Blog

În zidiri, tristeţi se-adună

Şi noian de amintiri,

Dar o clipă de furtună

Umple nopţi cu năluciri!

Vaier în ziduri răsună

Răscolind tăcerile,

Printre norii de furtună

Timpu-şi cată zorile.

Meşteri cetluiesc în piatră

Nemurirea unei lumi;

Care va fi clipa noa

Se fărâmă felurile lumii

într-o linişte mare.

Şi păsări aduc târziu

flori de primăvară.

Acolo se inundă popasul cu miresme ;

să-mi poarte gândul,

să-mi umble urma

ucisă timpului meu.

Cobor treptele, în mine, să deschid ochii, să privesc viaţa

în timpul ei, cum, în faţa unui şevalet, împroşcă, aruncă,

pictează un tablou din culori vii sau moarte

din apă, din pământ, din cer.

Îmi cer pata de tăcere cu susur de izvoare,

cu seminţe ce

Vreau să tac Să aud cine mă ur
mează Vecinul meu Dumnezeu
Geneză cotidiană filtrată de sto
macul vântului Hermeneutica tă
cerii de la celălalt capăt al nopţii
Mama mea biblioteca mă alăptea
ză non stop Însă arât ca un ţâr de
bibliotecă evident Cine citeşte

Fă-mă, Doamne, iar copil,

măcar pentru o zi,

nu ca să mai învăţ odată să păşesc,

nici ca să mai învăţ odată

să înot sau să merg cu bicicleta,

nu ca să mănânc cireşe

căţărat în vârful cireşului,

nici ca să mai alerge după mine

vecinul căruia i-am spart

geamul

'Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti, te afli, într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu clipe de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi cumplit şi groaznic'. 

prin umbrele nopţii pluteşte golul 
ce cuprinde necuprinsul 

veşmântul cerului cu licăriri de stele
reazămă întunericul de zidul părerilor

tăceri predefinite aprind făclii de gânduri
vindecând profunzimea singurătăţii

lumina Raiului este ademenită de ţipăt

Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre

Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe,

Întocmind eternităţii o recenzie de temeri,

Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni...

Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă 

Peste tâm

Te-am aflat

în tăcerea crinilor

din adâncul unde-mi arunc măştile

dincolo de gânduri

încovoiate de cuvinte

creşte luminarea acceptării

sau poate o altă ipoteză

a  iluziilor

Te-am căutat

pustiită de mine

într-o bezmetică anulare

Tu ai fost mereu acolo

fereastră

Vom apune târziu

ţinându-ne de mână,

plutind deasupra ierburilor

smălţuite de rouă.

Învăluiţi în tăcere

şoapte, suspine

gândurile noastre...

Cununi pe fruntea muntelui

înrobit de iubire.

E iarăşi mai

iubirile renasc

ca florile de liliac

cu parfum îmbătător

E iarăşi mai,

avanpremiera

dragostei profunde

care ne ademeneşte

prin magică aromă,

nopţi albe de amor

sub oblăduirea stelelor

E iarăşi mai,

învinsă tristeţea

ca un fum

se pierde în neant

E ia

 Ca o mireasă-a mării apari pierdută-n zare

 Când vântul întețește valuri înspumate,

 Iar spuma albă-a apei iși schimbă a ei culoare

 Sub razele luminii din cer pe înserate.

 Eu azi îți simt  prezența suavă, diafană,

 Îmbrățișându-ți gândul cu a iubirii

Aşteptam

şi-am mai putea aştepta.

Printre garduri ulucind fără voie...

un prefăcut peltic

aplecat până la atingerea solului

şi privind doar cu marginea retinei...

îngâna o baladă, a îngăduinţei.

Oameni în paragină...

trag greu după ei:

inimi călărite de păcat

  - Iubito, de ce ai tăcut atâta vreme? De ce m-ai lăsat să greșesc? De ce nu mi-ai spus niciodată cum voiai să fiu, să te iubesc? Eu am crezut mereu că te fac fericită, că avem o relaţie

perfectă! Dumnezeule, cât de orb am fost!
  - Te rog, nu te mai

Port "mască de societate",

Zâmbete stinse, crispate,

Împietrire şi rigoare,

Sunt cioplit din piatră! Oare?

*

Nicidecum, masca-i de vină,

Sub ea, tainică şi fină,

Şade firea mea sfioasă,

Educaţia aleasă.

*

Ştiţi de ce port mască-n lume?

Lumea asta-i un tăciune

Ce

Cu psihoză, netratat, părăsit, frustrat şi trist,

De măicuţă renegat, cu un ştreang la căpătâi,

Şi-un săpun alunecos, nu să-mi spăl jegu-n călcâi;

Îmi vărs "lava" pe facebook şi saituri, că-s sonetist.

.

Sonetist şi nu sonat, diferenţe sunt şi ba!

Bădăran

Deși târziu după miezul nopții, ne retrăseserăm fiecare în camera sa de dormit, nu pot spune că eu am reușit să adorm prea repede.Abia am stins lumina că au început să mă asalteze cohorte de amintiri din îndepărtatul trecut la început vagi mai pe urm

în ţara umbrelor de fum

dor zgrăbunţ şi dor nebun

mă risipesc şi m-adun

ca un val murind-iubind

într-un sâmbure de ghind

şi mă nasc ca un homer

fără soare, fără cer,

având umbra prin albume,

fără chip şi fără nume,

când încep dracii să joace

luna sabie se fa

Dimineaţa se deschide ca un clopot
îndrăgostit Limba atinge infinitul În
tre două bătăi inima rupe cântecul
sângelui în do major Te iubesc Doam
ne urlă casa din rărunchi Mâinile pipă
ie nemărginirea Albul întunecat saltă ce
rul dincolo de stele În braţe