Blog

Am alunecat pe visele sfărâmate de prezentul neputincios

ce se strecoară ca un hoţ în patul meu, la masa mea, în inima mea,

îmi devine prieten şi se preface că-mi ascultă gândurile

şi oftează o dată cu mine când lacrima devine jar,

şi-mi mângâie sufletu

Singur,

departe în noapte.

Nu doar o oră,

nu doar o zi,

ci seară de seară,

să-ţi sprijini capul pe un umăr

nu în întâlniri fugare,

ci noapte de noapte

până la marginea morţii

să poţi adormi

cuprins de braţe

iubitoare ţie,

e gândul

ce-mi străbătea

mintea obosit

La întâlnirea verticalelor,
a mea
şi-a fulgerului,

va veni
o ploaie torenţială,
finală

atunci
va fi plecarea…

straturile de sare
adunate
cu fiecare privire înapoi
se vor topi…

în urma mea, orchestra
va cânta
aceeaşi amplă simfonie

poeţii, în Cetate,
vor săpa, s

DIN   ARIPA   UNUI   GREIER

în portalul unui bob de rouă

m-am cocoţat în vârful unui fir de iarbă

şi-am început să ţin

prelegeri despre înălţare

greierilor

cum cheia sol descuie poartă heruvimilor

harice ritmuri agaţă de stele

zâmbete ascunse în falduri de

                                NEBUNUL DIN VIS

Copilăria e un tărâm al visului.

Eram cam de cinci ani,un copil mic și fricos; mergeam adesea prin pădurea Piscului cu cei de seama mea să culegem flori sau să explorăm acel tărâm necunoscut al codrului

Marea

    e Venus,

           VICTRIX

pat de nuntă,

şi sicriu

pentru somn lung, înconjurat

de păsări şi avioane

prăbuşite

încă

din pântecul matern

marinarii-şi

visează adormirea în apele ei,

cu ochii plini

de peşti lascivi,

corăbii

şi perle visătoare

provă cu provă

Mă pierd în timp

scriind cu sânge.

Pe cărări nevăzute,

printre spini

ţipătul morţii se-aude…

venind.

                           Fratelui meu geamăn, doctor Dan Buiciuc

În grădină au răsărit două plante ce aveau culoarea albastră,

cu frunzele buclate ca părul copiilor mici,

care aleargă, împiedicându-se, se ridică fără a mai privi în urmă,

ş

De teamă

că trezindu-mă,

realitatea

mi-ar părea prea crudă,

beau, mănânc, aud, văd

şi mă-ntreb

dacă nu cumva …

visez.

Sunt ziua ce cuprinde infinitul trăirilor  din noi

Imensitatea clipei când zborul e întrerupt în toi

Sunt umărul sprijin pe care poţi plânge

Când durerea şi tristeţea inima îţi frânge

Tu eşti cheia iubirii ce-mi deschide inima

Ploaia caldă de vară ce-mi

În mine cade toamna cu frunze ruginite,

Mă invadează păsări lipsite de culoare,

Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –

S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

           Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani

 Şi în păduri miroase  a frunze

eminescu, colț de rai

eminescu, colț de rai cu păduri și dealuri sure

cu miresme-adormitoare și cu ochi ca două mure,

eminescu, zbor spre aștri, dor din dorurile mele

coborând din timp, din ceruri printre falnicele stele,

eminescul meu din vise, fulger d

în seara asta, cerul

conține doar o stea

unde-au fugit cu toate

în fabrica de nea?

în seara asta, drumul

nu are intersecții

unde să fug de ea

de mă dă pradă nopții?

în seara asta, focul

plânge cu vâlvătăi

unde să-mi ard norocul

în gol de ochii tăi?

în seara

Spune-mi toamnă, unde pleci

când bat vânturi reci şi seci,

când ninsoarea stă să cadă

verii tu-i compui tiradă!

Iar când frunza mea uscată

stă pe-un ram bătut de soartă,

nu te-ncumeţi s-o priveşti

căderea să i-o opreşti!

Spune-mi toamnă, glasul tău

e lăsat de

elegie

nu mă lovi vântule cu frunzele plopului nu mă lovi

lasă toamna să curgă prin mine ca un vin de cotnari

lasă-mă să mai ascult privighetoarea nu mă lovi dorule

lasă-mă să mai ascult un concert la trei viori

nu mă lovi toamnă cu tristețile tale-ances

Ai grijă...

vântul tace pe gânduri

înaintea furtunii

apoi sărută cu patos

ordinea dintre ziduri.

de ce mi-ai smuls ancora

ce mă țintuia crud de liber

valurilor înfuriate din larg

doar să mă înalți?

Ai grijă...

vântul tace cu șuier verde

de prea rădăcină...

Simţeam

o bucurie ascunsă.

Copil fiind

am învăţat să înot.

Acum

intrat în oceanul uman,

văzând cum

prea multe suflete

se împingeau

spre prăpastie,

mi-era mai uşor

să-l traversez,

să ajung

la capătul oceanului.

Fărâme din creier

poruncesc

unei mâini supuse

legănării

pe lângă-un trup

inert, neras

şi ciufulit dimineaţa

dup’o noapte

de somnul nesomnului,

să pun-o cârpă

pe schelet

să-l spele

şi să-l îndrepte

spre ieşirea

din lumina

ochilor

pierduţi în orbitele

orizontului ne

În ceaţa ponosită,

când ceasul zboară

spre nicăieri -

ţipătul morţii

se-arată

la vărsare

ispăşind păcatul

nedesăvârşirii acestui

pământ

în care curg…

revolta zeilor

în afară de dionysos zeii se revoltă toamna,

atunci încep războaiele lor,

atunci începe identitatea arderii de sine,

atunci semnele faraonice ies la iveală,

atunci moare lumina și se-ncarcă privirea de solstiții,

galbenul rar al frunzelor z