Blog

Mă deșir


Mă deșir ca năframă în dorul de ține,
pe țărmul de vis, când o iarnă petrece,
mi-e cerul albastru cu surâsul de bine,
când timpul se închină, dar valul e rece .

Mă deșir într-un cântec,nerostit, parcă-i mut,
ca țipăt la maluri ce-ți

Teamă de tine să-ţi fie
mai mult ca de alţii
nimeni nu te salvează
din ghearele oarbei fixaţii.

Noaptea de spirit
lumina n-o mai întrevede
steaua ta neagră
se apropie ca o fiară cu dinţii de piatră.

În cel ce-ai fost nu te mai întorci
trebuie să te des

păşim de ceva vreme unul în celălalt

atent să nu ne încurcăm paşii în dezamăgiri

inima mea te-a purtat mereu

printr-un anotimp fără nume

ce mi-a încolţit flori de măr

adânc sub tâmplă

gândul meu ţi-a înşirat

vorbe pe care nu le-ai auzit

dar ţi-au intrat fă

ai rămas o dulce înşiruire de cuvinte

înfăşurată strâns în jurul inimii

dorinţele încă muşcă adânc

din coapsa întunecată a nopţii

scrijelind amintiri

în carnea vie

încerc să scriu poeme

născute din tavaliul timpului trecut

neatinse de nici un gând de iubire

De-ar fi să mor răpunsă-n lupta cu iubirea,

Aș lăsa în urma-mi doar dezamagirea…

De-ar fi să plec din lumea asta moartă

Aș face-o pe aripi de vânt purtată

Către țărmuri întunecate, acolo cât mai departe

Mi-aș duce visele toate…

De-ar fi să mor aș vrea să a

Pe cerul bătrânului continent au început
Să se înalțe la orizont precum ape tulburi,
Valuri amenințătoare de neguri din vremuri
De restriști și neliniștitoare croncănituri
De corbi hămesiți.Se trezesc din amorțirea
De decenii,monștrii adormiți adu

Necuvintele au biruit cuvintele
ce s-au aşezat răbdătoare pe umărul iernii
cernit de timpuri rupte din alte timpuri.
Sângerează viaţa pe-o petală uscată de măr
de cealaltă parte amurgul dansează 
inima cuvantului se zbate neputincioasă
aproape de al

Femeia în alb trece pe stradă

cu lacrimile cristalizate

pe-obrazul apatic,

cu vântul  naufragiat

printre ramurile negre,

cu noaptea - nălucă

descinsă din mituri.

-      Ce cauţi, femeie,  la  miezul nopţii?

-      Tu mă vezi, străine?

Caut drumul întors în c

Privesc pe geam, în timp ce trag din țigara,

Noapte își întinde aripile și cuprinde tot ce e afara

Orasul e îngropat în frig și ceata și as vrea sa-ți scriu,

Dar sunt mult prea obosita de la atât ploaie,

Arunc pixul și scutur scrumiera îmbâcsita...

E doar

E timpul sa ma dezbrac de inhibiții și sa dau cartiile pe fata,

M-am saturat sa ma prefac, asta sunt și nu am ce sa fac.

Urasc teribil când ne mințim, însa ador iadul în care conviețuim.

Sunt cruda, rea și nemiloasa, dintr-o singura îmbrățișare

Te-as put

Unde va fi primăvara mea:

în pădurea arsă de amintire,

în ochii frunzelor care au plâns în copaci,

şi s-au aşternut a moarte pe pământ,

în norii care-au înghiţit soarele

şi au împietrit peste lume,

în râul care poartă frunze haotice-n vale?

Azi se odihneşte

vine primăvara, iubito

vine primăvara, iubito,

cum vine aminul

 prin psalmi,

ce miere-i veninul

când sorb lumina

din ochii tăi calmi,

senină ni-i ziua

și clipa ferice,

visând un alt rai

la umbră de cetini,

covoare de iarbă

și chipu-ți bălai;

miroase a floare,

ascult armonia singurătății 
se plimbă pe străzi obscure în taxiuri galbene 
între noi doi furtunile electrizează patul lui Procust
nu-mi muri ca șarpele timpului
la asfințit
doi stâlpi doi guguștiuci doi pași 
mă poți sfinți cu tăcerea iubirii
care scutură

LAURA şi PETRARCA

                                                 Moto:

                                                              „Dragostea m-a plouat cu lacrimi pe faţă

                                                                Şi m-a bătut

Se-alungă mireasma de gură firavă

În clipe de jar cu miros de otavă.

Și cresc, fantomatic, din liniști nocturne,

În brațe fierbinți, dăltuite s-adune

Tristeți și neliniști și doruri nestinse.

Departe-i iubirea și-n tainițe prins e

Un mugur de cântec și-u

                 Rareori am întâlnit la un poet o dorinţă mai puternică de autocunoaştere, glisată de-alungul unei călătorii regressus ad-uterum: “Am vrut să mă cunosc/ dinainte de a mă naşte” sau “în dimineaţa asta, / (...) plec / să mă caut/ să mă

(Foto de aici)

Îngemănate
raiul și iadul
viețuiesc absurd
în sufletul valsând
într-o existență duală.
Bucurie și suferință,
fericire și durere,
lacrimă și zâmbet,
iubire și ură,
toate-s de-o clipă.
Și iar de la capăt:
îngemănare…
salvarea e-n tine,
ca

E seara gândurilor mele... 
Când totu-n jur e searbăd gol și trist, 
Mai rup din cer o plapumă de stele 
Imaginându-mi că nici nu mai exist.

Imi învelesc cu ea și gândurile toate 
Sperând de ele tainic să m-ascund 
Și fericit să fiu măcar pentru o noapte 

Din spiritul tău misogin
curg nopţile violate inconştiet
şi nimic nu poate fi mai carnivor
decât prada fragedă fără ajutor.

Cum poate ucide sălbăticia chipul uman
cu interiorul nestăpânit, animalic
ce lasă un gust amar
neiubit nici de demoni!

Ei se ame