Blog

Cândva ochiul sufletului, vedea desenându-se
Harta iubirilor sale pe cerul timpului, limpede. Liniile
Erau clar conturate,cărarea aceea mă purta în grădina
Din sufletul cald , plin cu flori de iubire al mândrei și mireasmă
De colăcei calzi ai bunic

Eşti floarea din grădina sufletului meu

Cu lacrima de dor te ud oftând mereu,

Un înger care preface întunericu-n lumină

Şi flacăra dorinţei puternic mi-o animă

Să te ţin în braţe, ce tare îmi doresc

Mă gândec la tine, în mine doruri cresc

Tănjesc la un să

Ridic privirea să deschid ferestrele din pereţii fără geamuri

ai cerului din noapte cu drumul de stele şi nu ştiu cum

să-mi îmbrac pământul de flori,

să zâmbească,

să-i arăt că mă bucur

când razele din zori, îmblânzesc clipele de peste timp

şi dorul înv

Acum plouă în orașul iubirilor spulberate

Și un erou romantic își plânge amorul pierdut,

Cu inima ruptă se înneaca-n uitare

În fundal se aud gemete delirante.

O fată grăbita merge prin ploaie, 

E doar un pion în decorul trist și monoton. 

Pe frumusețea idi

Ești creația mea născut din nevoia de a iubi,

Ființă intangibilă și pură de-ai putea ști...

Rasul tău și cuvintele sublime nu le voi mai auzi, 

Je t'aime mon amour.

Departe de tine, aștept să te întorci, 

Mă afund și mă înec în ganduri cenușii

Ce vin și zb

Timpul n-a avut timp şi pentru mine, să-i măsor clipa din noapte.

S-a apucat

să-şi scuture cerul fără nori,

în tunete şi lacrimile lui, parcă, erau fulgi.

Ce primăvară târzie în toamna mea

şi florile toate,

erau înflorite pe strada paşilor mei.

Îmi ado

Iubito nici bine n-ai deschis ochii
frumuseţii Şi mi-ai epuizat dex-ul
melancoliei Teama de-a fi ce bucu
rie Doamne ce bucurie După o vre
me însă captiv într-un poem adorm
între două pagini virgine
Geneza şi Apocalipsa

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Cuiele şi-au vindecat rănile.

Doar urme au rămas pe crucea noastră

şi călcăm apăsat, împinşi spre înaintea-napoia

din spate a vorbelor de gânduri ucise.  

Se-ngrămădesc toţi să-şi miruie fruntea,

cu acatiste şi lumânări aprinse, în mână.

Se lasă, se ca

m-am golit

m-am golit de carne de oase

de amintiri de sălcii pletoase

m-am golit de tine  pe veci

m-am golit de timp și poteci

de cer m-am golit și de lună

m-am golit de ploi și furtună

de vise  de oameni păgâni

de golul ieșit din fântâni

cu cumpene albe de

Privesc cerul 
şi cred în puterea destinului
privesc spre tine
şi cred că faci parte
din veşnicia iubirii
pe care o zăresc 
dincolo de noi
cât de singură aş fi
fără razele lunii,
făra florile pământului,
fără universul plin de viaţă
mă încarc cu energie
când răt

 Când ning petalele de flori,

 Acum în prag de luna mai,

 Eu te aștept adeseori

 Tu, primăvară, cu alai

 Să vii și mantia-ți frumoasă 

 Să o așterni peste câmpii 

 Și zarea-ți fie luminoasă 

 Cu triluri multe și zglobii.

 Și flori împrăștiate-n van,

 Multic

Miezul ei, e încă, nedescifrat şi încă, necopt şi încă, se scriu slove.  

Cuvintele stau agăţate pe sârmă, la uscat.

Aşteaptă rândul, să fie adunate-ntr-o carte.

Carte de-o viaţă şoptită pe la colţuri de drum proptit în raft de bibliotecă.  

Şi-au u

Peste umbră nu poţi păşii

nici măcar în cuvinte.

Peste dureri şi regrete

poţi păşi doar cu gândul.

 Dar peste dragoste?

Peste dragoste...

numai îngenunchiat -

mereu învins.

Ieri, un puf de păpădie
Mi-a soptit încet, în taină,
Să-l aștept, c-are să vie
Cu vara pitită-n haină.

Liliacul din grădină
Mândru și semeț, în floare,
Umple cerul de lumină
Și tril de privighetoare.

Dintr-un colț, două narcise,
Îmi zâmbesc ștrengar

Fruntea-mi aplec, Ţie doina să-mi cânt,

pe umerii tăi genunchii mi-i ţii,

Tu hrană îmi dai, îmi eşti şi veşmânt

şi scut te-am aflat în clipe pustii.

Tu îmi eşti matcă şi-acoperământ,

copac drept mă ţii, să nu fiu stingher,

ca ruga s-atingă Leagănul Sfânt

Gustă iubite, din mine,

Gustă-s dulce ca o miere!

Dar mai am toane, ştii bine,

Atunci sunt amară, fiere!

.

Gustă iubite, n-ai teamă,

Intră-n inimă şi stai,

Căci ştrengara mi te cheamă,

E plăcut ca şi în Rai!

.

Gustă, doar o firmitură!

Să nu spui că-s delicioasă

înfometate tăceri

sapă în gândul de smalţ

mugurii cuvintelor se deschid   

modelandu-mi zâmbetul

din amurgul îngenuncheat

în sanctuarul vrerii

fluturi inundă întunericul minţii

decupează destine vechi

risipesc culorile captive

într-o perdea de fum

din noaptea

alte  primăveri

număr mereu paşii

următoarei primăveri,

care încă aşteaptă să vină,

cea a florilor,

 cea a brizei marine,

cea a morţii care se grăbeşte,

primăvara mea

cu ţipătul păsărilor,

cu sosirea cocorilor,

cu feeria teilor înfloriţi;

stau cu mâinile încr