Blog

Singuratic şi albastru

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Sunt singuratic şi albastru
Nerăbdător, nu mai aştept
Armurii îi mai dau un lustru
Şi plec să lupt pentru ce-i drept.

Sabie n-am...nu folosesc
Şi mintea mea mereu alege
O luptă în care nu rănesc
O lupt

Onorată instanţă
şi dom` preşedinte
stanţă după stanţă
poetul ne minte

Dom` preşedinte
s-a depăşit măsura
scrie prea fierbinte
exact cu gura

A depăşit măsura
stanţă după stanţă
uitându-şi natura
onorată instanţă

Şi dom`preşedinte
delapidează cuvinte

Costel Zăg

Mă transform în anonim

Îmi beau cupa de venin
Și mă-mbăt printre cuvinte,
Un străin fără de minte.

Nu contest că e absurd
Să trăiești filosofând,
Să iubești. Dar la ce bun?
Sunt un filosof nebun!

Am crezut în dimineți,
Am pus luna în peceți,
Infinit la

Gândul a (s)pus la mână, stop.

Să mai păstrez un strop de sânge-n degete,

să simtă Sufletul, dorul, când îl strâng în braţe.

Nu-l mai picur pe hârtie, în cuvinte.

S-ar murdări şi ea

şi eu n-aş mai avea putere

să-mi ţin în frâu sentimentul,  

o vreme.

A

La adăpost

La adăpost de noapte timpul ninge,
o liniște în largul sfânt al zării,
un univers, al tău, stând mă convinge,
de un blestem tăcut, la Porți...durerii.

Nu mă întrebai, dar eu îți răspundeam,
în vadul așteptării care trece,
cât timp

umbra ta

jocul memoriei e un descântec

 împotriva iubirii,

seara mai ales privesc

 prin pielea aburită a cerului;

vântul trece cu degetele răcoroase

 prin părul nostru,

o idilă cu lumina

care iubeşte copacii şi sărută

verdele mugurilor diafani,

ferestrele se

Dac-aș putea să mă întorc în timp,
Te-aș fereca în lanțuri să nu pleci;
Te-aș îmbrăca în veșnic anotimp,
În flori de măr pierdute pe poteci.

Te-aș aromi în cântece și ambră,
Ca pe-un poem născut din absolut,
Din infinit ascuns în fir de iarbă
Și dintr

Pe cerul tău

sunt nor,

tu floare de colţ

eu, iarbă,

suspin feciorelnic

pe altarul iubirii.

Rotindu-mă în timp,

în prag de primăvară...

caii-i porneam hai-hui,

uitând de toate...

mereu îndrăgostită

 de toate culorile spicelor

în pârg...

şi-mi ard rug de frunze

când trec prag spre apus...

iarna mă îmbăt cu parfumul 

zăpezilor...

troienite peste inima m

Mâinile mele fac minuni
pictează suprarealist visele
şi oamenii şi le recunosc în ele.

Degetele-mi scapără fulger în culori
intră dincolo de unde ochii văd
şi ucid cu privirea din umbră.
Orizontul unui timp se tot caută
sub un cer unde zeii se întâlne

Privesc în noapte, pe fereastra mea de cer, în urmă

şi gândesc să (mai) fac un pas fără urme, să nu simt

că se termină zborul,  

ca n-am ajuns să trec linia de sosire

înainte să-mi aştern zăpada pe străzile din trecutul clipei de mâine,

să simt dorul

O lume de vată

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Mă pierd într-o lume de vată
Rătăcind adânc în uitare
O lume atât de ciudată
Pentru mine eterna chemare.

Înconjurat de imensul ocean
Biet suflet cuprins de vâltoare
Haotic lovit de absurdul uman
Încerc să găse

iarna şi-a schimbat culoarea

ascultă iar cum neaua cade

tot viscolind învârtejit,

a obosit cerul de nori

şi iarna şi-a schimbat culoarea;

doar sentimentele nu mor,

nuanţele de disperare

trec de la dragoste la dor

şi cad în moartea din ninsoare;

amurgul ierni

OMUL...
Laura Schussmann

Ce este omul ?
Eternă și retorică întrebare.
Până la sfârșit de renunțare,
Printre atâtea gânduri nerostite,
Vom găsi răspunsul, oare ?

Atâtea întrebări fără răspuns
Ne punem singuri despre noi,
Când am uitat sau n

Nu am să-ti mai cer vreodată ce nu-mi vei putea da,
Și nici nu am să te acuz sau să te întreb de ce ai plecat la ea...
Nu am să-ti mai cer cuvinte multe și fără de sens,
Și nu am să te acuz ca nu m-ai înțeles.

Nu am să-ti mai cer cuvinte, gesturi sau i

Promisiuni

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---
Iarna o topeşti în gene
Promisiuni ascunzi sub pleoape
Simt privirile viclene
Şi mă taie, ape, ape.

Scheletice umbre aleargă-ncolţind 

Lumina apusului tandru... Tu plângi

Petale de crin... Se aude şoptind 

Otrava din frunze de leandru... Adânci, 

Şi reci şi pustii sunt cărările nopţii

Şi-n fiece suflet e veşnic o stea...

Luceşte în urmă-i secera morţii.

F