Se furișează iarna stingher în viața mea,
Cu-alaiul ei de neguri, nervoasă, dă din coate,
Deschide larg fermoarul nămeților din ea,
Spre pârtia speranței aleile-s blocate.
Bocesc luminătorii pe cerul sidefiu,
Crestează universul un întuneric magic,
Se scurge-nsingurarea din frigul tot mai viu,
Îmi croncăne în suflet un corb cu plânsu-i tragic.
Pe stâlpii stăruinței acced imaginar,
Încerc să prind o rază din luna dispersată,
Dar ceața frânge aripi cu tentă de Icar,
Zburând peste pământul cu umerii-i de vată.
Scrâșnește caldarâmul sub pasu-mi înghețat,
La temnița durerii pereții-s invizibili,
Mă strigă anotimpul cu glasu-i apretat,
Iar crengile golașe ni-s martori impasibili.
Se tulbură și vântul, gemând ca un nebun,
Castele de zăpadă ridică-ntr-o secundă,
Gătit e-acum pământul în șicul său zăbun,
Cu zâmbetu-i de piatră, natura ne inundă…
-->
Comentarii
Mihai Arsene, mulțumesc de popas și semn! Cu drag,
Mulțumesc mult, AureliaAlbAtros! Cu prietenie,