Blog

“Deschide radioul” îmi spunea

în fiecare dimineaţă

singurătatea ta

amintirile

se împleteau

în aburii cafelei

şi creştea în tine

tăcut şi alb,

deşertul

şi plecai

câte puţin,

în fiecare dimineaţă

e rândul meu

să NU deschid radioul,

să privesc

cum te-mpleteşti

în abur

CUTIE DE SFLET...

... pe degetul muntelui pereche

mi-am încolăcit

aura sufletului obosit şi stingher

peste care am simţit

zăvorul inimii tras

cutie de suflet

în adâncul peretelui

ce tresaltă

în înlănţuirea tangentă

a piepturilor aprinse

de scâncetul dorului

scă

Am uitat..să ne cunoaştem! Pe noi, pe ceilalţi.

Am uitat, că existăm, respirăm, ca avem identitatea unui, unic, ADN.

Am uitat…să ne recunoaştem valoarea şi amprenta misiunii.

Când şi de ce?

Când, am uitat că acest târâm, ne-a fost oferit necondiţionat, f

Se lasă înfrunzire
 pe crengile de tei,

sub raze de luceferi
în cioburi fulgerând,

de-atâta înserare e luna în scântei,

prin jarul plin de stele
ce se aprind pe rând.

Prin Căile Lactee
cu gându-alerg grăbită,

cu-o diligenţă zveltă-mbrăcată în culori,

iar ca

(ÎN PAT)

Lumina a venit

odată cu văzduhul,

ca un scâncet uimit

de adormire la sân

a unui surâs ingenuu.

somnul a început

cu îngerii din vise

și dulcea albă clipire

de pleoape închise.

dormirea din viață 

ne-a înălțat mut

oasele crude  în sus

povestind a parfum

de

A venit acum si toamna,
S-au copt strugurii in vii,
Carele sunt mari si pline.
Urca spre gospodarii.

Pretutindeni oameni harnici
Roade-mbelsugate aduna,
Infratindu-se in munca
Si cantand de voie buna.

A venit toamna

adolescență

adolescență, te văd prin fundul vremii

prin lumea ireal de adâncă,

privesc la tine parc-aș fi într-o sală de cinematograf

la un film cu ploi și toamne,

cu iubite și jocuri

cu baluri și chermeze,

cu maniere-nvechite,

care curăță semințe și le-aru

Cu efort silit

din ritualul unui scuipat

dintr-o inimă-ncercată,

locuia în frazele

cuvintelor amânate.

Stătea nemişcat

şi lăsa jocul

să meargă mai departe…

      AS VREA 

Am poposit ca fulg  de nea in palma ta 

Nepasatoare , si ,chiar indiferenta 

Dar m-am topit usor cand m-au atins 

Doar cateva cuvinte simple.

Atat de mult m-am bucurat 

Cand bratul tau m-a mangaiat 

Trezindu- mi dragostea  apusa 

Demult intr-u

stelele dintre noi se sting pe rând

moare încet tot ce-am trăit deja

murim cu ieri, cu azi, cu mâine…

dans de fantasme,

amintirea

încearcă să răscumpere

sângele, focul, visul…

toate acele cărări

neliniştite

şi nopţi arzând albastru,

copaci desprinşi din plo

SEPTEMBRIE

Toamna   pătrunde   adânc

In   inima  mea

Adormită  pleoapă  dezveleşte  un vis

ascuns  intr-o stea

Septembrie  revarsă  nostalgii pe pământ

in curcubeie de culori

Flori in gradină   suspină  de dor

până   la cer

Se aude ecoul unui cuvânt…

Cu  inim

altă toamnă

altă toamnă, temenele,

fluturi dulci de catifele

ce mănâncă din dantele,

și ne ninge

frunzele,

 paseri flaminge,

și le bat vânturile,

adunând gândurile.

la pustie și la schit,

clopotele-au ruginit

și un popă tot ne minte

cum stau morții

pe morminte,

Şi de-o fi să ningă ne-ntrerupt
Peste noi ca într-o feerie
Dă-ne doamne chiar pentru vecie
Zbor în vers tot mai înalt, abrupt.

Să ne înălţăm a nemurire
Îngeri din icoane adunaţi
Şi în primăveri azi întomnaţi
Întru slava ta cu umilire.

Să ne fie versul hran

nebuno,

nu întreba cum de-am ajuns
să mă pierd
prin ale mele gânduri
ştii că dori
cu nesaţ 
dori din prea multă iubire
iar din mine fuge raţiunea 
mai ales noaptea
atunci când mă dezbraci
să te simt 
până în măduva oaselor 
cum mocneşti a dorinţă 
apo

umbra mamei

Am tot stat în poartă, așteptând să vină

Prin amurgul toamnei mama din grădină,

Bate vântul plopii, anii trec la rând,

Eu tot stau în poartă, mama așteptând.

Mă chema la cină, peste gard de porți,

Rămăsese vie, singură-ntre morți,

De-acolo d

DOINA

 Tu doină – cântec lin, duios

 Pui aripă de vis la dor,

 Împaci iubitul mânios

 Pe înserat, lângă izvor.

 Ne cânţi în luncă ziua-întreagă

 Pe iarbă şi pe fân cosit,

 Prin codrii cu păstori, pribeagă,

Ţi-e cântecul neobosit.

 Şi seara lângă foc erai,

o dimineaţă galbenă se-nalţă…

în zâmbetul tău

se varsă marea

şi valul

se prelinge

sărutându-ţi talpa

materia

îmi cade pe retină

culori solare…

miros de grâu şi pietre

poartă marea

şi insule

la care timpul nu ajunge

noi,

ultimii nomazi

ajunşi la ţărm

prin nopţi

templul meu

Din silabe fac doar temple,

Ca să locuiesc în ele,

Lumile să le contemple

Sub un roi frumos de stele.

În izvoarele-nserării

Se-oglindesc în ape pale

Chipurile cugetării

De pe bolta frunții tale.

Tot privesc cum unduirea

Preafrumoasei tale firi,

Î

alte frunze, alte păsări

alte frunze, alte păsări,

trec prin soare spre apus,

alte toamne călătoare,

alte căi de nepătruns.

draperiile de nori,

pe urcușuri și pe pante,

ne-aduc germeni viitori

și-amintiri despre amante.

un ochi în vârtej de foc,

fluturând d