Blog

... mai ţii tu minte

când eram tineri

şi credeam în cuvinte?!

Eram vârtej de flăcări,

gata să alinte,

iubiri şi patimi

din senin ivite.

Şi se perindă vremea

prin noi cuminte,

nici nu ne pasă

de anii de dinaite;

iubita mea,

mai ţii tu minte

când eram tineri

şi cred

Răbdarea m-a învăţat să număr clipele din palma

căuş aşezată pe genunchiul sprijinit de bărbie.

Aştepta să vii,

să-ţi odihneşti zborul,

să-ţi ostoieşti setea

din lacrimile cerului adunate şi cu cealaltă mână,

printre picurii de sânge storşi de timp,  

r

Ei, şi-ntr-o zi, cam pe la asfinţit,
De ei se-apropie un oarecare:
Adus puţin de spate,-ncărunţit,
Ce spuse:''-Dragii mei, ştiu ce vă doare;

V-ajut pe cât şi voi mă ajutaţi;
Cunosc povestea voastră de iubire,
Ai voştri ochi sunt, cum observ, miraţi,
P

Să închizi durerile între pereţi de sare
fără să învinovăţeşti pe alţii pentru ele,
aşa cum iroseşti aiurea energia
din care ai putea trăi frumos,
de n-ar erupe din interior instincul vanitos
al depărtării şi întrecerii cu Dumnezeu.

Ai obţinut totul u

rătăcit prin pădurea cuvintelor

câteodată încerc să scriu un poem

și mă trezesc rătăcit printre cuvinte

ca într-o pădure virgină de unde nu mai pot ieși,

încerc să mă orientez după mușchii copacilor,

unde e nordul, unde e sudul, vestul și estul,

dar mă in

Murmur... de cuvânt

trist, şopit, rar

în tine poţi speranţa,

nu va fi în zadar.

Alungi nevrednicia

celor ce nu cuvântă

când glăsui-vor stele 

şi va doini izvorul...

un murmur de cuvinte

asculţi

cutremurat

o lacrimă îţi cade

pe alb

un mac arzând

Tu - pururea cuvânt

se duce satul

în satu-n care m-am născut

mai sunt acum câţiva ţărani,

din ce în ce o duc mai greu,

împovăraţi şi ei de ani.

şi râul a secat pe albii

şi sălciile s-au uscat,

prin case umblă magaoaia,

se duce satul… şi-i păcat!

se duce satul în trecut,

cu mio

Nu sunt ...


Nu sunt o ființă ce mimează,
o trudă-n drum, sau greul trup,
nici învierea la amiază,
când timpu-i șubred, parcă-l rup.

Sunt doar un dor, dor de lumină,
un vis mai nins, sub vremuri reci,
tu răsărit de lună plină,
să te oprești

Repetam paşii sufletului, în gând, cu paşii mei, pe urmele lor,

la milimetru de clipă până când mi-am zis că nu mai vreau să mă joc aşa.

Am realizat că nu mai erau urme în doi.

Timpul le prăfuise, iar eu le-am şters cu fiecare suflu.

Respiram, existam

ca un zbor

liniștit,

de cocor,

îți e mersul pe stradă.

ai în geantă

frunziș de livadă,

te-mbraci în arome

de pruni, de caise,

de piersici zdrobite

în teascul cu vise…

zâmbetul tău e furat

din tainic alcov de palat

iar ochii-s o verde otravă

cu stropi de lumini pr

Force One

 Suntem în luna de miere; o lună mai întârziată dat fiind faptul că ne-am căsătorit în urmă cu 25 de ani, dar    mai bine mai târziu decât niciodată!

-Parisul, situat în partea central-nordică a ţării, pe fluviul Sena -citeşte soţul de pe ne

Îngerul meu nu seamănă cu ceva cunoscut
mai degrabă aduce cu o desprindere de suflet,
o negare a existenţei pământene
devenit ocrotitor cu aceasta
mai mult decât o speranţă într-o formă nevăzută.

Dar ce poate fi mai întrupat decât visul apoteotic?

Sunt

Nu. Nu vreau să intru în bucata ta de linişte.

Nu vezi ce albastru e cerul la tine ?

Ar însemna să-l stropesc cu mine,

să mă iubesc doar pe mine.

Mai bine vino tu în pata de mine,

în zbuciumul meu

şi-n aerul tuşit de vreme,

să-mi găsesc liniştea mea.  

Scanez timpul pe foaia de hârtie.

Arată ca şi cum aş fi făcut o electrocardiogramă.

Mă apucă febra şi tuşesc în convulsii. Fluimucil,

în mod repetat, am să iau, să expectorez golul de tine.  

Nu.

Nu-ţi fie teamă.

Mie mi-e bine să am temperatură.

Temper

Mă grăbesc în timpul meu, să-l ajung pe al tău.

Alerg cu privirea, norii, îi împrăştii, alung

teama, încălzesc ciorba resturilor din mine.

Înghit găluşca şi fug la scoală să-nvăt că timpul meu

eşti tu, sufletul meu şi nu, nu mai ştiu să scriu.

Din cal

Zgomot mult în bătaia literelor din cuvânt.

Îngenuncheam gândurile în poala sufletului,

cu mâinile căuş, a rugă, să mă simtă,  

să ştie că sunt, când tac.

Nu aud şoaptele cerului, dar el, mă vede ?

Îmi strâng lacrimile, stropi de ploaie şi toate le (

Sunt înapoia mea pe un drum cu hârtoape,
ce l mai mare-i griul din viaţa de iepure
care se sperie de propriile-i umbre,
functionez ca un ceas răsturnat pe masă.

Nu ştiu cât o să mai rămân de pază între pereţii
dintre numerele care se succed regulat,
s

SIMT SPINI DE DOR...


Simt spinii care cresc, arzând în dor făclii,
troiene amintiri din toamna noastră...una,
în dorul meu de tine topi-voi...câte-o zi,
căci martoră ne-a fost și Poarta și pădurea.

Curând vor îngheța, cuvintele sub brumă,
tr