Blog

Te pot alcătui din coastele mele
apoi ne putem alcătui împreună
la umbra unului
pentru a fi două aripi în același trup
salvăm cuvintele
îl facem pe trei
și așa mai departe
cioplim nume
noi copacilor
nu obosim să sperăm
apoi de la capăt
știi tu vom face
alte num

cuprinsă de amorţeală
caut urma tăcerii
prin fereastra deschisă

şotronul desenază calendare

în poteci imprimate
printre frunzele toamnei

în pătratele vremii
de la unu la opt alerg
poticnindu-mi genunchii
de marginile timpului

într-un absolut întâmplător
să

Ard stea cu genunchii la gură

să-nchid circuitul nopţii în natură

Costel Zăgan, Distihuri rebele

În noaptea adâncă

se pierdea în visări

cuprins de o iluzie

de plăcere amestecată cu amar,

savurând îmblânzirea durerii

când gândurile-şi rumegau

cu o furie sălbatică

lumina ce se strecura,

scurgându-se pe la colţuri,

ţintuită cu privirea.

Cu zgomot înăbuşit,

valuri de capete

înnegrite de vreme,

arse de soare,

şi-au plimbat privirea

peste liniştea plină.

codrul

s-a-ndeșit de primăvară

codrul meu cu frunze mii,

l-am văzut întâia oară,

aducându-mi bucurii.

se aud prin lăstăriș

multe glasuri ce mă-ncântă,

păsările stau pitiș,

ciripesc și ziua-mi cântă.

zecide grauri, păsări sure,

de nuntire straturi strâng,

pri

erai atât de bine conturat în gândurile mele
încurcat prin mrejele visului
ce-mi străbateau identitatea
până am înţeles
să amestec trăirile
lăsându-le fără culoare
aruncate pe tabla de joc
asemeni zarurilor
(aşa cum au venit)
la noroc

în zbateri d

Privea …

cufundat în gânduri,

golit de emoţii,

înăbuşind temerile

se prelingea

zumzăind umbra

cu mişcări şerpuite,

inundat de lumină.

În scârţâitul paşilor

cu răsuflarea tăiată,

unduirile secundelor se târau

printre lacrimi, în licăririle

din geana de lumină,

cu vesel clipocit.

Privea … înainte.

regret târziu

hai să-ngropăm iubirea-n polen

în primăvara asta barbară,

frânturi de silabe migrează adânc

în gingășia florilor de-afară.

pagode de crini defilează pe-alei,

flacără de cuparoze albastre,

serafice harfe orbite de lună

cântă romanța iubirilor

Într-o solemnitate lugubră,

ochii păleau plângând sufocat

de un frison intens

în adânca tristeţe pare,

respingând, înfigând

degetele crispate a ţepenelor braţe.

Cuprins de o laşitate naturală

într-o revoltă resemnată,

cu o mişcare blândă,

retrăia senzaţiile

strop cu strop

al celor dintâi emoţii

când şuierând se legănau

într-un calm perfect.

Lacrimile tremurau… în privire.

51

tr-o dimineaţă de martie când natura năvăleşte în sufletul oamenilor cu toate bucuriile ei, Ilie Georgescu şi cu încă vreo doi deţinuţi politici coborâră dintr-o dubiţă într-un oraş transilvan din apropierea Apusenilor şi respirară pentru prim

Gândul rătăcitor

caută în van

cerul iubirii albe.

Pescăruşul,

alb şi el,

zboară deasupra marii

cu aripile frânte,

poposeşte pe vârful timpului

în zorii dimineţii,

în loc de rouă

soarbe picurul de lacrimă

al vieţii.

Lumea ta,

era şi lumea mea,

beţia fericirii.

Eu a

Sunt pasăre cu zborul frânt pe cerul lumii,

Sunt umbra ce mă scald în strălucirea lunii.

Mă 'ndrept spre nicăieri, noaptea nu mă lasă,

De rănile din suflet, nimănui nu-i pasă.

Sunt pasăre ce caut în zbor destin divin,

Pe aripile-ntinse simt picuri de ve

lecție neînvățată

în fiecare zi învăț lecția despre viață de la început

și memoria n-o poate reține decât parțial

oricât m-aș strădui rămâne o pagină

 pe care n-o înțeleg pun stăpânire anii peste mine

și mă duc tot mai departe-n zare ca un râu

care curge

Ce copil cuminte ai fost tu,
mama!

Mi-ar fi plăcut să te cunosc atunci!

În fotografia îngălbenită 
te vezi ca-ntr-o oglindă cu argintul smuls 
ca o reflexie a cerului în apă,
dar cuminţenia ta
e atât de clară!

Târziu, foarte târziu, într-un târziu la fel de

O pasăre pe-un ram de felinar

Ca să rămâi în viaţă,
întinde-te gol pe un gheţar
să-ţi scazi temperatura,
rugul interior.

Pune căpăstru hergheliei de vapoare
ţâşnind din ochi, întoarce săgeţile pornite
spre insule albastre, unde Soarele 
răsare, zilnic, dintr

Din brusca putrezire

a negrului gând,

fruntea acoperită

de picături reci,

cu buze fremătânde

şi pupile rătăcite,

un tremur prelung

din adânc… străbătu aerul.

Când fruntea ardea

şi pleoapele înglodeau ochii

coborând într-o plecăciune,

se unduia neliniştit de tăcere

şi morfolea tremurând fermecat

într-o detaşare… permanentă.