Se plimbă-amurgul prin prezentul meu,
Din suflet și-a făcut o promenadă,
Și zbuciumate-n vechea escapadă,
Comete-mi cad pe-al sorții imprimeu.
Mai am un strop de viață în pocal,
Deasupra-i se ridică lent veninul,
Amară e licoarea, ca pelinul –
O dau pe gât, zâmbind incidental.
Încerc să aflu iute-un antidot,
Mă arde-otrava îmbibată-n sânge.
De-ar exista un umăr să pot plânge,
Ar fi al unui ultim sacerdot.
Mă descompun în pulberi de tăceri.
Cuvintele-mi sunt pietre răstignite –
Osânda unor clipe ațipite
Pe drumu-nchis al fostei primăveri...
-->
Comentarii
Mulțumesc, Adrian Scriminț, mă bucur că ai rezonat cu poezia mea, pe ploaie sau pe soare! :-) Cu prietenie,
Ne contopim cu peregrinarea vieții, ne contopim cu Universul, cu ipostazele lor bune sau grele, lăsându-ne în voia sorții. Finalul contra apoteotic, cufundarea în sosul coroziv al delăsării. Foarte mișcătoare versuri, care te îndeamnă la nostalgie. Parcă coincid cu ploaia măruntă de afară...
Vă mulțumesc din suflet, dragi prieteni, pentru popasul asupra versurilor mele, pentru cuvintele și/sau semnele de apreciere, pentru că îmi sunteți alături! Cu mult drag, vă îmbrățișez!
Bine scris!
Imi place!
În poemele tale, versurile valsează grațios, cu piruete de metafore încântătoare! Admirație!
Mulțumesc mult, doamna Rusu! Cu drag,