Blog

Când Dumnezeu a împărţit harul literar

Când Dumnezeu a împărţit harul scriitoricesc, eu am fost prima la Porţile Cereşti. M-am agăţat cu îndârjire de ele, hotărâtă  a nu lăsa nicio muscă înaintea mea. Mulţi voiau să-mi ia locul! Talazuri de oameni mi

           , sub influenţa GRICORE VIERU 

cu viaţa

să mă iau la trântă

când ştiu că doar

cu moartea mă-nsor?

C-apar

pe drumul vieţii mele

oameni, pietre, piedici,

e şi normal-n

al nuntirii mele

cu tine Moarte.

De supărat mă aflu-n cale

de semeni, situaţii

Cu cheile cui voi intra
pe poarta soarelui dimineaţa,
nimeni să nu mă ştie,
doar să mă primească
cu ofrandele cerului cunună.

E mai devreme de încolţirea seminţei
din care lujeri se vor naşte
înălţându-se falnici
prin judecăţile drepte.

Lumina topită-n

Auditia nevrozata are loc doar atunci cand,

Tracul ti se instaleaza si te face cam boland,

Atunci ti se -ncurca toate, nota nu o recunosti,

Si la o bucata faina, tu canti doar in timpii prosti,

Sau se -ntampla  si alte cele, o iei razna pe sub ton,

Astfel

                 în memoria poetului Grigore Vieru

Ai adormit

cu gândul sprijinit

de-o Mânăstire…

Ai adormit

şi somnul tău

e mai presus de fire.

Frământ în palme vise…

şi mă gândesc

cine mai trece oare

pe Prut… înspre noi –

vorbind în grai românesc ?!

Se pun

luna urcând pe-un crin de lumină

înfloreşte-n cleştar de cuvinte

dorul meu ce colindă tăria

şi face litanii şi zboară nebun

în zori melodici prin dimineţi albastre,

visez cum îţi deschid mâinile tale

ca pe nişte trandafiri cu degete petale

cum chipul tău r

Nu pricep ce se întâmplă
cum te-ating abia respiri
mori cu degetul la tâmplă
într-un pat de trandafiri

Cum te-ating abia respiri
parcă eşti un fir de iarbă
primăvara din priviri
doar în verde mă întreabă

Parcă eşti un fir de iarbă
mori cu degetul la tâmplă

Întâi cu mine să încep,

Mărturisind un avatar:

Cînd dela lume nu percep

Mi se ... percepe din salar.

să am
colţul meu,

să stau pe pridvor
sau în verandă

într-un şezlong,

din lulea să-mi trag amintirile
şi-n văzduh să-mi înalţ dorurile,

să-mi privesc copiii,

viaţa-n tot ce mişcă
cu flăcările
ce ling lemnele
din şemineul încălzit

cu lumina
joc

Îi vezi în parc de dimineaţă,
când somnoros la muncă treci
şi-ţi spui în gând: da, asta viaţă!
Eu mai am mult... pân' la şaizeci!

Îi vezi ades, citind ziarul,
sau cu nepoţii la plimbare,
pe unii aruncând cu zarul,
sau stând tăcuţi pe sub umbrare.

Râvneşti la

Îţi place mult iubito cu mine să te joci

Copilăroasă eşti  şi plină de mister

Pe-aripi de vânt precum un înger pleci

Lăsând doar vocea să-ţi răsune din eter

Cuvântul tău e dulce ,micuţ răvaş cu miere

Când îl ascult, sufletul chinuit de dor vibrează

Eşti t

Tu stăpâneşti lumina
din ochii care te privesc

respirând încrederea
cu degetul pe rană.

Tot ce mă surprinde
e surâsul diafan
mai zelos decât inima
care bate cu putere.

Urâtul în vrajbă se pierde
cu nimicul din care fuge
jupuit de înţeles.

Întunericul se

Apoi s-au despărţit, ce gust amar,
Şi câtă întristare-n ceea seară!
"-O, Doamne,-şi spuse fata, e-un coşmar,
Ori adevărul care mă doboară?"
El însă, optimist ca niciodat'
Zâmbea gândind la ziua următoare:
"-Voi fi ferice:iată,-mi va fi dat
Un dar ce,

Azi, că tot veni din piaţă 

Cu o lubeniţă mare,

Mă plânsăi că greutatea 

Nu ar fi pentru cocoane. 

Cum că-i greu, că sunt nervoasă, 

Că mă doare tare capul...

De atâta tavertură 

Ajunsăi să dau de dracu. 

Zice domnul "99",

Doct, rasat, printre măsele:

- Ce năp

INGRID-PRIMII PAȘI ÎN VIAȚA DE FEMEIE

După o zi frenetică, cu frământări și agitație , însorită, coboară în asfințit o seară care imi dă o nouă oportunitate de a mă aduna din împrăștierea zilei, de a-mi pune în ordine ideile de a lăsa să curgă pe apa

Pătrund în memoria timpului
un joc limpede şi misterios
zăresc o lacrimă
pe care vântul o desprinde,
gonind-o mai departe...
clipa vibrează miraculoasă
în ceas de împlinire
o forţă nebănuită
inima-mi cuprinde
o lăcrămioară,
sub tainica ei rouă
aprinde o scântei

între mine și mâinile tale secundele își pun inele de inox
ți-aș săruta cea (mai) din urmă stea/steaua fără nume/
dacă timpul nu ar scădea din iubire câte o secundă
mi-e o teamă de uscat de sărutări anonime
îți port noaptea timpului genuin la picioare
leg

Am renunţat

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Am renunţat să mă privesc
Oglinzi nu mai există
Necontenit eu le zidesc
Mi-ascund privirea tristă.

Încercănat şi obosit
Duc versul meu la buze
Sărutul meu încărunţit
De gânduri prea confuze.

Nu mă opresc şi mă târ

Tăcerea

Tăcerea,este lupta din cuvânt,
e răstignirea din trăirea mea divină,
sau neteda cărare pe pământ,
iubirea doar, mi-e singura lumină.

Aș vrea de mână să alergăm, tu știi,
ceci fără tine cerul mi-e Pământ,
și-s îngropat în văi sau poate

Ești cea mai frumoasă 

Ești mai frumoasă decât tot ce mă înconjoară, 
decât tărâmul vis din porți ce-adie, 
de vorba mea rostită a câtă oară, 
de zorii zilei ... sfântă poezie !