Mi-e sufeltul fluier de soc... Eu sunt rug...

În mine şi-afară de mine, tot plâng. 

E arşiţa gândului meu, pustiire...

Nu pot să mai cred, nu mai vreau, în iubire.

Mi-e sufletul fluier de fag, ram de dor

Şi plânge durerea... Şi-n nopţi de nesomn.

Croiesc

Ne încolţesc câinii nerecunoaşterii,

Fiara analfabetismului muşcă din noi.

Sângele picură în cuvinte 

Pe partitura de ploi. 

Ce nu-i iubire, nu poate dura, 

Dar eu te-aştept şi-n somn, frumoasa mea.

A stelelor sălbatică sclipire, 

Îmi ştiu durerea, plânsul meu de tine. 

Ne închinăm la tine dumnezeie,
Misterul dulce-nchis cu a ta cheie,
Ce-ai apărut din vis s-aduci iubirea
Sorbind din taina sacră nemurirea ..

       DESCOPERIRE

În pământul dacic, străvechi,

am săpat, să scot ceva nou,

cu uneltele strămoșilor, vechi,

cuvinte de aur – lingou.

Am tras în ele cu săgeți;

le-am disipat în poeme,

în rame prinse pe pereți

ca un suflet rănit, care geme.

L-am întrebat

primăvară

Văzduhul, orgă nebună,

Bate vântul când e lună,

În adânc de apă vie

Se văd umbre de stafie

Şi-n lumina ce inundă

Se zbat zeii în osândă,

Şi de-atâta cer şi soare

Joacă inima şi sare,

Zburdă falnic şi înoată

Pe câmpia-nrourată.

Primăvară,-foc de-argin

Să nu te sperii!

Când noaptea... o lumină 

îţi mângâie chipul,

sunt în preajmă-ţi

învăluită în vise...

Nu tresării!

Dormi!

Aşa cum dorm fluturii

pe pietrele reci.

Eu murmur o cântare divină...

De pe gene mi se vor ninge fulgii

îngropându-te-n ninsorile,

care odi

Din somnul meu de veci, 

Eu te privesc, copile.

Zadarnic astăzi treci

Cu lacrimi în privire.

Școala era o clădire veche, ciudată, cu un singur nivel, ce avea pe o parte un hol imens cu un perete plin de geamuri, iar celălalt perete cu uși și ferestre ce dădeau în clase. Toate pauzele, orele ce nu se țineau, sau zilele când ploua și nu puteam

De m-aş preface-n Soare,

ţi-aş încălzi

trupul încins de frigul dragostei

şi ţi-aş sorbi,

roua de pe buzele-ţi maci vii…

De m-aş preface-n Lună,

ţi-aş acoperi,

cu raze strălucitoare ochii

şi-aş adormi,

pe sânii-ţi cruzi – dulci mere coapte…

De m-aş

De vreo trei zile mă bate gândul să scriu. Mă sucesc, mă învârtesc, am ideile în cap. Am ajuns aproape să spun cuvintele în somn. Apoi mă întorc. La ce naiba să scriu? În fond, e un articol despre români şi vreau să-l public pe o platformă care are

       În ore tainice ,târzii,ale primului gând, pe marginea unui pat uzat și ros de vreme, cu capul în mâini și privirea pierdută-n neant, aștept numărătoare timpului să scurgă enigmaticele clipe ale nopții. Locul somnului odihnitor de mul

cuvinte fără contur aleargă 
prin subteranul suspinului prelung 
mustind în culoare şi simţire 
oglinzile timpului pulsează lumina 
în adâncul rănit 
uşa rămâne închisă fără clemenţă 
condamnată să scriu 
smulg din trupul meu fiecare lacrimă 
o agăţ de grind

În neştiute constelaţii,

Ca neştiuţi invadatori, 

Ne ducem viaţa, ramuri frânte, 

Cu lacrimi calde de ninsori. 

Şoaptă tristă, văl de pară

Seara-ncet în trup coboară

Tremur de iluzii frânte

Plâns de păsări să mă cânte

Pe sub aripi de furtună

Timpul ţărâna-mi adună

Obosit gândul se-apleacă

Sfarmă clipa să nu treacă

Peste vis, peste hotar

Steie chiar şi cu amar

În veşmân

Fusese furtună, vijelie mare! În jurul  pomilor erau crengi căzute, hârtii și gunoaie peste tot locul de joacă, ca într-o curte părăsită. După programul de dimineață al sanatoriului, eram scoși la aer, în curte. Era deja soare, se zvântase pe jos, că

Stare de veghe

  Clipe reci se scurg încet,

  Ceasornicul parcă-i oprit ,

  În vază dragul tău buchet

  S-a ofilit .

  Nopți întregi se duc și vin

  Și singur stau ca la-nceput

  Mai sorb o cupă de pelin

  De nebăut .

  În mine depăn amintiri

  Dintr-un alt

in mângâierea  adierii vantului de primăvară,

la ora primului sărut, 

purtat de valurile albastre ale privirii tale,

am pătruns în mirifica lume a sufletului tău,

sorbind cu nesaț

din nectarul iubirii neîncepute.

si în nemărginirea timpului

limitat la un

întrebări şi răspunsuri

câteodată scoatem

timpul din uz

şi intrăm în labirint

cu promisiuni care niciodată

nu vor fi acoperite,

vom pune mereu întrebări,

vom da răspunsuri

aproximative,

vom face apel

 la cele mai frumoase visuri,

vom împacheta lumea

 în cutii d

           MI-E DOR

Mi-e dor de dealul dinspre Bude

cu viile-ncărcate toamna.

Mi-e dor de galbene gutui,

pe care ni le cocea mama;

mi-e drag poteca s-o mai sui.

Mi-e dor de serile de iarnă,

când mergeam la vecernii.

Mi-e dor de cina de la vatr