Blog

orașul își schimbă pantofii de coral la intersecții
suflete blurate aburesc geamul tramvaiului
niciun doctor nu practică autodisecții
plouă cu tăcerea unui somn ce rupe plasa
captivantă
liftul claustrofob urăște zidurile necomerciale
se sare cu parașuta de

Mi-ai fost, îmi eşti…

Mi-ai fost plinire, început

Şi leagăn fragede-i pruncii,

Mi-ai fost tot ce-ai putea să-mi fii,

Zidire-n care m-am născut!

A lumii jumătate eşti,

Regină peste univers,

Zeiţă, muză pentru vers

Şi zână bună când zâmbeşti.

Eşti bucuria zo

(Foto de aici)

În ele sunt tristeți neașteptate
și bucurie căreia-i știu rostul,
lacrimi ascunse și taine criptate,
iubiri uitate făr-de adăposturi.

O anonimă, stea ascunsă-n vers
și nemurire în cuvinte oarbe,
asta-i femeia. Strop de univers,
gingașă f

Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.

În memoria cheii rămâne dilema,
să-şi acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
unde cruda aşteptare în vârful şperaclului
sparge întunericul.

Ziduri

S-a terminat  ziua asta va începe alta…mă-nvârt în cercul vicios al gândurilor mele.

Privesc foile albe, iar respiraţia  alertă vrea să mă încurajeze, tâmplele îmi zvâcnesc, apoi pulsul devine mai slab, abia perceptibil. E atâta linişte că îmi aud băt

Gânduri despre literatură

Consider literatura ca pe un prunc îngrijit cu delicateţe şi dragoste, alimentat cu sentimente profunde şi miere de litere izvorâte din suflet. Cuvintele, oh, ele sunt zâmbetul artistului, durerea lui, lacrima lui... În liter

unde-mi sunt cuvintele nescrise până acum?
pare ca şi cum ar fi undeva într-un sertar la dospit
ca un privilegiu
sau în butucul de plop
pus la topit înainte de a fi tras în hârtie
prin care colcăie viermi uriaşi
mai mari decât degetul mare
mă uimeşti îţi

  RÂNDUNICA  MEA

Sub streașină, la fereastră,

O hărnică rândunică,

Fără cursuri de „maiastră„

Și-a făcut o casă mică.

Este bine construită:

Din pământ, pleavă și... ghici!

Cu apă fiind lustruită,

Pare a fi din chirpici.

Înlăuntru mobilată

Cum nu ți-ar t

                                       O ALTĂ MOARTE A CĂPRIOAREI

  Într-o zi, pe la jumătatea lui iunie, plec cu noaptea în cap, pentru că trebuia să ajung tocmai în Hârtop, urmând să mă întâlnesc cu Marian, pădurarul de canton și brigadierul Benche

Pământul nostru nu-i va fi mormânt
mai mult un praf de uitare şi deşertăciune
în locul unei cruci fără limbă.

Pe urmă-i se vor usca bălăriile,
întunericul va căpăta gust de sare
şi totul se pierde în ce n-a fost niciodată.

Iarna pune pe ziduri acoperiş

Doar timpul mai așteaptă o veste de la tine. 
Eu, resemnat și singur, mă uit pe o fereastră 
Și-un gând pierdut în zare oftează și suspină 
Privindu-mă pe mine și florile din glastră.

S-au ofilit de-o vreme căci fără a ta iubire 
Pierdute-au fost în noap

Din sâmburele trupului se ridică sufletul
mai presus decât fiinţa la nemurire,
aburul viu se pătrunde cu duh
şi Dumnezeu suflă deasupra lui
descântecul universului.

Un halou de uimire despică cerurile
cu arbori de lumină
ce îngheaţă limba de piatră a

Dar, vino...

În plină noapte,

în marginea zării,

la capătul mării...

când luna rotundă

ne-aşteaptă...

Vino,

să jucăm un joc ciudat,

să ne găsim

îmbrăţişaţi în jurul lunii...

Eşti dator

cu parfumul zăpezilor,

cu albastru cerului,

cu necuprinsul zării

şi adâncurile toate,

cu nepătrunsul 

şi azima cuvântului.

Auzi tu cum bate inima în piept dinainte de a fi acolo?

E întinsă pielea

sau

creaţă, în locul ăla.

(Nu-mi dau seama dacă ea sau mâna mea.)

Nici nu ştiu dacă o auzi. Că nu mai bate, ea.

Bate cerul cu picuri de ploaie, pământul

şi ochii se bucură printre

ramuri goale în ochii orizontului...

prin vene seva sfinţeşte amurgul
când zboruri încă necoapte
îngenunchează noaptea

timpul sapă în preaplinul umbrelor, tăcerea

seva dulce a simţirii 
hrăneşte gândul sprijinindu-se de păreri
pătrunde prin vitraliul şters

Îmbufnată şi golaşă

Şade iarna pe-un pripor.

Plăpumioara ei gingaşă

Tremură într-un răzor.

Că din groasă cum era,

Mai acum vreo două zile

A rămas ca o perdea…

Ici şi colo albe file!

Soarele îi face semne

Dintre nori morocănoşi,

Iar pe-o streşină de lemne

Cânt

E seară la mare şi azi te aştept

dorinţa o scriu pe nisipul fierbinte

Trag aer puternic în piept

şi sarea din aer se-aşterne în minte.

Rog valul mărunt să mi te dea,

alt val se întoarce în mine,

cad pe nisip, tu alină-mi durerea

deja-i întuneric, în mine e

Azi glasul vântului îmi şuieră-n auz

cuvinte tăioase,

azi ninsoarea amară îmi sapă-n obraz

răni dureroase,

azi viscolul îmi picură în vene argint

mirosul de brad, lumina gălbuie

azi mă apasă

un coşmar fragmentat fără nume …

Mi-e frică de îngeri căzuţi pe păm

Uite, iubite,

copacii ning cu ardoare

în  faţa ferestrei!

Să visăm la petale,

la fulgi satinaţi de zăpadă,

să ne prindem de mână,

să culegem buchetul.

Uite, iubite,

copacii ning cu ardoare!

în imagine: Apple tree in Bloom at Giverny, de Claude Monet