Blog

Îngemănată

cu lutul bine ars, sunt

amforă cu braţe...

Bibliografie : Flori pentru tine, ţară,

Tipografia Argeş - Piteşti, 1976

am rămas, am rămas

                          sunetul trupului meu

şi cad încet, încet

                           pe-o şoaptă

lângă trupul tău neîncarnat

                           în partea stângă,

unde privirea ta nu poate ajunge

în partea dreaptă a in

poate că e prima oară când

mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălţare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
şi invers...

strâng în braţe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează linişti
tata
plecat şi el
caută înţelesurile cerului
în

Imn

LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

        Muzica şi versurile Marin voican-Ghioroiu

Limbă dulce, fagure de miere, dor!

Strai regal să pui, Mamă cu amor...

Te sărbătorim. Ne-ai unit în faptă

Şi ai fost cu noi Mamă înţeleaptă

Plânge Mama Ţară, feciorii şi-adună

Stau în unghiurile luminii
unde spiritul capătă trup
şi-n viaţă se zideşte pe sine.

Nu-i cer altceva
decât liniştea în care-mi caut
marginile încrederii rupte

şi singur
prin încercările aspre,
să răzbat ca o pasăre
norul furtunii,

să pot privi flacăra
c

gânduri de toamnă

mă-ntorc adesea iar acasă

toamna a venit în veșmânt răcoros,

vara asta a fost mănoasă,

am avut un an norocos.

cad brume prin părul meu lung,

toamnele se-adună în geană,

dorule, n-am să-ți alung

durerile culcate pe rană.

timpul meu a trecu

Fragment din prima parte

Vasile mergea agale şi legănat pe marginea trotuarului, sughiţând întruna.

Era insuportabil de cald. Afară erau în jur de treizeci şi cinci de grade. Cum era şi normal, toată lumea era îmbrăcată sumar, dar pe el când îl vedeai,

   Toamna s-a apropiat uşor, în vârful picioarelor.
Pe-un ram, câteva păsări speriate cred că vorbesc despre asta.
Nu ştiu unde-o să plece vara în curând. S-a pregătit să-şi facă bagajele. Şi are-o grămadă de rochii verzi ( fiindcă-i îndrăgostită de c

Asemenea unei râme

colcăind prin noroi,

îmi târăsc trupul de lut

prin gunoi.

Pierdut am rămas.

……………………..

Prizonier al unor speranţe

spulberate-n… crâmpeie de durere.

Cu lacrimi lungi,

sufletul îl împart

în două părţi:

- albastru şi gunoi -

Viaţa de tânăr trubadur

zburase în urmă cu ani.

Începusem să trăiesc, muncind

în amintirea acelor vremuri.

A venit şi momentul X.

Am decis: - Îmi iau concediu

pentru anii pierduţi.

Mi-am luat.

Însă prea mult.

Obosisem acum de stat,

m-am reîntors

printre oame

Am fost o vreme

pe dincolo. Era frumos,

dar prea linişte

şi eu prea zgomotos.

Am hotărât să mă-ntorc

în liniştea mea

şi-n zbuciumul... lumii.

Când vei reveni acasă frântă, tristă, risipită
Ca un porumbel în noapte după ostoite zboruri,
Te voi lua sfios în brațe, obosita mea iubită:
Te voi înveli cu mine, așternut să-ți fiu din doruri.

Când pe pat te vei întinde și simți-vei ca o boare,
Ca

undeva la mare

marea cu păsări heraldice,

vilele de-a lungul falezei,

micul port tainic îmbrăcat în ceață,

grote antice și socluri de statui,

apa între maluri freamătă,

clipocește, în timp ce pescărușii

cocoțați pe valuri se clatină-n vânt,

zarea spintecată

IN ASTEPTARE

O samanta de vant incolteste in frunze si ierburi .

In asteptarea ploii ce va  sa vina , cerul e ametit de miracole si vedenii  si inca mai doarme  in alcovul norilor de papadie .

Te astept , inca cuminte , sa-mi scoti maracinii din suflet

nu mai alerga după vise poete

nu mai alerga după vise poete nu mai alerga

visele au aripi de ceară și zboară până

ce cad rănite de-o rază de soare în mare

lăsându-te gol precum clepsidra din care

 s-a scurs tot nisipul s-a spart prin sahare

adună-ți aripi

Porţile înalte ale cerului
îşi descătuşează lacătele sfinte
în calea regelui Soare,
deschizându-se.
Razele-i vioaie coboară lin,
ţinându-i de mână pe mesagerii
ploaia şi vântul,
care şoptesc copacilor seculari,
misterele neştiute ale vieţii.

Alintându-se când

tu treci ca o regină

tu treci ca o regină peste vreme

prin valurile vieții care geme,

de-ar fi ca să vâslim iar înapoi

de-apururi am rămâne amândoi.

eu port în suflet lacrimile tale

și chipul tău mereu îmi iese-n cale,

mi-apare printre pulberea de sori

pri

ULTIMA SPOVEDANIE                               

                                                                       „Apoi s-a lăsat liniştea”.

          Toată noaptea a bătut un vânt sălbatic, mişcând fără milă pomii din grădină. Ramurile corcod

Tu, care lumină ești,
luminează-mă!
Tu, care lumina Luminatului ești,
Luminează-mă
cu lumina Lui!
Slavă Ție, mărită Maria!

Tu, care lumina lumii ești
și care din lumină spui, iubești
și rod din trup de lumină ai rodit,
luminează-mă cât trăiesc
și cât voi

caut în umbra acestei seri
floarea unei clipe

din fructul timpului
pe hotarul tăcerii
găsesc liniştea

umplu candela minţii
cu lacrima cerului
din descântecul lunii
şi taina pământului
aprind frumuseţea

ascult vraja vântului
frământarea stelelor
în oglinda dimine