VISE ÎN LUMINA LUNII
Laura Schussmann

Am închis eclipsă pleoapa de lună
Peste privirea mea strălucire de stele
Și simțeam, cum somnul lin de cer
Se reinventa amintiri și vise mister
Peste un suspin rătăcit și dorințele mele.

Și mă visam ad

peisaj

zăpada descântată

pe epiderma orizontului

cade banală

 pe nişte scântei de speranţe,

vântul scobeşte

sufeletele mugind tremurat,

tot felul de urme

gonesc la întâmplare

peste noi:

de dincolo dragostea

 încă mai vorbeşte

într-o limbă

pe care n-o înţelegem,

i

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverşunaţi, plini de sarcasm
Şi nici de zei sosiţi din nesfârşituri,
De iezi şi lupi, şi cai înaripaţi,
Ori peşti de aur, ''Albă ca Zăpada'',
Motani, broscuţe, fete de-m

Să ştii ascuns norocul
şi-n comori să crezi
căutându-le-n tine.

Să simţi cum Dumnezeu
îţi pune o mână pe umăr
şi te îndreaptă.

Calea să-ţi fie sub paşi
drum de mătase.

Imensa plasă planetară

Pluteşte în aer, atmosfera

Ancorată în păienjenescul fir

Şi îmi doresc să explorez Terra

Dar plasa subţire mă face fachir

Spintec văzduhul în stoluri de biţi

Zămislind ecouri ionice

Oricât ar fi copiii de cuminţi

Hipnoza induce trăiri

Am pătruns prin efracţie 

În ochiul pământului - 

O lentilă concavă... 

Convex, am fuzionat cu oceanul 

De fluturi de sticlă

Din care lacrimi transparente 

Şi reci, 

Mereu se ridică...

Câteva secunde am călătorit

Pe aripi de vis. 

Milenii înspre geneza pământu

Te laud frumuseţe

azi, când am ajuns mai buni,

îmi eşti prezentul presărat cu fapte

şi multiplicat în sensuri;

te laud cu dor sub soare

într-o explozie prea curată

de fiori şi splendoare,

îmi eşti şi fi-vei fără asemănare,

îmi eşti odor de încântare

şi binecu

-Spune-mi, Ţară, scumpă mamă,
Ce dureri la jug te-nhamă?
Spune-mi, mama mea frumoasă
Ce frământ pe piept 'ţi-apasă?

Spune-mi, blândă-a mea mămucă
Oful care te usucă.
-Am să-ţi spun, de ai răbdare,
Oful meu, şi vechi, şi mare,

Dorul care mă omoară
Nu-i

acrostih
Slăvită fii, a izbăvirii fiică!
Lumină adunat-ai din Destine,
A sa înstrălucire, din ruine,
Visări spre culmi celeste le ridică.

Ăst scump pământ născut spre-mpătimire,
Trecut prin foc şi prin tăiş de spadă,
Istov şi sărăcie-a fost să vadă,

DESTINUL NI-I SCRIS ÎN SUFLET

Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum

Câte lacrimi s-or prelinge

prin cuvintele de seară

iar, din ceruri va mai ninge,

şi în anotimp de vară?

Sau ,  pe-altare nefinite

de vezi  sufletele ninse,

visele-s umbre zdrelite,

falduri reci de stele stinse.

Când va-

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii

Ridică-te din umbre
Tu cel ce-ai fost ales !
Tu cel din vremuri sumbre
Pe toţi ne-ai înţeles.

Tu ce-ai clădit o ţară
Şi-un nume tu i-ai dat,
În vremuri de ocară...
Pe toţi ne-ai apărat !

Întoarce-ţi a ta faţă
Să vezi ocaua ştirbă
Ce umblă ca o hoaţ

 Dacă-mi dădeai iubirea ta curată,
 nu te ascundeai în vorbele șoptite!
 îmi ofereai iubirea unic-conjugată
 să îți pot spune, "te iubesc...iubite".
 
 M-ai lăsat să-mi plâng destinul,
 frânt pe frunţi de flăcări risipite,
 când timpu-şi picura veninul

Umbra stelelor tale de ieri

încă mai cuvântă...

oglindite în roua despletitelor ierbi

ciocârlii dau bineţe dimineţilor

aidoma celor ce întrupează

patru anotimpuri

departe...

priviirea ta se destramă

peste zări împurpurate.

Orele sculptează secundele în clipe.

Aşchiile sunt (doar) zile trecute fără glas. Albastru

de metil am luat, cu zahăr, să-mi curăţ şi lăuntrul.

Vine zăpada.

Mă ninge.

Bucuria naşte frumosul din povestea cu suflet

şi flăcări linse de timp peste luminiţ

Se sparg fuioarele de ceață
Când ochiul tău lovește-n ele
Și soarele mă prinde-n brață
Îmbrăcându-mă în praf de stele.

Din lacrimi face diamante
Iar genele aripi de îngeri
Când râsul tău dansând pe poante
Descătușează-n inimi strângeri.

Tu spargi lumina în c

Ce cuvinte...


Ce cuvânt ești, iubito, ca o sfântă chemare,
feerică rază din valsul rusesc,
vibrezi peste veacuri, o clipă ce are,
un înger și-un dor, dintr-un vis pământesc !

Am visat într-o vreme, că într-o toamnă vei fi,
cu mine alături la