Blog

Eu sunt Cenuşăreasa cea trudită.
O zână m-a-nţeles, m-a ajutat
Şi-acum, în rochie de bal, gătită
Mă-nfiinţez cuminte la palat!

În jur sunt prinţi sunt şi prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă tainic ţese
Iu

Ascunde-mă-n sufletul tău,

Să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău

Şi-ajută-mă, să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea

La care mă-nchin zi de zi!
Căci scumpă îmi este iubirea

De tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte,

Când tandră îţ

Fiecare pas ce-l fac,

Mi-e călăuzit de Tine.

Şi cu viaţa mă împac

Şi simt, Doamne, ce e bine!

Orice gând pe care-l am,

Îl trimit întâi la Tine!

Ca o pasăre pe ram,

Ciripind voios, revine.

Fiecare vorbă-a mea

Tot cuprinde şi răsfaţă,

Fiindcă ştiu, că are-n e

Doamne lumea-şi fa-

ce autoportretul

chiar în ochii mei

Costel Zăgan

terține

e noapte la noi, e noapte afară,

culcat lângă tine, iubito,

sunt un vultur cu aripi de ceară.

tremurul trupului tău mă-nfioară,

cad ritmic cuvintele mele,

ca stropii din ploaia de vară.

tu vii de departe, din basme divine,

femeie dulce, liană alba

A fost odată... Aşa începe orice poveste şi aşa ar trebui să înceapă şi aceasta. Eu o să trec totuşi peste o parte din arhicunoscuta şi oarecum stupida introducere... Se ştie că „dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti”, nu-i aşa?...

E vorba, în povestea p

Doar noaptea asta
cu uşa deschisă spre toamnă
mă ţine trează, într-un fel anume,
şi felinarul din colţul străzii cînd plouă mult şi
mi-e dor, după fiecare furtună, de tine.
Nu cer răspunsuri, sînt atîtea şi-ncă multe altele,
nici nu mă mir
că tocmai înt

Lucru deosebit astăzi, şi asta dă fervoarea substanţei  sale, lirica Luminiţei Cristina Petcu,  iată!  e răsfrângătoare de cunoaştere.  De distingere!...

Amintim că a devenit deja banală stabilirea faptului după care ar bântui în stihuirea românească

Mă ninge tot cerul cu flori de verbină,
Copaci, grei de dor, v- așteaptă-n grădină
Cu muguri tăcuți, prolog de-nflorire,
Să faceți un semn , spre-a lor împlinire.

Străpung depărtarea cu palma întinsă,
Alerg după voi, ca-ntr-o horă încinsă
Și vreau să

PLANETĂ CU NOROC

Ia neamule planeta,
Care iute-ţi va spune,
Papagalul şi flaşneta,
Ce noroc ai tu pe lume!

Biletul tras de papagal,
Îţi va arăta ursita,
Ce te va duce spre ideal,
Unindu-te cu iubita!

Vei găsi în bileţel,
Numerele norocoase,
Numele de pe inel

Clipe grăbite se cern, uitate, prin sita timpului … imagini rupte din amintirea pierdută, undeva în versul cald al unei sclipiri scurte.
În urma pasului, orele se pierd amestecate în zbaterea de geană a zorilor. Nimic nu schimbă realitatea trăirilor

femeia cu nuferi albi în brate, 
e roua dimineţii ce-ţi sărută tălpile goale...
floarea de iris din ochii tăi...
tresărire de gând, 
dorinţă mută suspendată
între universuri paralele...

femeia cu glas de privighetoare, 
e vis ireal...ce miroase a flori de s

 A FOST UN VIS 

Mereu mă -ntorc la tine
tresar, când vântul
mă -nfioară
şi ploaia caldă
sărută paşii tăi.
Absorb culorile curcubeului
în încercarea
de a te regăsi
privesc în oglinda timpului
gust durerea dorului
aştept să mă vindec
de tine.
Valul greu al uitării
a

În lupte deșarte popoare s-au măcinat,

Construind doar vrajbă, de muncă-au uitat,

Și-au fost iluzorii purtătoare de glorie,

Iar astăzi zac pe o pagină de istorie.

De-aceste lecții de istorie – uitate –,

Închizînd orizontul în orgolii – necugetate –,

Două

S-a sfătuit cu Sine-Însuşi Unul în Treime

şi a rostit cuvânt: lumină!

a pornit săgeata să spintece nimicul

din rană

au ţâşnit izvoare:

lumina, apa, spaţiul, timpul

cu mâna Fiu şi mâna Duh

a luat ţărână şi-a suflat

creind o veşnicie vie: om

 l-a lăsat să se

baladă

ca ulise vin din luptă,

prăfuit de marșuri lungi,

cu o sete ne-ntreruptă

osteneala să-mi alungi.

ne vedem în basme albe,

străjuind același vis,

să-ți aduc atâtea salbe,

ca o creangă de cais.

spală-mă deja de jale,

ca să fim mereu ferice,

să pornim pe

Ai zăpezii muguri

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Mă întreb dacă ştii
gustul pamâmtului
prin care-ţi hraneşti trufia
ori glasu-i tainic
care inundă liniştea?
Rădăcimile răscolesc în trup
şi într-un târziu te adună
de pe obositoarele drumuri
cu remuşcări fără putinţa întoarcerii.

Nu te grăbi!
Bucur

Cîteodată -
se întîmplă să curgem în direcții contrare,
înăbușiți de somn,
surzi  și scorojiți  ca un fur obișnuit
în nefericirea unei păsări electrice
atîrnate de gîtul tău, abrupt,
a dureroasă abstracțiune
și cum ninge în gîndul acela amar
de teatr