Blog

Mărgăritar

Nu azvârliţi mărgăritarul!

făr'-de-grija

se va întoarce împotrivă:

cu meridianele ucise,

cu stâncile pe care floarea de colţ nu mai vrea să crească, rămase

pietre în pat de apă fără apă,

cu luna ca o tipsie, refuzându-ne

secera subţire,

cu firimit

Voi scrie pe-o aripă de vânt ce suflă greu

În iarna-naripată cu cer atât de rece,

Cu-albastrul fir de gheaţă voi scrie tot mereu,

Pe liniștea străină din iarna, ce va trece.

Voi scrie de iubire pe neaua de tăceri

Ce ninge peste mine ca-n iernile de ieri,

ARDERE

A ars incet icoana afumata ,

Precum  o lumanare ea s-a stins ,

Catapeteasma a plesnit damnata

Cand aripa de inger m-a atins .

Eu ma rugam sa-mi fie ea aproape ,

( pendul ascuns intr-o secunda )

Dar cu un tremur obosit de soapte

Ea tot mai tare-n timp

Dragoste la prima vedere 
poezie [ ]
Zănișoarei mele Sela 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-06-30  |     | 

amintire

mi-au rămas două păsări heraldice-n vie

pe dealul acela din visele mele

și-un nuc ce avea coroana cât cerul

la a cărui umbră stăteai, copilărie.

toamnele cădeau altfel atunci,

se rostogolea soarele pe devale,

din mirajul serilor stelele deveneau

mi-am lăsat ochii

în altă viaţă,

la poarta sufletului

să se odihnească.

Acum

sunt orb,

doar pleoapele

îmi ţin loc

ochilor să cred

că văd în întuneric.

Plecat

în gânduri,

nu mi-am mai găsit

nici ochii,

nici sufletul.

S-or fi ascuns

rătăcind prin lumea de v

ta, e roşu (a)prins

din tangoul ce

valsează

pe albastrul porţii

dintre noi.

Eu

orb, tu

doar împrăştii parfumul

pe urma paşilor tăi

să-l simt,

să nu greşesc

viitorul

sunet să-l sfărâm

pe caldarâmul

minţii din suflet

şi puzderie de stele

să-mi acopere privir

se-adunaseră mulţi oameni curioşi

totul se petrecea cu porţile închise

unii îşi băgau ochii  prin geamurile mici

alţii aruncau înăuntru tot soiul de lucruri

dar castelul refuza să-şi arate secretele

un guru apărut din neant

aducea detalii despre un interio

de lut, l-am lăsat să ardă,

să prindă coajă,

să fie tare,

să reziste la loviturile vieţii.

Doar

de ciocanul oamenilor

din cuvinte,

mi-am lăsat sufletul

ca o plastilină

îmbibată cu stropi

de apă-sânge,

să oblojesc fisurile

ce apar

şi-l bag la copt...

iarăşi.

O clipă nebună

a făcut-o pe ea

să-mi dea în dar

inima ei.

Îmi valsa

sufletul pe stropii

de fericire picaţi

pe faleza iubirii.

A venit noaptea

cu dimineaţa ei mohorâtă,

să-mi spună,

să mă-ntrebe într-o doară,

dacă poate

să-si ia înapoi

ce-i aparţine.

Nu,

i-am

Dor de Eminescu

Luceafăr sfânt, de dorul tău,

Natura-ntreagă s-a schimbat;

Alunecând totul în hău,

De când spre astre ai plecat…

Eu simt că ne priveşti mereu,

Te simt că eşti chiar supărat,

Luceafăr sfânt, de dorul tău,

Natura-

Îmi

conduceam

sufletul cu privirea

pe norul

lung, subţire.

Gândeam

că la capătul lui,

e fericirea

şi o să am norocul

să mă îndrăgostesc,

să apuc

să o ating,

să o simt,

să trăiesc

înainte să primesc

votul de blam

de (re) început de drum

al iubirii. 

16.01

Mii de raze călătoare se preling pe drum umbrit,
Pe șuvoaiele de gânduri, presărând ploi de uitare,
O nălucă își ascunde-n faldul vieții, chip cioplit
Peste-ntinderea tăcută, care speră-n alinare.

Şi, în razele aprinse într-un vals amețitor
Văd desi

"Ca un vis încremenit
ca o spaimă împietrită"
între plus şi minus infinit
poezia pune lumea pe orbită

Costel Zăgan ,  Axiomele lui Don Quijote