Blog

Drăguţă Iarnă, bine ai venit!

Natura-n straie noi azi s-a îmbrăcat,

Pe jos şi-a prins oglinzi strălucitoare,

Fulgi tandri zboară-n taine-ameţitoare,

Chiciura ghirlande-n pomi a agăţat.

Văl alb, pictat cu stele plutitoare,

Puse peste satu-n vise cufundat,

E noapte rece-n orice gând,

Ca flăcări umbre joacă-n rând,

Tresar poteci fără culoare

În timpul, care, nu mai doare.

Îmi picură cerul în șoapte,

În dansul norilor din noapte

Şi ţes din pulberi noi poveşti,

Poveşti cu cele, ce-s lumești.

Sunt din poveștile

Caut drumul prin hățișuri
Şi îmi pare-ntortocheat,
Drumul vieții, văi, urcușuri,
Drum, pe care-am colindat.

Caut pata de lumină
În bolta cerului senină
În ninsoarea ce s-aşterne,
În ploaia, care, cerul cerne.

Caut leagăn de tăcere
Ce-a ascuns a mea

Într-o vreme de neştiinţă şi patimi de stăpânire,

fariseii vorbeau mărind: un creştinism posac,

mohorât, amator şi slăvitor de lipsuri,

sărmănie, puţinătate, vetre stinse şi aspre.

Dar Domnul a coborât propovăduind

spre bogăţie, seceriş îmbelşugat,

blagosl

rugăciune

Petale blonde cad din ceruri

Pe creasta stâncilor de munte,

Și bântuite sunt de geruri

Pe vârfurile lor cărunte.

Aștept să treacă înc’un vânt,

Să viu învins, Doamne, la Tine,

Tu ești în cer, eu pe pământ,

Să caut căile divine.

La ce icoană să mă-

Poezie circumstanţială de timp

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Pe-o frunză ruginită, trecută-n mucegai,

O lacrima-i căzută, prelins-acum din rai.

E lacrima iubirii din cerul cel sfințit,

El cerne azi, lumina din ochi, de nori umbrit.

Nu-s norii de furtună, sunt norii albi de nea,

Ce-or ninge cu petale, din nou, în

Hârtia, creionul,masa de scris, gândurile plecate
liniştea o capcană-n care am fost prins,
ferestrele se indepărtează continuu
şi nu înţeleg ce mai reprezintă scrisul

Dacă m-ar interesa ceva de neimaginat
aş simţi o prezenţă in spiritul meu secetos,
c

se face frig în pușcăria mea

se face frig în pușcăria mea

și ninge și ninge

numai paseri flaminge,

se sting ferestrele

la crucea de piatră,

doi câini încă mai latră…

e vremea tăcerilor

când te răsfeți

pe brațul muierilor,

gurile amanților taie

aerul printre ev

CĂLĂTORI PRIN VIAŢĂ

Călători prin viaţă,

Călători pe pământ

Prin soare prin ceaţă

Cu nori, ploaie şi vânt.

Într-o zi venim,

Fără voia noastră.

În altă zi plecăm,

Ca pasărea măiastră.

Sau, cine ştie

Într-o zi prea mult soare

În altă zi , ceaţă.

Cândva, lacrimi

Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de liniştea din interior.

Policandrul spânzurat îşi aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceaţă-n priviri.

Feţele se sfinţesc umede şi lucioase,
zâmbetele copiilor consimţind cuminţenia.

Nu predic

Câtă țară și risipă
De români fără de țară
Și de viitor ce-n pripă,
Ca la mână, pe-o brățară,
L-am pierdut doar într-o clipă,
Ca pe un bagaj în gară

Într-o clipă de demență,
Într-un ceas de rătăcire,
Într-o zi de somnolență,
Într-o lună de-amăgire,
Într-u

   Printr-o ramă oglindă-nvechită

   am sărit în radiografia sufletului.

   Aici... gândul iubirii adevărate

   dizolva orice formă de răutate,

   într-o ploaie cu flori catifelate.

   Lumina... în naivitatea-i ştiută

   se-mpletea cu arome de mentă.

   N-a

Măria Ta măcar oleacă

O muză pe care am inventat-o
mi-a şoptit apropiindu-se prea mult
ca o piatră alunecând în apă.
O urmăream cum se lipeşte
de pieptul meu ca un coş de fum
şi aşteaptă căldura să o cuprindă.
Tot ce ne mai ţine laolaltă
erau mâinile ca nişte frunze
tremu

După o noapte vine alta la fereastră,
stelele se risipesc prin pomii de vizavi,
moartea trece pe drum.

Privesc până târziu prin geam,
bunica îmi pregăteşte patul şi pledul.
Pe masă mai zăbovesc câteva bucăţi de plăcintă,
mânâc şi lampa dă semne de o

- sonet -

Privesc spre cer ca în albastrul ochilor,
cules din cer şi-adus la tine pe pământ;
cum sfinţii-şi pun să poarte aură de sfânt,
l-ai pus să-mi văd făptura-n oglindirea lor.

Privesc spre cer de parc-aş face-un legământ
că de acolo-n nopţi senine

Câtă vreme stau aprinse-n noapte stelele pe cer
Şi cât mai răsare luna îmbrăcată în mister,
Pe pământ rămâne viaţa, încrustată în natură,
Să îşi definescă clipa într-un timp fără măsură.

Zile pier în pragul serii - plânge clopotul în turn,
Luna stă să le