Blog

E roşie

de furie că are

capul mare şi

picioare scurte

gogoneauna.

NICICÂND SĂ NU MINŢI!

Lacrimi fierbinţi,

din ochi făr’ de-arginţi,

ascund neputinţi,

dar şi suferinţi,

pe-obraji de părinţi,

cu chipuri de sfinţi…

Lacrimi fierbinţi,

din ochi de dorinţi,

izvor de voinţi,

şi de rugăminţi,

la copii cuminţi,

născuţi să-i alinţi…

Pe-un ţărm

de insulă aruncat,

ţipătul morţii s-arată

în ochiul dinspre mine…

fără pleoapă.

Păsări pleșuve condamnate la zbor

Eternii ghețari ce visează la ape

Nisip purtat de vânt către nor

Păcate iertate rătăcite-n hârtoape.

Mecanism trufaș destinat destrămării

Morminte crăpate ud fără de apă

Gânduri perene supuse uitării

Unic pistil răstignit

de ce ne e dor de eminescu?

ne e dor de eminescu pentru că nu l-am văzut niciodată

l-am visat mereu și nu i-am auzit glasul recitând o poezie

am auzit că a iubit cum noi n-am fost în stare să iubim niciodată

codrul înpăratul lui i-a fost mumă și i-a fos

Se spune că a fost odată o țară

Frumoasă și curată, ca o fecioră,

Cu munți falnici, ce respirația-ți taie,

Bogată, de curgea mierea pe pîraie.

Cîmpurile legănau lanuri grele

Și-n hambare nu mai era loc pentru ele,

Curtată, asiduu, de mulți Feți-Frumoși,

Ve

Când dorul meu năvalnic ţi se opreşte-n prag
Şi ploaia grea de toamnă porneşte peste case,
Te văd parcă aevea şi te aştept cu drag
Şi număr în neştire zile şi nopţi rămase.

Doar ceasul a mirare, opreşte ticăitul
Speranţa-ncremeneşte o clipă-n aşte

surse: Wikipedia, enciclopedia liberă, Eu si mamica mea

Uneori

viaţa nu-i decât

un imens lac

de apă sălcie,

iar noi

nu putem

decât

înota prin ea

să ajungem

la un ţărm

cu nisip lin

curgând

într-o clepsidră.

              Motto:

Pe cerul înstelat, cîteodată,

Caut de-o fi o stea...patrată,

Steaua celui mai iubit cățel,

Care a fost odată - Pătrățel.

Vremurile au pustiit prin curte,

Doar vîntul stînd ca să-l asculte,

Spunîndu-și of-ul, cu-n lătrat lung :

– La suf

Dacă ar fi

cuvinte antiotravă,

s-ar descoperi

raţiunea de a trăi

departe de lăturile

şi murdăriile ce bălteau

în pârâiaşele vieţii.

În surdină e cântecul vieții.

Copacii-l ascultă și se pleacă.

Din pământ răsare în loc de lăstar

o stâncă închinată de Gheea cunoașterii.

Simbioza dintre poet și operă

nu e dezlegată nici de uneltirile Herei,

nici de fulgerul trimis de Zeus pe pământ.

Herme

rătăcit printre visele mele

rătăcit printre visele mele am uitat viața de-afară

am uitat că afară bate vântul și e toamnă

am uitat că frunza a căpătat culoarea arămie

am uitat că iubita a rămas uitată undeva

într-un colț de inimă s-adune cristale reci

pen

Bătrânul se-apropie cu paşi domoli de banca de lemn, a cărei culoare, cândva verde închis, e acum tot atât de incertă ca şi vechimea sa. Pendulă ziarul pe care-l ţinea în mână, într-un gest reflex, peste scândurele paralele, deşi acestea păreau şter

Îmi rătăceşte un dor
pe alei prăfuite cu suflet
într-o căutare neîncetată.

Părul ei
cascadă cristalină
de aur topit
aureolându-i umerii de alabastru
şi mâinile cu degete conice
îmi răscolesc genele de prin ochi
transformându-le în îngeri .

Ca într-o beţie
timpu

LUMINA OCHILOR

Nimic nu e mai scump pe lume,
Decât lumina ochilor.
Fiecare, au un farmec anume,
Rămâi vrăjit de culoarea lor. ...

Să vezi ivirea zorilor,
Să te bucuri de ziua de mâine.
Să poţi spune cuvântul dor,

Piatră-n drum, pe suflet piatră,
Nu mai ştiu de-i calea dreaptă,
Focul nu mai arde-n vatră

Şi să urc n-am nicio treaptă.

.

Zidurile-n trup de casă
Sunt clădite numa-n piatră,
Câinii lumii nu se lasă
Şi din când în când mă latră.

.

Rogu-te să-mi pui în vatră
Tim

Spaima depărtării

m-a suspendat pe vânt

în ochiul

dinspre mine

fără pleoapă ars

în viscole

de trup,

prăvălit

pe liniştea de gând,

retras

în trecerea

către soare… cuminte.

Viaţă trectoare

Gândul se pierde-n negura infinitului

Nisipul se scurge în clepsidra timpului

Tinereţea noastră pare veşnicie

În iureş de dans şi dulce poezie

Dar viaţa-şi urmează nescrisul destin

De doruri e plin, calvar şi suspin

Căci lavă în fierbere e