în neputinţa de-a mă află

construiesc propriile ascultări

să împartă cu mine

ceea ce niciodată nu am luminat

femeia aceasta  chip răvăşit de îndoieli

este

deziluzie

o plimbare eşuează

când pe stradă nu e nimeni

în acestă iarnă fără zăpadă

plină cu idei minuscule;

în astfel de zile

zadarnic te osteneşti

să dai impresia că eşti fericit,

când pe umerii tăi s-au surpat

istoria, iluzia, deziluzia,

fericirea şi nefer

Nesomn 


N-am mai dormit, iubito, 
aproape de un an, 
oceanele mi-ascund, trăirea 
după ziduri, 
e atâta frig şi umed, şi-n vise 
şi-n alean, 
mă scriu să ţii aminte, 
de taina dintre rânduri. 

Mă scriu ca simplu vers, 
nătângă lui tăcere, 
ca o licoare pusă, pe

Poate am aberat prea mult, poate am obosit,

Vreau să ucid poetul din mine înainte să devină inutil.

Am încercat, nu mai pot să scriu, poate mi-am risipit talentul

Sau poate nu l-am avut niciodată....

Îmi zboară ideile, nu le mai pot așterne ca altă dată

E

En el horizonte imaginario

De la vida

Habrá siempre

Un nuevo amanecer,

Como siempre habrá

En el alma

Una canción que recordar.

Por cada día que  termina

Hay uno nuevo que nace,

Así que empecemos

A vivir (amor) la vida

En cada amanecer.

Al  ponerse el sol

En cad

ŞI PATIMA...SPERANŢA 


Şi patima, speranţa, pe zidul tău-i zidită, 
când inima-mi cerşeşte sărutul tău zălud, 
iar sufletul îmi cade ca frunză ruginită, 
în geamătul pădurii şi-n drumul ei cel ud. 

Îmi spui să trag nădejde sub temeri înapoi, 
să zbor cu flu

Scrisoarea a-LXXXVIII-a
(GV)

Ne-am cuminţit, alergăm spre capătul rândurilor, uitând de plaiuri, de dorinţi, sau gânduri, hrănindu-ne cu o povară.
Aici, la capăt ar trebui să ne asumăm faptele, dorurile care vuiesc în noi, respiră, plâng şi râd, sub b

    Toată săptămâna Lea străbătu Bucureştiul în lung şi-n lat, observând, gustând, mirosind şi îşi umplu sufletul cu tot ce însemna "acasă". Cu lumea pe care o lăsase în urmă, nu dorea încă, nici un contact. Telefonul rămăsese închis tot timpul şi ni

Prin ploaia frunzelor de toamnă

La pieptul meu am să te strâng

Să uiţi de tine, dragă doamnă

Şi cu-n sărut am să te frâng.

Îți voi zdrobi cu patos sânul

Și te voi bea ca pe-un absint,

Iar de-mi voi pierde pe drum șirul

Mă vei lăsa să te alint.

Voi cerne ro

Alambicul

Vântul doar ce se iţise. Mergea elegant ca un gentleman cu maniere alese, fără să facă prea mult zgomot sau deranj peste câmpurile Todireştilor. Zăpada  şedea la locul ei, cumincioară,  albind aşternuturile înnegrite de arătura tomnatică, pă

 graiul e cetatea mea

graiul e cetatea mea

în care mă ascund mereu

să torc sfintele cuvinte

în altar lui Dumnezeu.

dacă moartea mă colindă,

în ajunuri de-nceput,

tu, cetatea mea cea sfântă,

lasă-mă ce-am fost:

 pământ.

lasă-mă să văd în zare

mai adânc, cât de