Blog

În viață banul este otrava mare a sufletului, 

Care îți mai distruge și curățenie gândului,

Poți să ai bogații dacă ai sufletul tău sărac, 

Și când privirile in zilele și nopțile lungi tac. 

Cu banii poți să cumperi multe lucruri goale, 

Dar niciodată și

Stă clipa agățată între gânduri

cu amintiri din vraja renăscută

în apele ieșite de sub prunduri

pe cântecul vrăjit dintr-o lăută.

Și în infimul clipei trecătoare

minunile din apa revărsată

ajung în pragul vechilor hotare

cu neuitarea-n suflet adunată.

Pe br

Nu mai avem demult același cer,

nici orizonturi sacre împreună,

ne-a mai rămas în suflet un mister

uitat cândva în oaza de sub dună.

Pe malul apei, între palmieri,

la un sfârșit întârziat de vară,

ademeniți de tandre mângâeri

păcatul ne-atingea întâia oară

Nu sunt supărată pe cel care mă urăște, 

Credința mea îmi spune mereu iubește, 

Nu mă încrunt când văd in chip urâțit 

Poate eu nu știu ce in viață a mai pățit. 

Sunt mulți oameni numai in ură trăiesc, 

Nu știu să spună niciodată "Te iubesc",

Banii ii num

Omul de zăpadă mă privește iar pe fereastră 

A inflorit frumos la geam mușcată in glastră, 

Am gânduri înghețate, altele cu mine in casă, 

Multe portocale, rodii, curmale am pe masă. 

Eu stau si citesc dar privesc pe geam iarna, 

Și-a schimbat obrazul da

E soare! ... E soare! ... E soare! ...
Și-ți scriu din seninul înalt.
Iluzie-ți sunt ... Sunt Vis ... Inspirare ...
Tu-mi ești expirarea de psalt.

Înaltul senin îmi este veșmântul,
Pe el sunt o stea într-un haos.
Tu umple-mi cu cântu-ți mormântul,
Să-mi

N-a fost, desigur, pură întâmplare

că ai venit atunci la început de mai –

în ochi aveai doar semne de-ntrebare,

din vorbele-ți rostite se năștea un rai.

Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută

curgând spre mine-n valuri, ca un vis,

cădeam vrăjit sub arcul de volut

Anii mei in clepsidră liniștiți de joacă 

Un gând obosit nu mai vrea să tacă, 

Eu călătoresc iar prin sufletul tăcut, 

Multe lacrimi adunate in ani am avut. 

Chiar dacă și anii pleacă în eternitate 

Gândul mai obosit vine să mă caute, 

Dar eu mai hoinăreș

Lăsați-mă o clipă în pragul neuitării

să pot privi în urmă la tot ce-a mai rămas

din toamna-ntârziată ce alunga cocorii

și ne punea dileme în acele de ceas.

Pendulele rebele măsoară alte ore,

mai lungi decât acelea pe care le-ai lăsat

să curgă îmbrăcate în

Cred în viață numai în prietenul adevărat, 

Care niciodată nu are sufletul întunecat,

Și care îmi dăruiește mereu multă lumină, 

La tristeți, bucurii cu credință se închină. 

Cred in viața simplă fără multe margele, 

Care are gândurile sărace și poate go

Mă rog mereu să fie pace in lume, 

Să uităm toți de al armelor nume, 

Liniștea sfântă să fie pe pământ, 

Numai glasul cântecului să-l ascult.

In Primul Război bunicul s fost rănit, 

După ce a plecat bunica iar s suferit, 

Și niciodată ea de ceva nu s-a pl

Mă rog mereu să fie pace in lume, 

Să uităm toți de al armelor nume, 

Liniștea sfântă să fie pe pământ, 

Numai glasul cântecului să-l ascult.

In Primul Război bunicul s fost rănit, 

După ce a plecat bunica iar s suferit, 

Și niciodată ea de ceva nu s-a pl

Mă rog mereu să fie pace in lume, 

Să uităm toți de al armelor nume, 

Liniștea sfântă să fie pe pământ, 

Numai glasul cântecului să-l ascult.

In Primul Război bunicul s fost rănit, 

După ce a plecat bunica iar s suferit, 

Și niciodată ea de ceva nu s-a pl

Dispare dintr-odată clipa în trecut,

dar amintirea sa în urmă mai rămâne

pe un tipar mental, total necunoscut,

croit, cândva, la margine de ficțiune.

Ce-aduce clipa dispărută peste timp, 

la tragicul tipar rămasă racordată…?

Știu poate zeii de pe miticul

Te agăți ca o liană și te împletești de mine,

Strâns, cu patimă bolnavă, - să mă scutur tot îmi vine -

Iar cu ghearele-ți crescute din senin și nefiresc,

Îmi străpungi iar exizstența…du-te, nu te mai doresc.

Îmi atârni ca mâna dreaptă, și-aș fugi ca o n

Se-adună roua, devenită brume,

pe frunzele căzute din castani,

iar timpul reîntors depune ani

pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,

le readuc prin veacul legendar

să regăsesc în visul meu hoinar

parfumul amintirilor păstrate

prin

Sunt un fulg care iarna mai rătăcește,

precum o lumânare lacrima o topește,

Nu mă opresc din drumul meu niciodată, 

pe aripi mari de vis sunt de viață purtată.

Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor, 

așa mă simt în al cântecului tainic dor,

Șterg, des