Blog

Zăpezi şi muguri,

verde crud...

fuioare de soare

pe cumpăna zării.

Lumini şi umbre

alb nedefinit

tenebrele nopţii...

lacrimi şi speranţă

pe cumpăna sufletului.

       ÎN  SUSUR  DE  IZVOARE

E un loc cu sudoare și emoții găsit

La poalele pădurilor de brad, sub munte,

Unde o vară-ntreagă cu drag ne-am întâlnit

În susur de izvoare și-n boncănit de ciute.

Ne căutam răcoarea în sufletele arse

Precum piatra de var în

mă simt cuprins de-o tainică privire,

de acea picătură de lumină

pogorâtă din strălucirea

Stelei de la Răsărit

reflectată de ochii tăi,

prin inima ta

care-mi vestise

întreaga deschidere

a micului dar imensului tău univers!

asemeni magilor de-odinioară

purtat

Întorc visele din noapte peste somnul din zi

când ochi-şi aleargă privirea nemişcată de lume.

Mda.

Încep să sap din nou pământul

până dau de acel colţ din adânc cu eul din mine

şi să-i dau apă proaspătă, să bea, să prindă culoare în obraji.

Roşu să fi

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiu

De judec cu stângăcie, vai, doresc a-mi cere scuze!

Însă-s tare dezgustată de sistem ce-mi stă prin muze,

Şi mă-ndeamnă cu mâhnire, revoltă, încrâncenare,

Să îmi vărs amărăciunea. Cât aş scrie-n “card îi doare”!

Sănătatea cere şpagă, moartea, programar

Pe aripi de vânt ușor..
Din înaltul zărilor,
Tu coborî cu strai frumos
Auriu și luminos....
Cum coborî așa ușor,
Prin păduri și pe câmpii
Florile tu le înflorești
Și natură o trezești...
Aduci păsări călătoare
Triluri dulci de dezmierdare..

Nimic mai milostiv decât lauda Domnului
de teama greşelii devenită păcat
ce-mi scormone sufletul
cu suliţe de sticlă,
de somnul mi-l face coşmar
şi mă trezesc speriat.

Cum altfel se poate ieşi
din ghearele transpiraţiei reci
decât prin împăcarea cu si

În ochii tăi citesc regretul
că nu poţi da anii-napoi,
Şi-ai vrea acum să ştii secretul,
cum poţi clădi un drum, în doi.

 Mai sunt așa puține primăveri

 În viața cu petale ofilite.

 Să le sorbim cu ochi închiși, iubite.

 Să respirăm speranțele de ieri.

 Să ne-mbăiem cuminți în verde crud,

 Iar cerul să ne spele de păcate.

 De ne-am greșit, uitate fie toate.

 Nu vreau să știu

(Foto de aici)
Când ai plecat absurd nici n-am știut
Ce vis nebun, amar, necunoscut,
Mă va-ntreba în nopți plânse de dor:
În zori și absoluturile mor?

Azi nu mai am nevoie de-un răspuns,
Chiar de te caut unde te-ai ascuns,
Sperând să îmi zâmbești și c

Ești visul ce-am visat în altă viață,
Ești visul ce doream să se-mplinească,
Aștept de mult clipa dumnezeiască,
Dar mă întreb: -Oare, aș face față?

Mă vei salva, albastrul de-aș pătrunde
A două mări, naiadele ce fură?
Nu, nu voi pune inimii armură!
Mă

Locul lui, alţii nu-l vor ţinti
nu-s arme care să-şi înghită focul,

ochiul de veghe nimeni nu-l ştie
el vede dincolo de ziduri.

Cum la teatru se trage cortina,
actorii joacă o piesă străină,
înţelegerea se strânge-n haine de epoocă
deschise la bumbi.

Mă

Au rasarit in parul tau de mure
ghiocei si toporasi
de pe poale de padure,
de pe ia ce n-o lasi...

Tu, din jarul de pe poale,
semanata-i macii rosii
peste lanul de pe vale
ce ti l-au lasat stramosii.

Trupul tau frumos de inger
ce se leagana duios,

Ţară, ne eşti de-a pururi

Şi mamă, dar şi fiică...

Pe umerii-ţi, Golgota 

Iubirii se ridică.

acrostih

Plutesc pe-aripa unui vis albastru,
Extaziat fiind de întâmplare,
Tumultul m-aștepta sub cer cu soare,
Reflexe sidefii-și-ncearcă-un astru.

Un râu intonă-n note cristaline;
Brodat, un pod de flori îl înconjoară,
O, Doamne, visu”-acesta înfioar

Dimineaţă sticloasă

cu soare-nghiţit de norii de zgură,

cu fulgi de zăpadă răzvrătiţi în copaci,

şi cafea risipită-n tenebre zglobii.

O nălucă-femeie

cu frunte verde, cu aripa frântă

şi lavă-mpietrită în sănge

rătăceşte  pe strada pustie,

se lipeşte de zidu