Blog

  Să dăruieşti din suflet sinceră iubire

  e idealul vieţii, un laitmotiv în fericire

  degeaba te mai chinui şi suferi pe pământ

  dacă nu arzi de dor făcând un legământ

  Femeia viselor s-o porţi duios în inimă,

  să-ţi fie universul ce viaţa ţi-o anim

Trăiri 



Sunt trăiri în alb corăbii, în furtună, în văpaie, 
netrădând nici luciul mării, nici înaltul care doare, 
stând sub fulgere catarge, fie arsiti, fie ploaie, 
mângâiate-n briza marii, doar de visele impare. 

Sunt corăbii, pleacă stoluri, sub un do

Sentando en el parquet

Como todos los días,

Mirar jugar la brisa

Entre flores y árboles.

Imaginar tu sonrisa

Tan tierna y ufana

Como el primer día

Que me diste tus labios.

No soñé  jamás

Que tu amor tan bello

Enloqueciera mi vida.

En mis años más bellos,

En m

EMINESCU

în ianuarie

noi îl naştem mereu,

pe EMINESCU,

el e pruncul nostru

care ne-a eternizat…

Eminescu e lacrima

 neputinţei noastre,

e durerea ancestrală

a unui popor robit,

e tot ce-a avut mai nobil în el:

 doina şi dorul,

doina Carpaţilor

 cântată de cioban

Țăranul român

„În România avem mai mulți poeți decât români !”
(aforism de Girel Barbu).
*
Se scaldă luna într-un ocean albastru
Între doi nori giganți arși de lumină;
E-o seară minunată de toamnă
Și mere de aur licuresc în părinteasca grădină.
*
Cobo

Scrisoarea a- CXV-a

Te iert, chiar dacă am rămas cu o toamna plânsă, sub mâini ce îmbracă vesmântul umbrei, sub ploaia care cade cu idealuri ce s-au dus. Mă durea aşteptarea, mila dată că povaţă, dar nu m-a durut niciodată pedurea şi nici visul, nici

Să mă ierţi

Să mă ierţi că am trecut pe la tine,
pentru o înghiţitură
de rouă, ca să mi se reîntregească
făptura, prinsă în hora iluzorie
a mersului grăbit,
amintire !

Îţi sunt dator doar cu fluturi şi flori
şi cu ceva lumină,
care are sâmburi de noap

Să mă ierţi

Să mă ierţi că am trecut pe la tine,
pentru o înghiţitură
de rouă, ca să mi se reîntregească
făptura, prinsă în hora iluzorie
a mersului grăbit,
amintire !

Îţi sunt dator doar cu fluturi şi flori
şi cu ceva lumină,
care are sâmburi de noap

Ce toamnă ... 


Ce toamna în visări nesfârşite, 
câte frunze mai cad din gorun, 
răscruci din vâltori prăbuşite, 
sunt flamând şi creştin şi păgân. 

Suntem toamne, din vis adieri, 
suntem ape ce se scurg şi-s străine, 
mi-e frică încă o dată de ieri, 
de râur

Îmbrățișarea iernii, hlamidă de cleștar

Cuprinde toată firea și ne aduce-n dar

Steluțe miliarde și ger năprasnic, rece

Pe geamuri flori de gheață și ziua iute trece.

Troiane de zăpadă s-au așternut afară

Pe derdeluș e coadă, copiii au dat sfară

Că-n noapt

 Plouă din cer 

 Cu lacrimi de-argint,

 Mă contopesc cu visele tale,

 Pierzându-mă iar, 

 Prin ele fugind,

 Nu regăsesc a ta cale.

 Plouă din inimi 

 Cu lacrimi amare,

 Din suflet pornit-a șiroaie,

 Cum pot s-o opresc, 

 Să-i pun stăvilare

 Tristeții, aduse de

 Fecioară îndoielnică, iubirea,

 Ce parcă ar mai vrea, sau... parcă nu,

 Mironosiță ce mă poartă cu amăgirea

 Jucându-și tot mereu al ei atu,

 Această îndoielnică fecioară

 Mă face să tresalt când te revăd

 Si-n suflet, pe furiș, ea îmi strecoară,

 Un nu ș

Când sufletul...

Când sufletul ne pune întrebări,
ridic mâinile, lumina mea,
să te adun, în bolta palmei, mări,
în care îţi ard pădurile,
plângând.

Mai ştii, ai răsădit, copaci în vise,
acol' pe pragul casei,
lângă umăr
şi nu mai ştiu,
ferestrele-s de

trecătoare mai sunt toate…

toate-s trecătoare, dragă,

sentiment torențial,

a trecut o vară-ntreagă,

am suit încă un deal,

a trecut și toamna bearcă

frunzele filozofau,

ne-nvăța Socrate, parcă,

oamenii încă oftau,

iar decembrie ne țese

lungi covoare de zăpadă,

Prin smârcurile toamnei sihastru călător,

Transport cu mine vise când astrul se destramă,

În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor

Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.

Aromele împroașcă himere peste tot,

Zburdalnicele frunze seduc pământul rece

Sunt pasăre ... 
(GV)

Sunt pasăre ce îşi ţine zborul sub aripă, 
sau psalmul sfânt rostit de învieri, 
cu îngeri ce se roagă pentru o clipă, 
la porţi sărut, culori de primăveri. 

Mi-ai fost iubirea, care se deşiră, 
un tot, iubito, chiar şi o cetate, 
la fr

În parc
*
Prin parc foșnesc frunzele sub pașii târâiți alene
De tineri ce-și strâng mâna și zgribuliți de frig
Privesc doi guguștiuci pe-o creangă într-un tei
Și doi bătrâni, pe-o bancă, cum și de ce se plâng.
*
Se-ndreaptă către lac și bărcile sunt

Scrisoarea a CI-a 

(GV)

Scrisoarea aceasta nu ar fi trebuit să o scriu, dar încă mai simt din amurguri neumblate, ploaia ta cu cărările ştiute, în care eu eram foşnetul frunzelor, iar tu nemărginirea mea,din timpul frânt al nerăbdării. Eram doar un pâr

Să-mi văd visul
*
Mă văd printre coroanele de flori
Ale căror petale mai tremură încă;
Eu sunt pământ de mult, de la creare;
Dar sufletu-mi curat la Domnul se tot urcă.
*
Privesc cu ochii minții împrejuru-mi,
Nu văd un cunoscut de ieri, de azi;
S-au risipit