Era perioada vacanței estive. Desire terminase universitatea și obținuse diploma de medic veterinar. A organizat o petrecere la unul din Localurile de-a lungul mării, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii, după petrecerea care cu o săptămână în
Posturi recomandate (10454)
câteodată
Câteodată mă-nvelesc
cu speranța
de frigul din mine,
numai tu îmi poți da căldura
pe care n-o am,
fă-mi lacrima apă curată,
să fiu dezbătat de dorul de tine.
În lipsa ta se face-ntuneric,
și umbra e grea,
dorul începe să cânte
atingând brațele reci,
b
Se zbate perdeaua-n fereastră
Și vântul șuieră-afară.
E noapte adîncă, albastră,
Parfum de toamnă coboară.
Se-aude de sus peste mare
Strigătul de rămas bun,
Pleacă cocorii spre zare,
Amintiri de vară rămân.
Se-aude-un câine departe,
Greierii cântă-n surdină,
M
Ţi-aş fi oferit...
(GV)
Ţi-aş fi oferit iubirea mea, pe faţa nevăzută
a Pământului, cu zâmbetul buzelor, sărutate,
până la rană, ca să pot să îţi închin
eterul pe care îngeri, îl au ...în pocale.
Ţi-aş fi oferit, iubirea mea, ca pe nişte mere roşii,
în
Era vară, cald, zilele treceau monotone. Ieșea dimineața după ora zece în parc și stătea pe o bancă pierzându-se în visare. Se vedea la mare, la munte, în orașe străine, ciudate, pe care le știa de la televizor. Copiii de seama ei erau plecați în vac
(GV)
Lasă-mă să te iubesc în vremea
care vine sub un ochi de senin,
cu ploaia de lumină
ca să ţes răsărituri şi apusuri
în culori, sub privirile noastre
pline de sclipire !
Lasă-mă să te îmbrac
cu spaţiu dintre cuvinte,
iubire eternă
şi
S-au întors la hotel complet dezorientați. Nu s-au oprit nici a privi caișii înfloriți, nici să admire verdele crud ce devenise împăratul localității, nu vedeau oameni grăbiți păşind pe străzi. Mintea lor se oprise la cele câteva vorbe spuse de direc
Jamás vivió una flor
Dos primaveras,
Jamás soñé con ser
Precursor de tu amor.
Jamás supiste nunca
Lo que yo te quería
Cuando nos conocimos
Aquella noche de amor.
Como hoja sacudida por una tempestad,
Es posible que fuera la mujer que he buscado,
Pero como la
fiind creangă…
fiind creangă mă dor rănile toamnei
văzduhul cu zale de aur mă-ntristează
aş vrea să treacă mai repede
acestă atmosferă de bodegă lâncedă
visez un pui de viscol care se joacă
pe la fereastră cu ochii mei rătăciţi
şi clinchete de clopoţei ca
Frunzele, le-am măturat.
E curat locul nostru de întâlnire, tată. Până vor mai cădea
altele, stăm faţă-n faţă şi ne povestim tăcerea. Sufletul e
la serviciu, printre hârtii pictate de cer. Scade şi adună numere
de îngeri veniţi la masă.
E zi şi e lumin
Aud și-acuma ruga ce-o zice Sfânta Vineri
Să fim feriți de rău să nu murim de tineri,
Reper s-avem doar cerul senin și luminos
Și jertfa de pe cruce a Domnului Hristos!
Un clopot bate-n inimi și plânge răvășit
Copii ce-au plecat și aprigul sfârșit,
Durerea
Să deschidem din nou iubirii o poartă,
Chiar dacă e cheia prea ruginită
S-o facem țăndări, forțând altă soartă,
Să frângem tristetea in noi impietrită.
Căci lunile trec în zbor ca și anii,
Prea iuți parcă pleacă și mult prea ușor
Si-n zborul lor a
A fost un vis, o dulce nebunie
să ne iubim cuprinşi de frenezie,
în spaţiul sideral, absolut
vom relua totul de la-nceput
Mă înebuneşti când mă atingi,
îţi simt aroma buzelor fierbinţi
mă uit în ochii tăi cuprins de dor
te strâng în braţe, iubito te ador !
Corzi de chitară (a)prinse, îşi tânguie dorul picat sudoare
într-un cocktail jonglat în pahare, ca un barman
şi lecţii de prim ajutor saltă pereţii în flăcări.
Nu, nu erau pentru aici, luate. Cerul
îşi cere surescitarea. Avea Sufletul
fărâmiţat în bucăţi
Îndemn
(GV)
Acoperă-mi cu trupul tău visarea,
cât Dumnezeu în noi încă mai plouă
şi pune-mi aşternut pădurea, zarea,
sau fii câmpia mea, în verde-rouă !
Rugina nu mi-o pune văl,
doar cerul lasă-l încă neînvelit,
probând nuanţe când mă spăl,
cu răul tău
Stejarul
*
Sus, pe deal, la cuculie,
În bătaia vântului
Stă stejarul și mângâie
Obrazul pământului.
*
Crengile îi plâng pe poale
Sărutând pământul rece,
Timpul a venit și doare...
La rînd, totul se petrece.
*
Frunzele în ritm de vals
Împrejuru-i se d
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!