Blog

TIMBRU

In noaptea asta vreau sa dorm pe-o frunza

si sa-i sarut carnea de lemn aromat .

Sa adorm pe o poarta maramureseana

cu struguri in scoarta sapati.

In noaptea asta vreau sa dorm pe o cruce

din cimitirul Sapantei .

-     acolo cad frunze razand ! –

In n

De-a Apa şi Focul

Vino să te-nvăţ un joc:

Eu sunt APĂ, tu eşti FOC;

Să n-ai teamă când te-ating,

Jarul inimii ţi-l sting.

Când o să cobor în valuri,

Să-mi arunci scântei pe maluri,

S-aprinzi focul dorului,

Eu să sting văpaia lui.

De mi-i auzi, din unde,

Cu

I

De câţiva ani buni, în casa lui Neculai Ştirbu nu mai sună ceasul deşteptător, adică acea chestie rotundă, verzuie, cu cadranul îngălbenit şi mărginit de cifre negre, stilizate, iar deasupra, pe carcasă, având dispuse două capace de oţel, nichelate

ah pădurea mea de taină

ah pădurile noastre albastre

din care-am ieșit la lumină târziu

și-au rărit de tine frunza toamnă

poezia lor  cea dulce  a zburat în infinit

în vârtejuri aiurite eminescizând candori

și bacoviind durerea unei veștejite flori

ceruri

Amprentele noastre 

O inimă plânge în cuvinte, 
o amară constatare sau un dulce avertisment 
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului 
de a te risipi, din prea multă plăcere. 
Ai grijă de visele tale 
şi nu uita de frumuseţea nopţii! 

Pe unde treci

Arcada iubirii

Prin aerul blând al serii,
un cântec delicat se rasfiră în armonie,
o bucurie a sufletului,
o evadare în tunelurile nopţii,
o stare de spirit în căutarea nectarului vieţii,
şoapte arse de căldura viselor pierdute.
Cu mâinile at

Nu îţi voi spune, noapte bună, iară
In mine s-a topit şi disperarea,
Timpul se scurge lin în călimară,
Iar visul şi-a pierdut de mult culoarea.

Se-aude plânsul surd al mării tulburi
Şi valul rece cu alt val se-adună,
Se-nalţă-n cer, sculptează hâde vi

Pe o bancă retrasă
cu lemnul ros de ploi
meditam la frumuseţea parcurilor
prin care n-am trecut,

umbra îmbrăţişa răcoarea arborilor.

Striveam în minte gânduri coapte,
de mi se frângeau aripile plutitoare
şi alunecam pe jariştea abruptă,
crudul mijind în cu

Demult, pe când omul punea-n ce făcea

Iubire și suflet și har

Trăia un Da Vinci ce-n artă sclipea

Și toți se mirau de-al său dar.

Odată picta un lăcaș de-nchinat,

O scenă din sfinte scripturi:

Chiar ”Cina de taină”  ce Domnul a dat

În cinstea preasfintelor

mă joc de-a pitita cu tine viață

mă joc de-a pitita cu tine viață

printre lucruri și duhuri  și printre toamne

să nu râzi de mine să nu râzi

văd numai fantome și umbre de gâzi

orb printre lucruri și printre frunze

cu ștreangul de gât în hohot de râs

calc p

 (cântecul de seară al  fetei cuminţi)

Toamna, mânză arămie,

Cu potcoave de argint,

Se avântă pe câmpie

Scuturându-şi coama-n vânt.

Şi-n galop, prin iaz albastru,

Mână vântul nemilos,

Tot frunzişu-i un dezastru,

Mătură cu el pe jos.

Iar pologul din căpi

De femeie se agaţă întunericul
şi noaptea e în părul ei
cuib de ispite,

de se dezbracă luna
pe fereastră intrând
dorinţa-i se rupe din vise.

Palmele
încercând s-o respire,

impulsul nu-i mai dă stare
şi întâmplarea vine tot mai aproape
să o înfăşoare.

Atât de

Dacă-aş putea…

                    aş răsuci arcul ceasului din urmă…

aş sfredeli timpul

să dăltuiesc

din întortocheatu-mi ghem

capcane

clipelor urâte

celor tăcute 

le-aş urzi

din corzile inimii

culcuşuri dorului

aş scotoci atent

prin breşe

să aflu curcubeiel

Mai încearcă odată
numele Lui să mi-l pui
pe faţă, pe gură şi-n palme,
cu inima săgetând răbdarea
când prin trup îmi urcă
încrederea bătută-n cuie
cu ciocane de piatră.

Întreg dacă mai sunt
am inima în zbor fără spaţiu
până străpunge înaltul,
de nu ma

nu ucideți cuvintele

nu ucideți cuvintele

fiorul lor ne face să visăm

n-am putea să iubim fără ele

cum ne-am mai spune noi

 toate dorurile cum am cânta

 doinele și cum i-am mai spune

mamei dacă nu mamă

cum am mai mângâia iubita

dacă nu i-am spune te iubesc

și