Blog

SUNTEM 

Ca un vis neîntrerupt vreodată, 
ca un gând ce pulsează la capătul străzii, 
ca un adevăr purtat mereu în inimi, 
ca o furtună peste necuprinse întinderi, 
ca o salbă de stele ce ne înconjoară, 
ca o centură de timpuri prin spaţii, 
ca o revoltă de

Desenezi pe fiecare filă ceva nedesluşit,
un fel de linii care-şi caută punctele
unde se vor întâlni sufletele plecate.

Poate nu-i timpul în care să arzi
sensul vorbelor bolnave cu sunete-n flăcări
peste marginea cuvintelor nescrise.

Am rămas în umbra

Azi toată lumea scrie despre ploaie. 
E toamnă, e normal, afară plouă. 
Dar versuri ude sunt prin cărți o droaie. 
Am să pretind că scriu despre o ploaie nouă. 

Da,da! S-a anunțat ploaie specială!
Se cere-o stihuire mai festivă. 
Sătul sunt de prozodia tri

Ah, nu pot toamnă-n pașii grei!
Tu-mi zâmbet lung cu clopoței, 
Și cu dantele vagi, funeste 
Sub strălucirea-ți de poveste. 

Ah, nu pot toamnă-n sideral! 
Tu-mi dans sub tocul de opal 
Ritmând chemare-n mări sirene 
Și un Poseidon șters în gene. 

Ah, nu pot

Inocenţă strivită

( gândurile unei minore )

nu ştiu

cum ai pătruns în primăvara mea

brută cu chip de om

aveam doar câţiva muguri prinşi pe aripile-mi

ce nu cunoşteau înălţimile

nu ştiu

când ţi-ai pregătit cuţitul

l-ai adâncit strivindu-mă

muşcai cu poftă câi

Un fluture mare alb-negru

s-a oprit la geamul meu

apoi și-a luat zborul spre pajiștea cu maci roșii

pe aripile lui au apărut picuri de rouă roșii

parfumul florilor din livada alăturată

l-au atras ca un magnet

și obrajii i s-au colorat în portocaliu

plin de

Dimineţile albaste mă cuprind

cu braţele sleite de somn,

mă strâng la piept

ca nişte mame protectoare.

S-au trezit gândurile 

şi-au îmbrăcat rochia de lumina.

Ce frumoasă e aura lor,

mă indeamna să scriu poezii

cu aripi de fluturi,

să zboare spre imensele zăr

steaua care piere

am uitat numărul anilor clepsidră

între rotiri și stingeri diafane

către un alfa care nu mai e

 eu sunt omega

ce-am rămas în prag

aștept să vină seara mea frumoasă

ca să scot stele din fântâni

în cituri ruginite de amurg

cu lumânări și cump

Dimineţile mele răsar 

lângă salcâmul cu braţe de fier,

se strecoara pe lângă ochiul de geam

să prindă lumina din zori.

Amintirile deschid ochii cu somn,

aluneca ca un şuvoi de lumină

către sufletul cu uşa deschisă.

Acolo, aşteapta atâtea vise

stivuite pe ra

În toamna asta plină de magie,
M-ai părăsit, cuvântu-ai strepezit,
Mi-ai dat, la schimb, o mică efigie
Și-o lacrimă ce ochiu-a limpezit.

Mergi sănătos, asta-i urare veche,
Alta nu am... și ziua se deșteaptă;
Eu nu mai cred în suflete pereche
Pleacă,

să nu pleci

îmi răsună în sânge

 cuvintele tale dulci

pune capul

 pe umărul meu iubito

e clipa când

 ne mângâie toamna

să nu pleci

să nu te mai duci

aici ne-am găsit

 grădina din rai

cineva ne seamănă

stelele –n cap

se desfac florile

 frunzele ruginesc

cuvântul

 îm

Sfârşitu ăsta de lume nu-i altceva

decât o bestie, ce-i trebuie răzgâiată.

O lume frumoasă, de dragoste!

Un el cu iubitul lui de mânuţă,

privesc şi zâmbesc cu indulgenţă,

două domniţe strâns îmbrăţişate.

(vechile cupluri sunt clasificate)

Bucăţi umane pe or

Să porţi fustă cât o palmă, un petec firav şi mic,

Tresăltând străpuns de patimi, orice tânăr şi bunic;

Un bikin, ce parcă nu-i, băgând draci şi-n impotent,

Gura lumii rea şi hâdă, cică ar fi indecent!

.

Da, bikinu' chiar lipseşte, ori cu el, ori fără el!

Gânduri multe-
praf de stele,
mă inundă ca o mare,
noaptea vin în carusele,
mă trezeşte-a lor chemare..
Inima se-nveseleşte,
se preschimbă în vioară,
bate  sprintenă,
iubeşte,
simte muza protectoară
cum se-aşază,
tacticoasă,

lângă ea şi o îmbie,
clipa este no

poemul timpului

dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meu

să mă odihnesc în acest univers solitar

aruncând fulgere albastre spre această lume

lasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul

de frunze al acestei solare toamnă

ca într-un palat de cristal

În drumul umbrei

Rămase în cutia poştală,
memorii decolorate,
neatinse de eclipse inelare,
scrisori îngălbenite de timp,
nedeschise de praful atâtor ani,
impregnate de mireasma
frunzelor aurii şi de lacrimi uscate.

Sentimente puternice
nu pot

Dorul meu de fapt e-o... doară
Și durează cât odorul:
Crește iute și-apoi zboară
Cât să-i ducă maica dorul...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și de dorul meu o doare,
Ca pe mine, prima oară,
De a dorului ardoare...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și durând-o