Gânduri multe-
praf de stele,
mă inundă ca o mare,
noaptea vin în carusele,
mă trezeşte-a lor chemare..
Inima se-nveseleşte,
se preschimbă în vioară,
bate  sprintenă,
iubeşte,
simte muza protectoară
cum se-aşază,
tacticoasă,

lângă ea şi o îmbie,
clipa este no

poemul timpului

dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meu

să mă odihnesc în acest univers solitar

aruncând fulgere albastre spre această lume

lasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul

de frunze al acestei solare toamnă

ca într-un palat de cristal

În drumul umbrei

Rămase în cutia poştală,
memorii decolorate,
neatinse de eclipse inelare,
scrisori îngălbenite de timp,
nedeschise de praful atâtor ani,
impregnate de mireasma
frunzelor aurii şi de lacrimi uscate.

Sentimente puternice
nu pot

Dorul meu de fapt e-o... doară
Și durează cât odorul:
Crește iute și-apoi zboară
Cât să-i ducă maica dorul...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și de dorul meu o doare,
Ca pe mine, prima oară,
De a dorului ardoare...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și durând-o

Ce e omul pe PAMANT,

Frunza leganata-n vant,

O frunza care se naste

Fericirea o cunoaste

Apoi creste, infloreste

Dupa care s-ofileste

Iara ofilirea sa

Lasa-n urma-ntristarea

Cum padurea se-ntristeaza 

Cand toamna o spoliaza

Asa-i omul pe pamant

Cand vede-un ort

Rotiri de aripi pe-albastru zenit

Rotiri de aripi pe-albastru zenit,

În unduiri rătăcind fac paradă,

Ploaia de frunze ce cade-n şaradă,

Urzeşte covor cu fir aurit.

Scârţâie carele pline de roadă,

Sub candela lunii cu vânt liniştit,

Gratarul ne-mbie la pui

Te-am căutat prin risipire să te-adun
din infinituri şi din colb de stele,
din fiecare Evă să te recompun
imagine din visurile mele.

Şi preschimbată-n pasăre după vreo stea
ca fata de-mpărat ascunsă după lună,
aş vrea să te cobor cu mâna mea
încet, încet,

 În goana gândului fugar,

Aștern un rând, în care, iar

Înalţ spre cer o rugăminte,

Din cele, ce au iz fierbinte.

M-ajută vânturi ce sunt reci,

S-a las frumosul pe poteci,

În geana cerului albastră

Străjer în lumea nelumească.

Şi stelele cu-al lor decor,

A

- De ce plângi? o întrebă el mirat.

 - De fericire și de durere în același timp, răspunse ea cu glas tremurând și cu lacrimi la colțul ochilor.

De fericire că ești acum lângă mine și de durere că vei pleca peste puțin timp și iar voi rămâne doar cu ami

.Razele lunii se răsfrâng

TOAMNA BOLNAVA

Traim o toamna bolnava .
Vantul flamand ,
doarme pe frunza suava
lipsita de verde si gand .

S-asteapta in inimi mutatii
fara a cauta necuvant ;
norii cersesc gravitatii
din cerul rece , boland .

E o toamna fara abisuri ,
suflete goa

L-am mângâiat pe Nicolae Bălcescu

cu timiditate şi cu răutatea omului

ce poate atinge cu greu valoarea materială,

i-am admirat ochiii pătrunzători

ce-mi citea în suflet descântecul nopţilor albe,

faţa avea o parte din frumuseţea lacrimei,

alunecând anevoi

   Într-o zi de octombrie, razele soarelui se ascunseseră de toamna care îşi făcea loc triumfător pe la noi şi un stol de ciori spărgeau liniştea cu croncănitul lor. Ascunderea lor albise cerul şi gonise norii pe drumul Universului, din cauza unei pâ

Nefertitică Ramonă,
De aș fi zeu-faraonul,
Te-aș clona, aș pune-o clonă
Zilnic să-mi sărute tronul...

Cleopatrică Ramonă,
Cezar de aș fi, în grave
Desfătări de primadonă
Ți-aș cerși în patimi, ave!

Penelopică Ramonă,
Semizeu de-aș fi, Ulise,
Demon de a

Ieri îndreptându-mă spre casă am ajuns lângă o florărie. Admir buchetele de trandafiri și de garoafe, mă opresc puțin ca să miros crinii și freziile florile mele preferate. În spatele acestor minuni coborâte parcă, din Rai, există însă ceva pământean

Semnele pe care le descifrez
săpate în piatra destinului
sunt aproape şterse,
ceea ce vor să spună
pare rupt din alt univers.

Simboluri ciudate îmi răscolesc memoria
mai adânc decât pot să ştiu,
ca viermele face tunel
în mărul discordiei.

Inima şi sufl

lumea s-a retras în sine

de-atâtea urlete lumea s-a retras în sine

nu-i mai plac războaiele cu babuinii

n-o mai interesează toamnele banale

frunzele sunt o poezie prea ermetică

pentru urechea astupată cu ceară a

acestei lumi care mimează viața într-o

atmos

între liniştea lucrurilor
şi aburii ploii
stă mărturia a tot ceea
ce nu poţi să atingi

şi totuşi în intimitatea lor
toate lucrurile respiră