Blog

Scrisoarea a -LXXXV-a
(GV)

Nu ştiu ce doare mai tare, să te văd că nu eşti a mea, să mă vindec de noaptea fricii că te pierd, sau să nu te mai văd niciodată, sfinţind o lume când alta îmi rămâne. Aş vrea să îmi alung risipirea, să o mut mai departe c

Anca intră în bucătăria restaurantului unde tatăl ei pregătea platourile cu salată din fructe de mare, ce trebuiau să fie duse pentru oaspeții de la petrecere pe terasă. În acest timp mama sa, spăla vasele alături de o altă angajată a restaurantului,

iarna

Iarna e feeria pe pământ,

să mergi cu Pieter Breugel la vânătoare

într-un ținut nordic

plin de culoarea albului

în raiul înghețat

unde domnește liniștea și Dumnezeu.

Aici fiorii liniștii se împrăștie ca demonii

și ne fură inimile

lăsându-ne veșnic

sub c

M-am refugiat în vocea explozivă a unei femei nervoase
când argumentele nu mai însemnau nimic
ci doar acceptarea stării de fapt.
Oamenii se plictisesc repede şi renunţă,
nepăsarea îi căleşte în abordări subiective,
nu-i interesează
dacă nu-i afecteaz

Pleoapele s-au ridicat din zori peste apusul din noapte. Privesc

cerul şi toate-nfrăţite într-o horă de lumini, descătuşează drumuri

înţepenite de minte cu trupul îngenuncheat a rugă şi sufletul călăuză

prin munţi,

cărări

şi şoapte,

tăcerea (mă) urcă î

Un album de suflet

Noul volum de versuri al domnului Ion Părăianu, seniorul de la Roșiile, Un album de su flet, apărut la Editura SINGUR din Târgoviște, ne dezvăluie, odată în plus, dacă mai era ne- voie, un scriitor prolific, cu o activitate publicis

Lâng-un mărăcin străin,
Mă îneacă un suspin.
Ba-mi curg lacrimi ca izvorul,
Că mă ostoieşte dorul,
Într-o ţară vitregă,
Ostilă, potrivnică.

Eşti locul... 


Eşti locul din care, nu am plecat 
niciodată, 
prins în zăpezi, 
sub visul meu cuminte. 

Eşti loc în gându-mi 
ce-l îngân, 
poeme, 
în zile, nopţi ca taină, 
sau ca rugă, 
în el, iubito, eu am să rămân, 
ca gând al tău, ca stih ... 
sau poate fugă

Scrisoarea a- LXXVIII-a 


Mi-ar fi plăcut să îţi adorm mâinile în mâinile mele, să te sec de dorinţa gândului de a ajunge la mine, să-ţi fiu vis de ger din disperarea unui nor, tot aşteptând o atingere. Aş fivrut să închid ochii, visându-mă un copil

Mânia iernii cernite
A slobozit din temnițe
Fantomele înaripaților
Lupi albi. Se dezlănțuie
În orgii fantastice fiarele împărăției
Înghețate, în hore amețitoare
încleștate-n orgii de iubire amăgitoare
cu vânturile turbate.
Se scutură caruselul cu n

Privesc în largul amăgirii

De-a fi din nou poet

Atunci când nu poţi desuet

Să spui ce-i doar în calea firii.

Iubesc tot ceea ce mă înconjoară

Nu am ranchiună, nici resentimente

Lupt doar cu mine şi nu e în doară

Căci îmi doresc doar alb, el albul fără pete.

Azi plouă, dragul meu. . Vântul cutreieră nestingherit lumea, se crispează, rupe crengile subţiri şi se izbeşte cu putere în trunchiurile groase ca şi cum ar fi vrut să se spargă,  pe stradă amestec de frunze agonizând în noroi.  Aburii grei se ridic

          Ca pe  un omagiu adus fiilor acestui plai legendar Bucovina, recent a văzut lumina tiparului volumul "Bucovineni sub zodia cuvântului" al scriitoarei prof. Paraschiva Abutnăriţei. Fiică a plaiurilor bucovinene a ales să lase o amprentă, num

Scrisoarea a- LXIII-a

Te-am minţit de câte ori am spus că te voi uita şi că pot să-ţi sorb sărutul cu buzele uscate.
Umbrele noastre s-au preschimbat în fluturi, iar zborul mi-e cuvânt şi ard în în ochi visarea, mi-aduc în palme cerul, cu şoapte de

Scrisoarea a-LXIV-a

Astăzi mă plouă iubito, cu o vină, cu lumini ce-s venite din beznele nopţii, cu frunze de verde venite din gol, în liniştea apei din cuvinte ... adopţii.
Îmi plouă şi rugul pe care mă ard, emoţii transpuse de acum doar cuvânt, câ

Scrisoarea a -LXVII-a

Când neputinţa te-a cuprins, ai dat vina pe mâinile mele, că-mi pot zâmbi cu ele visul pe hârtie, că mă pot dezbrăca de păcate, ca un musafir, atent doar la ceaşca de lumină. Dar eu, eu nu sunt obosit de urme, nici de drumuri sa

Scrisoarea a-LXVIII-a

Am uitat să obosesc iubito, venirea din adâncuri îmi poartă azi sărutul.

Eu, eu te visez mereu şi ard în depărtare tainele care mă dor încât nu mai ştiu, dacă mai există vreun loc al meu, care să nu mă doară. Acum, am jăratec şi î