Blog

Statutul de emigrant
Aprigă-mi fuse ispită,
Ingropat azi în ascită-i
Din Măcin la Podul Grant ...

Sună deşteptarea din pământ cu chinurile

facerii şi-n calendarul nostru este iarnă.

Nu ne mai sincronizăm (ano)timpurile în anii noştri sau e

încă multă mizerie peste noi şi nu ne-am curăţat deajuns.

Arde lumina-n felinare, cantă colinde,

covrigi şi n

La început se făcu lumina 
aşa că văzurăm zâmbetul ei 
unul timid, cu gura închisă 
ca de început de secol  
apoi au venit alţi ani de anarhie
studenţii se pregăteau la viaţa ce ne zâmbea înapoi 
zâmbeau şi fetele nubile 
făceau cu ochiul la cariere,  
mate

 A îmbătrânit și blândul trandafir,

 Petalele s-au prins în jocul zării,

 Chiar dacă e gol al vieții lor potir

 C-un ultim zbor sărută spuma mării.

 Iar marea-și trăiește cel din urmă val,

 O liniște funebră se așterne,

 Doar o picătură-n drumul ei letal

mor florile

E iarnă, şi ninge, şi plouă,

Se-aude viscolul în noapte,

Mor florile scăldate-n rouă,

În neagra lor singurătate.

Sub bolţi umbrite de liane

Ca într-o tristă sihăstrie,

Petale albe, diafane,

Cuprinse-s de melancolie.

Cade petală cu petală

Sub vra

Cad fulgi de nea iubito din cerul ca marama

Ne troienesc cu vise când ne ținem de mână

Și ne plimbăm alene fără să ne dăm seama

Că timpul a-nghețat și poate tot amână

Unirea noastră care demult o așteptăm.

Zăpada-acesta albă să ne pecetluiască

Iubirea, ma

Miguel Hernández, poeta

De gran sensibilidad,

Tu poesía tiene encanto

Y también ingenuidad.

Poeta de gran valor,

Elegía en manantial:

Tu poesía tiene aroma

Que brotan del paladar.

Romancero y gitanillo;

Gongorino al expresar:

El verbo de tu poesía

Que nadie t

Pe sub nopți și clar de lună,

Printre miile de stele

Și prin vatra cea străbună

Trec iar gândurile mele!

Se întorc în bătătură

Pe sub garduri de nuiele,

Dau năvală prin strânsură

Parcă-s duhurile rele!

Pe deal, tobele răsună,

Norii se strâng în boccele,

Iarn

http://youtu.be/bHE7Kce8YR8 Arde Cluju si Feleacu

Gânduri rătăcite
*
Mai în fiecare noapte îmi scapă din hamuri
noianul de gânduri și zboară haihui spre cele patru zări
lăsându-mă sterp de minte.
Îngerul trimis de Domnul m-a mângâiat cu aripa
și mi-a șters transpirația, de prea multe frământări,
de

Scrisoarea a -CXLIII-a 
(GV)

Nu ţi-am mai scris de mult timp iubito, m-am rătăcit pe puntea gândurilor moarte, în zborul păsărilor peste ape şi nici nu mai ştiu ce vreau, să scriu, sau să tac. Ştiu doar că îmi este dor de ceva, de somnul meu de vise, d

Fără visare 


Fără visare e timpul uitării, 
răspuns la o toamnă, 
la galben, gutui, 
la vorbe rămase, 
din vise bizare, 
la tot ce-i tăcere, 
la ce-i amărui. 

Fără visare, rămânem o ploaie 
şi viaţa  e truda care 
ne încearcă, 
când vorbele curg, în doruri 
şiro

Acritura este-n transă!?
Drept e,-n ea mahmuri dăm iamă,
Să-i mai acordăm o şansă,
Iar la Crăciun, ţin-te mamă!

ninge

era toamnă și amin,

iată c-a venit și iarna,

noi călare pe destin,

am deschis deja povarna.

arde doar un crin în sobă,

cu cenușa pe grătar,

căntă-mi, îmbrăcat în robă,

tu, sărmane,  lăutar.

zi-mi de moarte, zi-mi de viață,

să mă răcoresc acum,

hai s-o

Poate că nici 
(GV)

Poate că nici nu eşti cuvânt, 
zadarnice zvâcniri ar încolţi, 
un anotimp va înflori 
pământ, 
când depărtări doar uşi, 
vor deveni. 

Poate vei fi o poartă, sau Pământ, 
câteva ziduri, poate 
anotimpuri, 
lăstarul firii colorate, 
necuvânt, 
s

E-o ploaie violetă peste lume,

Cu murmur fin sau ropot din tenebre,

Valsează norii peste mări în spume,

Ce mâine-or plânge zările funebre,

O ploaie jucăușă în fiorduri,

Cu-atingeri tandre, parcă de mătase,

Discută pescărușii-n dezacorduri,

Plonjând prin ce

BINECUVÂNTAT AN

Deseori, căutăm refugiu pe cărările trecutului
şi-ntâlnim gândurile odihnindu-se-n neuitare,
sufletul aşteptând parcă, răsăritul prezentului, 
iar fiorul poetic ne cuprinde într-o-mbrăţişare.

Gândurile alunecă prin cuvinte ca şi arcuşul
pe

Mai adânc decât adâncul pământului din cer,

mă scuip în sân,

mă frec la ochi,

mă minun

de cărarea fără loc şi lumina desfearăcă privirea trasă-n jos,

la zeii înfrânţi, în sus, la cei plecaţi de cap şi înalţi de inimă.

Mă frec la ochi, nu vezi? Mă frec

ce linişte…

Ce linişte suspectă-n univers

Arborii tac şi apele se-nclină,

Tăcerea îmbracă haina unui vers

Plutind pe aripi de lumină lină.

Ştiu că trăieşti, că sunt, că eşti

Şi-mi pare clipa fericire pură

Şi sorb azurul decantat în ceşti

Ca cea mai fermeca