Blog

Ştii că nu fac promisiuni sau jurăminte,

nici nu blestem, nu fac declaraţii de iubire.

Tremur când aud două cuvinte-nvechite

rostite grăbit pe buze străine, arse de sare.

Suspin când aud nefericitele iubite,

grăbite, seduse  cu numai două cuvinte,

stârne

Mi-o purtam în spate, ca pe o haină,

Când orice ființă avea o jumătate
Ochii la cer mi-am ridicat și-n taină
Cerut-am trup pentru singurătate.

Toamna, după ce începea scoala, începea campania agricolă. Era o definiție umoristică care circula printre noi: țăranii sunt acea pătură socială care ajută elevii, studenții și armata la strânsul recoltei Astfel încât colegii mergeau la cules cartofi

Sunt pe banca de întâlnire şi stau de vorbă

în limba noastră, a amintirilor, cu tine, tată.

Şi tac şi ascult şoaptele vuite. Nu ştiu dacă de Suflet sau de vânt.  

Nu le înţeleg acum. Le strâng pe toate şi-n noaptea care bate la uşa zilei,

am să deschi

Pâlpâie lampa tăcerii
cu fitilul rău scurtat
au venit iarăşi hingherii
însă câinii n-au lătrat

Cu fitilul rău scurtat
gata sunt să explodez
ca să fiu din nou bărbat
înfloreşte-un tei ce crezi

Gata sunt să explodez
au venit iarăşi hingherii
ca să latre chiar

Deşi la început pare eternă, din nefericire nu este aşa.

Astăzi mă simt o singuratică, exilată între marile dureri !

De ce nu ştim să delimităm exact sentimentele pentru o persoana care la prima vedere ne pare un suflet bun, blând şi frumos... ?!

De obi

 Din adânc de mare îmi extrag esența

 Liniștii profunde-a gândurilor mele

 Si privesc coralii cu indiferența 

 Unei stânci din munte ivită printre stele.

 Si o pace rece greu mă înconjoară,

 Bezna îmi pătrunde întreaga neființă,

 Zambesc acum în sine pent

Destin

Stă în poartă o bătrână,

numărându-şi anii grei,

printre florile de tei,

streaşină-şi făcu din mână

de scântei.

I-au plecat copiii-afară,

să lucreze la străin,

pe acasă rar mai vin,

se roagă să-i vadă-n ţară

spre alin.

Tristă bătătura tace

şi bătrânul

Ce fericită eşti, femeie! 

Căci ţi se-nchină versuri dulci...

Prolog de taină, mângâiere...

Altar spre neştiute rugi. 

- Loți baci, cu restul scândurilor ce faci? Că-s cam putrede...

- Eu  plătește la mine o țigan să le duce la gunoi... Asta e! S-a dărâmat, s-a dărâmat, bine că nu este prins cineva sub ei! Ioi! Iștenem, iștenem... Și a plecat mormăind, necăjit.

Casa lu

m-a pedepsit îngerul cu portret în creion
mâna ta picta stângaci fire de păpădie
ți-am spus că iarba nu se poate ierbi
frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus
nu bate vântul nu plouă nu (mai) ninge
fără umbra iubirii ca o stea ce

sunt

sunt aer şi lut,

doar umbră şi scut,

spulberat nisip

cu suflet şi chip.

sunt mască şi apă

şi timpul m-adapă,

cu anii mei goi,

în chip de strigoi.

sunt cărare şi vis,

amintire, abis,

petală de flori

în mii de culori.

sunt dorul fierbinte,

pierdut în cuvint

Tu ești primăvară, un alb ghiocel,
Știi tu, femeie, cât te-asemeni cu el?
Gingașă, mlădie, aproape te frângi,
Vitregiile vieții, tu știi să învingi.

Mâinile mele fac minuni
pictează suprarealist visele
şi oamenii şi le recunosc în ele.

Degetele-mi scapără fulger în culori
intră dincolo de unde ochii văd
şi ucid cu privirea din umbră.

Orizontul unui timp se tot caută
sub un cer unde zeii se întâlnes

Mă duc la cruce la părinţi

În sufletu-mi zdrobit de dor,

Cu glas de clopot mă îmbrac,

Tămâie, flori de liliac

Şi-o rugăciune port uşor.

În orice zi îi pomenesc,

Cu mult respect, la cei săraci,

Împart lumină şi colaci,

După-obiceiul creştinesc.

Ţărâna scald

  Înţeleptul e individul care face să crească trandafiri pe drumul plin de spini.

    S-ar putea ca moralitatea să formeze conştiinţa. Nu s-a întâmplat însă până acum ca moralitatea să formeze o conştiinţă perfectă.

    Marele noroc al clasicilor este

MĂ SIMT LEGAT DE GLIE

Mă simt cu tălpile lipite

De glia care arde în adâncuri

De mii de ani atâtea oseminte,

Ce azi sunt fleacuri și nimicuri.

Mă simt călăul vinovat;

N-am fost contemporan cu ei,

Să fi putut să-i fi salvat

Din gheara morții, de mișei.