Blog

proză poetică

la ora patru femeia

a închis abecedarul grăbită,

în sufletul ei s-a făcut seară,

 alungă fluturii din casă

pe fereastra larg deschisă

 și se demachiază,

 apoi își aruncă rochia de pe ea

 plutind ca o balerină

în liniștea clipelor ei fericite,

tr

În murmurul de cer ca mustul la dospit,

A răsărit un zâmbet pe chipul meu umbrit.

E zâmbetul speranței, cel fără de cuvinte,

Ce înfloreşte-aevea pe căi de luare-aminte.

În visul mult prea tânăr, ce azi pare vrăjit,

S-aprinde Carul Mare pe cerul ce-i cern

umbra

salcâmii, soarele și câmpia,

umbra lungită

până la marginea vremii,

pe cerul ruginit

înfloresc stelele,

nu trece nimeni hotarul pustiei,

doar femeia în care înfloreau

 toate visele mele

vine ca o iluzie sub fereastră

să-mi toarne otravă

și neguri în gând

Rondelul Frunzei

Mă doare frunza de pe ram,

Când vântul rece o apasă,

Să-şi strige timpu-n macadam,

În plecăciunea-i dureroasă.

O vară ne-am şoptit la geam,

Acum, privind neputincioasă,

Mă doare frunza de pe ram,

Când vântul rece o apasă

Şi-i curmă doina,

mireasmă

în cvadriga toamnei

trec prin imperii

 de singurătate

ca frunzele ce urmăresc

 cărările goale,

timpul visării a trecut,

acum nu mai ascult

decât vorbele vântului

de miază-zi

care-mi duce mireasma

femeii iubite spre tărâmuri

de basm.

când mă voi întoarc

Aici,

mi-am aruncat ancorele de timp

pe cel mai  tare pietriş,

printre cele mai frumoase piscuri;

un munte făcut pentru soare şi stele!

Cu braţe de fier şi priviri de răpitor

am mascat fără emoţii armamentul

dar gândit, oricând la-ndemână!

Vremurile... m-au

Ora se-ntinde între noi, toarce

ca o pisică mulţumită

devine vreme, vremuire,

cade spaima

de mâine, implacabil

se-adună norii, răscolesc

ca nişte tauri negri ţărâna

trupurilor calde

pisica toarce, munţii crapă,

orele se prăbuşesc în fluviul

fără apă, de-a val

Iubire, balsam pentru suflet

Arsă e vatra de gânduri mocnite

Frământat este EUL de multiple ispite

Din ceruri deschise el însă se adapă

Şi-n rouă de flori cade  încet pe pleoapă

Mulţime de gânduri se întrevăd în eter

Şi EUL absoarbe esenţa din adâncul mi

Dezbrac durerea

peste catifeaua nopţii

fără strălucire

unde cerul

îşi revarsă flămând vraja,misterul

dezbrac durerea în valurile

amuţite ale mării

care nu are ochi să vadă

nici urechi să audă

zbuciumul necontenit ce cheamă

la speranţă

deşir gândul în mii de fi

Ah, iubito, rău mă doare

Dorul pripășit în piept,

De cînd m-ai pus în uitare

Și te-aștept să vii, te-aștept!

Aș pune vid în depărtare,

La „te iubesc” să-mi dai accept,

Iubirii mele dăi crezare

Și te-aștept să vii, te-aștept...

A fost o clipă de rătăcire,

zâmbeşte-i toamnei!
cum ştii doar tu,
cu palmele în şolduri,
legată strâns la brâu
şi spune-i vorbe dulci,
alint-o că e tristă,
ea ţi-a dăruit
gutui, mere şi nuci
şi şterge-i, în batistă,
năsucul ei răcit;

pe mine m-ameţeşte
că vinul s-a acr

iubito, cade frunza,
mai vino și m-alintă,
că mi-i uscată buza
și limba mă irită,

de-aceea mă alintă,
să nu mă lași hai-hui,
ca toamna să mă mintă,
că sunt al nimănui...

și să nu cadă bruma
pe ochii mei verzi, încă;
se cam îngroașă gluma
și toamna îmi

Ploaia dansează
pe aleile nopţii
flori de trandafir
suspină de dor
şoapte de iubire
se risipesc...
sub culorile timpului
frunze cu aripi răsfirate
plutesc lin
în evantai de miresme
se aude suflu de vânt
în paşi uşori pe ram
alunecă între tăceri
privesc stele
ce

singurătate

leoaică e  singurătatea mea,

o toamnă, vânt turbat, sau cucuvea,

pe unde merg mă însoțește peste tot,

întunecat, octombrie plouă mereu,

se joacă picăturile pe geamul meu,

ca hoțul am luat noaptea la spinare,

în zori sunt pajujul cupidon ce moar

Un trandafir tandru şi galben
cu irizări de lumină
gelozia-şi ascunde
în cearcăne la femei
întoarse din tăgăduite iubiri.

Şoptiri în apele somnului,
visări cu peşti de argint
pe valurile mării-n răsfăţ
ispitesc inimi ori le frâng.

Urcă pe vârfuri trept

Ploua cu frunze galbene, cu raze de soare, peste clădirile vechi din jurul curții interioare a azilului. Porțile mari, incluse în bolta zidului din față erau întredeschise și lăsau să intre rumoarea străzii principale și vocile celor ce așteptau auto